Copiii învață despre „diversitatea sexuală” în videoclipul manipulator care promovează „mândria” LGBT

gay-pride-video-kids-1280x720

5 iunie 2018 (lifesitenews.com) – „Mândria” homosexualilor (Gay “pride”) este o „sărbătoare a diversității sexuale”, le spune copiilor Jessi Cruickshank, o personalitate media, într-un videoclip de televiziune pentru copii, produs de compania canadiană Broadcasting Corporation (CBC) finanțată din banii contribuabililor.

Înconjurată de baloane colorate și de baloane în formă de curcubeu, Cruickshank întreabă doi băieți și două fete, care arată a avea cam șapte ani, ce cred ei despre „căsătoria” homosexualilor și dacă consideră că ar fi „minunat să ai două mame”.

„Mândria homosexuală” înseamnă „atunci când toți oamenii gay, transgender, lesbiene, bisexuali se adună și sărbătoresc”, spune o fetiță la începutul videoclipului. Ea numără acele cuvintele pe degete în timp ce le rostește, și nu este clar dacă chiar știe ce înseamnă toate aceste cuvinte.
„Eu cred că [căsătoria homosexuală] este căsătorie normală”, spune un băiețel.

Cruickshank, care pe tot parcursul videoclipului flutură un steguleț curcubeu LGBT, iar la sfârșit își pune la gât un șal din pene colorate în culorile curcubeului, le povestește copiilor despre diferite „celebrități homosexuale” (singurele pe care copii le-au putut numi au fost Ellen Degeneres și Lady Gaga).

pride_parade_2008_1202

„Jodie Foster este o femeie, și ea m-a făcut să-mi pun întrebări cu privire la sexualitatea mea când eram copil, pentru că o plăceam atât de mult”, explică Cruickshank. „Și a apărut goală în filmul Nell. Nu că mi-aș aduce aminte că l-am vizionat de mai multe ori când eram copil”, adaugă ea sarcastic.

„Ca mamă de copii mici, aș fi revoltată dacă vreun adult i-ar spune fiicei mele în vârstă de 8 ani despre fanteziile sale din copilărie … și despre cum a rulat in repetate rânduri scenele din film în care Jodie Foster apare goală. În orice alt context, părinții ar fi revoltați pe bună dreptate”, a declarat pentru LifeSiteNews Katy Faust, activistă pentru drepturile copilului, care a fost crescută de două lesbiene.”Dar, pentru că scopul este de a promova prin acest videoclip “mândria” [homosexuală], noi se presupune că ar trebui să considerăm copiii din acest videoclip drept “luminați” în a asculta și a răspunde la întrebări despre sexualitatea adultă. În realitate, copiii sunt cei exploatați.”

Cruickshank a lăudat copiii pentru că au fost „aliați” ai comunității homosexuale și i-a încurajat să se străduiască să devină icoane gay.

„O icoană homosexuală este o persoană care este venerată de comunitatea homosexuală”, spune ea în videoclip.

“Eu sunt un aliat. Poate că aș putea fi o icoană”, a spus unul dintre băieți.

„Toată lumea ar trebui să crească mare și să aspire să fie o icoană homosexuală”, răspunde Cruickshank.

„Despre asta este mândria [homosexuală]”, spune una dintre fete. Ȋntrebată ce crede despre „căsătoria” homosexuală, fetița răspunde că mătușa ei este lesbiană și se întreabă dacă va fi fata cu florile la „nunta” mătușii.

“Când afli că mătușica ta se va căsători cu o femeie, iar preocuparea ta numărul tău este dacă vei fi fata cu florile la nunta acesteia, atunci înseamnă că prioritățile tale sunt bine definite”, spune Cruickshank aprobator.

Copiii au avut reacții amestecate atunci când au fost întrebați despre cum cred că ar fi să aibă „doi tați”, spunând că multe ar depinde de personalitățile acestora.

„Îl provoc pe producătorii acestui film să filmeze din nou”, a sugerat Faust. Iar întrebarea ar trebui înlocuită cu: „Crezi că ar fi bine să nu ai nici un tată?”
„Răspunsurile ar fi de la “da” la „ar fi cumplit”, a spus ea. „Pentru că pentru majoritatea copiilor așa și este.”

„Dacă vă îndoiți de aceasta, întrebați orice copil care și-a pierdut tatăl în urma divorțului, în urma abandonului, care și-a pierdut tatăl prin prisma rolului acestuia de donator de spermă, sau care și-a pierdut tatăl prin deces”, a adăugat ea. „Să ai „două mame” sau „doi tați” înseamnă întotdeauna pierderea unui părinte după care copilul tânjește și pe care are dreptul să îl aibă. Iar asta este o nedreptate.”

Singura parte din videoclip în care un copil a dat un răspuns potrivit cu vârsta sa este atunci când Cruickshank îi întreabă pe copii dacă știu ce înseamnă să „iasă din dulap” [în limbajul homosexualilor înseamnă să îți faci publică orientarea sexuală]

Fetița răspunde inocent: „Când ieși din dulap înseamnă ca atunci când te joci de-a v-ati ascunselea și te ascunzi în dulap și apoi cineva te găsește și apoi ieși din dulap și e rândul tău să te pui.”

„Are sens”, zâmbește iritată Cruickshank privind către cameră.

Videoclipul este plin de culori strălucitoare, chipuri de copii și muzica plină de viață. Fără sunet, seamănă foarte mult cu orice alt program pentru copii.

„Aceasta este o faptă bolnavă. Folosirea copiilor de vârstă mică pentru a împinge agenda homosexuală este un lucru monstruos și manipulant „, a declarat pentru LifeSiteNews Dan Gainor, vicepreședinte pentru Afaceri și Cultură. „Şi mai rău este că acest lucru a apărut în mass-media publică. Iar, să le spui copiilor că dragostea ta pentru o vedetă te-a făcut să-ți pui sub semnul întrebării propria sexualitate, e și mai bizar.”

A învăța copiii să iubească pe cei care se simt atrași de același sex nu presupune să îi „folosești ca pe recuzită ideologică în videoclipuri”, a concluzionat Faust.

Cruickshank a postat pe Facebook că reacțiile la videoclip au fost pozitive. Cu toate acestea, „unii sunt supărați și / sau” se roagă pentru mine”, a scris ea. Dar „eu cred în educație și toleranță și în celebrarea diversității”.

Y8irlbW6ygA
Într-un alt videoclip, realizat în perioada mediatizării nunții regale, Cruickshank vorbește cu același grup de copii despre divorț, iar aceștia par a fi foarte familiarizați cu termenul.

Cruickshank este mamă a doi băieți gemeni mici, care abia învață să meargă.

Activiștii LGBT au declarat luna iunie „Luna Mândriei”, în timpul căreia au loc marșuri foarte sexualizate prin care sărbătoresc homosexualitatea și transgenderismul. Organizatorii marșurilor cer cu insistență ca o parte esențială a acestor parade să include copii. Marele Mareșal al unei parade ce urmează să aibă loc în Orange County, California, este un „creator de gen” cu vârsta de 11 ani.

Familia stă la baza societății și civilizației umane și este una dintre instituțiile fundamentale ale umanității. Statul român este dator să întărească protecția ei în primul rând pentru că este în interesul și în acord cu dorința propriilor cetățeni.

Familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie este singura relație interumană ce asigură mediul propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare.

Reclame

Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre

noticia-manipulacion

SUBMINAREA PROGRAMATA A ROMANIEI prin demoralizare

De douăzeci de ani încoace, lumea românească a intrat parcă într-o fierbere, într-o oală sub presiune, la care ne-am deprins să rezistăm plecând de la gândul că schimbarea cere sacrificii – şi acum, încă puţin, mai este nevoie de ele. Dar tot amăgindu-ne (sau lăsându-ne amăgiţi!), am obosit de atâta aşteptare şi, oarecum, am deznădăjuit. Blazarea, nesiguranţa, suspiciunea, irascibilitatea şi multe alte stări de spirit prea puţin pozitive au devenit numitorul comun al ultimilor ani. Cei vârstnici, care nu s-au uitat pe sine în faţa micilor ecrane, observă că lumea nu mai este ca înainte, fără să poată da diagnosticul exact. Tinerii însă nu ştiu ce se întâmplă cu ei, căci altă lume nu au cunoscut. Sunt doar derutaţi şi confuzi, plictisiţi şi deprimaţi, în aşteptarea unei distracţii „şi mai mari”, şi, de ce nu, a Apocalipsei – „hai s-o vedem şi pe asta!” –, cel puţin din perspectiva propriei vieţi. Nu-i mai interesează nimic.

Ce se întâmplă, de fapt? E un semn al timpurilor moderne, pe care noi nu-l înţelegem? O devenire necesară în istoria universală? Sau avem de-a face cu un cancer social care a pus stăpânire pe lume? Răspunsul ni-l oferă, surpinzător, cărţile în care sunt prezentate ingineriile psihosociale prin care este condusă lumea modernă…

Ce sunt aceste aşa-zise inginerii sociale sau cum reuşesc aceste tehnici de manipulare psihosocială să transforme lumea în care trăim, contextul vieţii noastre cotidiane, putem afla din studiile de specialitate, care, în unele cazuri, sunt adunate în cărţi. Acestea însă nu sunt mediatizate deloc, căci mass-media este tocmai unul din mijloacele principale prin care se desfăşoară procesul transformării. Şi astfel lumea, oamenii sunt convinşi că necazurile lor sunt cauzate de simple coincidenţe nefaste, în timp ce, în realitate, ele nu sunt altceva decât efectul bine țintit al acestor tehnici de manipulare socială.

Cu toţii auzim parcă prea des cuvintele „Mi-e ruşine să spun că sunt român” sau „Mai bine pleci afară, că aici mori de foame!”. Cum de s-a ajuns ca nivelul de stimă al poporului român să scadă atât de mult?! Cum este posibil ca românii să-şi aplice asemenea etichete, mai rele decât ar putea să o facă chiar străinii? Acestea sunt efectele demoralizării. Etapa aceasta durează până la cincisprezece-douăzeci de ani. De ce atât de mult? Pentru că aceasta este perioada minimă de educare a unei generaţii (elevi, studenţi, cetăţeni) din ţara-ţintă. Şi, de asemenea, pentru că această perioadă este îndeajuns de lungă ca să iasă de sub percepţia de timp a individului. Este necesar ca toate elementele care s-ar opune acestui proces – precum tradiţia, valorile morale, credinţa – să fie eliminate. În absenţa oricărui liant moral, procesul de subversiune devine mai uşor de realizat.

Bătălia cea mai grea se dă pentru religie

România de după 1989 a intrat în procesul de tranziţie către o societate democratică. Ciudat şi, din păcate, prea puţin conştientizat, acest proces de tranziţie nu s-a mai încheiat, rămânând un laitmotiv al devenirii societăţii după 1990. Lumea s-a obişnuit atât de mult cu ideea, că oamenii nu şi-au mai pus întrebarea firească: către ce ne îndreptăm, de fapt? – în condiţiile în care această tranziţie nu se mai opreşte.

Care este semnificaţia acestei tranziţii fără sfârşit prin care a trebuit să treacă poporul român după 1990? Din nefericire, logica ei poate fi urmărită foarte uşor în analiza cu privire la mijloacele de demoralizare a unei naţiuni.

Etapa de demoralizare pe trei niveluri, la care se opereaza simultan: idei, structuri sociale şi structuri materiale.

La nivelul ideilor, demoralizarea atacă zone esenţiale ale societăţii, precum religia, educaţia, media şi cultura. Acestea sunt „centrii nervoşi” ai oricărei societăţi. Bătălia cea mai grea se dă pentru religie, pentru că ea reprezintă inima unui popor – de aceea, procesul demoralizării urmăreşte discreditarea Bisericii.

Războiul se duce pe mai multe fronturi: într-un loc se creează un scandal pe tema scoaterii icoanelor din şcoli, în alt loc se ridiculizeaza credincioşii din cauza îmbulzelii la pomeni şi sfinte moaşte, între timp apar statistici cu taxele percepute de preoţi şi, în paralel, apar reportaje alarmante cu averile preoţilor din România.

Dar cel mai pervers atac este acela care duce discuţia despre Biserică dinspre zona duhovnicească în zona argumentelor legislative, politice şi financiare. Şi de la aceste date, zise „obiective”, este un pas mic până la argumentele supreme reprezentate de „drepturile omului”, „valorile europene”, „separarea Bisericii de Stat”. Şi imediat se aruncă în spaţiul public şi conceptele-cheie: toleranţă, minorităţi, secularism.

Cu acest tertip de manipulare aparent raţional şi logic, se distruge evlavia şi dragostea pe care românii o au pentru Biserică. Cu emisiuni care prezintă „adevărul”, cu analişti şi intelectuali „obiectivi”, dar atei cu toţii, cu discuţii „imparţiale” şi „deschise”, deşi cu o structură dinainte planificată, românii sunt intoxicaţi cu propaganda antihristică.

Acesta este rezultatul demoralizării pe linie religioasă. Lipsiţi de echilibrul spiritual, de susţinerea pe care credinţa le-o conferă, oamenii devin mult mai vulnerabili în faţa procesului de demoralizare. Nu mai vorbim de faptul cunoscut, că principala metodă de cucerire a unui popor este să-l lipseşti de ajutorul real, concret pe care îl poate primi de la Domnul Dumnezeu.

Un alt punct unde demoralizarea loveşte cu perseverenţă este educaţia. În România, sistemul de învăţământ este în declin. Rezultatele de la bacalaureat, dar şi experienţa profesorilor cu fiecare nouă generaţie arată că ceva se petrece cu elevii şi studenţii români. Pe lângă influenţa calculatorului şi a Internetului, educaţia este sectorul unde s-au aplicat cele mai multe schimbări şi reforme, încât elevii sunt derutaţi la maximum. Nivelul ei este scăzut, şi combinat cu declinul reperelor morale (atacul împotriva Bisericii), precum şi cu starea economiei (este alt sector supus demoralizării), elevii, într-adevăr, devin categoria cea mai confuză şi mai vulnerabilă din societate. Accentul se pune pe elementele cele mai disolutive: schimbări şi reforme permanente, programă şcolară şi testări peste puterile elevilor, eliminarea reperelor morale şi naţionale – şi, peste toate, sentimentul că este inutil ca elevii să facă atâta şcoală când pot să facă bani uşor, cum văd la televizor.

Efectul este deosebit de nociv pentru elevi şi studenţi. Aceştia, odată trecuţi prin procesul demoralizării, devin ei înşişi agenţi ai demoralizării ca viitori cetăţeni români.

Câţi dintre cei care lucrează în învăţământ s-au întrebat în ultimii ani de ce evaluarea profesorilor se face după numărul punctelor acumulate în formări şi nu după performanţele obţinute de elevii pe care ei i-au pregătit? Dacă scopul profesorilor este ridicarea nivelului de pregătire al elevilor, de ce sunt ei obligaţi să plătească tot felul de cursuri de formare şi dezvoltare personală (care, în afară de faptul că le scoate banii din buzunar, mai mult îi epuizează şi chiar le spală creierul, decât să le ridice nivelul profesional şi educativ)? Există măcar un studiu care să demonstreze că aceste formări sunt eficiente pentru dezvoltarea competenţelor educative ale elevilor, cu efect direct în creşterea nivelului clasei şi în succesul şcolar al elevilor pe care ei îi pregătesc?

Media este un alt punct de atac în cadrul procesului de demoralizare. Însă aici apar două elemente noi. Primul: media a încetat să mai fie atacată, pentru că a fost cucerită. Acum ea însăşi a devenit instrumentul prin care este atacată societatea. Şi al doilea element: media este singura putere pe care nu a ales-o nimeni. Au fost televiziunile alese de cetăţeni printr-un proces de vot? Atunci cum este posibil ca ele să aibă putere absolută în cadrul societăţii (româneşti, în cazul nostru) de informare/dezinformare a cetăţenilor? Cum este posibil ca televiziunile să-şi aroge dreptul de a crea agenda de preocupări şi percepţii ale cetăţeanului, fără ca nimeni să le fi acordat această putere? Cine le-a ales? Interesele cui le reprezintă?

De ce oare nu se consideră important faptul că marea parte a mass-media este controlată din străinătate, că derizoriul, falsul şi depravarea guvernează, prin ea, minţile şi conştiinţele oamenilor?

Desigur, televiziunile afirmă că difuzează ceea ce publicul cere – iar publicul afirmă că se uită la ceea ce televiziunile transmit. Însă televiziunile ştiu foarte bine că populaţia poate fi educată prin programe TV, iar scuza că transmit „ce cere publicul” este falsă, pentru că televiziunile sunt cele care stabilesc primele conţinutul şi calitatea programelor, și numai în pasul al doilea publicul ia contact cu acestea.

Promovarea superficialității şi a imoralității

O altă zonă de acţiune a demoralizării este cultura de massă. Prin diferite fundaţii, organizaţii şi burse sunt promovați artişti obscuri, spectacole triviale, trupe şi stiluri de muzică ce încurajează desfrâul, superficialitatea şi imoralitatea, filme homosexualiste, piese de teatru şi picturi iraţionale – şi, în general, tot ceea ce ar promova în rândul tineretului goana după bani, sex şi insubordonarea faţă de valori, tradiţii şi autoritate.

Aceste transformari sociale nu sunt secrete sau invizibile – ci, dimpotrivă, sunt legitime, la vedere. Cine ar putea susţine că programele de educaţie sexuală din şcoli sunt canalele de demoralizare a tineretului, ce acţionează prin educaţie şi ar trebui interzise? Aceste acuze nu pot fi demonstrate din punct de vedere legal în instanţă – pentru că educaţia sexuală este chiar legală, fiind susţinută de U.E şi O.N.U. Cine ar putea aduce dovezi legale că televiziunea reeducă minţile telespectatorilor şi că ar trebui luate măsuri? Nu se pot aduce nici un fel de acuzaţii, pentru că activitatea televiziunilor chiar este legală, şi legea nu stabileşte ce este şi ce nu este program cu caracter subversiv.

Deci subminarea României prin diferite canale şi mijloace se petrece chiar sub ochii noştri, pentru că este legală, şi nimeni nu poate să o conteste, din moment ce legislaţia protejeaza aceste procese şi „drepturi”.

Aceşti vectori ai schimbării ce se insinuează în societate ca un fel de „glas al poporului” sau expresie a conştiinţei publice sunt dirijaţi în societatea actuală prin mecanisme şi organisme transnaţionale, globaliste, care îşi recrutează reprezentanţii dintre studenţii deschişi compromisurilor morale, pregătindu-i pentru a le reprezenta interesele ideologice. De exemplu, prin intermediul proiectelor şi a programelor europene de tineret, se promite dobândirea diferitelor competenţe şi abilităţi ce atrag numeroşi tineri. Dar, în realitate, odată cu dobândirea de noi competenţe, tinerii vor fi reeducaţi prin tehnicile educaţiei non-formale, şi automat vor deveni agenţi de schimbare şi multiplicare – cu sau fără cunoştinţa lor.

Aceşti oameni, chiar dacă la început sunt atraşi mai mult de câştigurile uşoare şi semnificative ce li se asigură, plus călătorii în străinătate pentru tot felul de training-uri şi divertisment, în timp ajung să creadă cu toată puterea în minciuna pe care o propovăduiesc, ca rezultat al spălării creierului la care au fost supuşi. De fapt nu este vorba atât de credinţă, cât de identificarea psihologică cu un anumit mod de viaţă, în care transpar foarte clar chiar convingerile pe care le răspândesc.

În acest fel, iniţierea într-un mod de viaţă dezorganizat, în care patimile domină raţiunea, este cea mai bună garanţie că acel om va deveni un fidel şi eficient agent al contaminării corpului social cu o concepţie, o viziune şi un mod de viaţă disolutive din punct de vedere moral.

De ce aceşti agenţi ideologici nu sunt catalogaţi ca agresori şi duşmani? De ce ideea de agresiune este înţeleasă numai din punct de vedere militar, dar nu şi din punct de vedere ideologic?

Unul din cele mai expresive exemple de subversiune simbolică a moralităţii poporului român îl constituie evenimentele pro-homosexuale puternic mediatizate şi organizate în spaţiile-simbol ale românilor, cum a fost proiecţia în cadrul Muzeului Ţăranului Român a unui film.

De ce aceste acte de agresiune simbolică împotriva unui popor nu mai sunt considerate o ameninţare la adresa păcii şi chiar a vieţii acestuia?

Desigur că întrebarea poate avea în vedere şi reţelele de socializare gen Facebook şi Twitter sau alte structuri mediatice ale lumii Internetului, care au devenit astăzi platformele unde debutează revoluţiile şi schimbările de regim, după cum am văzut că s-a petrecut deja în Egipt, Ucraina. Astfel, se dovedesc canale ideale pentru destructurarea unei ţări. Și, chiar dacă cetăţenii cunosc efectul acestor tehnologii, nu se pot aduce acuzaţii, tocmai pentru că ele sunt legale.

facebook

Presiunea constantă asupra cetăţenilor, combinată cu o creştere progresivă şi continuă a preţurilor, taxelor şi impozitelor (la comanda diferitelor organizaţii financiare internaţionale), conjugate cu instabilitatea locului de muncă, din cauza căreia oamenii nu-şi mai pot satisface dorinţele hipertrofiate prin tot ceea ce înseamnă act publicitar, va conduce, mai devreme sau mai târziu, la antagonizarea societăţii.

Un prim simptom este cel al sentimentului de „nervi întinşi la maxim”, a unui sentiment de aşteptare că „ceva trebuie să se schimbe”.

 

orwell_1984_filmea4

CONTROLUL MINTII. Cum suntem guvernati prin TEHNICI transformate in METODE DE CONDITIONARE a gandirii si comportamentului.

Controlul mintii, ca parte a controlului social in general, este realizat, in zilele noastre, mai ales prin multe tehnici. Termenul englezesc este de “cult”, insa in romana uzual este cel de “secta”, sensul fiind acela al unei grupari conduse de un lider carismatic, bazata de conditionarea, indoctrinarea membrilor sai, pe mentinerea acestora in interiorul unei “bule” care-i separa de realitate, pe furnizarea de “texte”-standard cu care acestia sunt invatati sa respinga tot ceea ce le contrazice, precum si pe infatisarea unei “amenintari exterioare” fata de care membrii sectei trebuie sa stranga randurile.

Fenomenul falselor “treziri”, adica al miscarilor care capteaza membrii pe baza “adevarurilor revelate” doar pentru a-i pune pe un drum infundat.

Nu, nu este vorba despre o distopie sau o predictie, nici despre fenomene restranse, de nisa, ci, in mare parte, despre o practica de control si conditionare deja folosite pe scara larga. Sa ne gandim numai la ce a insemnat Obama ca stil de lidership politic si de comunicare. Am mai discutat despre tehnicile de ocupare a campului cultural, a spatiului public, despre “cainii de paza” ai puterii reale. Am vazut cum suntem considerati, noi, drept un popor care nu poate fi condus decat prin tehnici de manipulare, nu prin consens rational. Un element care lipsea din acest tabloul era descrierea mai exacta a acestei stranii fanatizari spre care suntem tarati tot mai mult, atat pe plan global, cat si local. O fanatizare, prin care membrii si simpatizanti sunt complet rupti de realitate, in care atasamentul se manipuleaza prin tehnici de indoctrinare agresiva si de manipulare psihologica.

De pilda, in spatiul politic, nu de putine ori ironic, uneori tocmai de catre agentii de manipulare psihologica, unele secte sunt foarte eficiente si pentru operatiuni secrete sau pentru institutiile financiare, daca ne gandim la rolul mormonilor si al scientologilor pentru CIA si FMI.

Nu doar in politica, ci, deseori, si in cultura se fac resimtite. Unii oameni de cultura sunt adevarati “guru” aureolati de o carisma aparte care reusesc sa controleze o sala intreaga de oameni, ai zice, cu spirit critic.

Aceasta practica de divizare manufacturata a societatii si de control prin folosirea tehnicilor sectelor o vedem la lucru si in alte zone sensibile – inclusiv in zona unde diversi lideri “trezesc” de zor oameni doar pentru a le programa gandirea in forme rudimentare si a-i tine departe de sansa trezviei autentice, intru Adevar. Caci toate formele de rezistenta, fie ea si prin gandire libera, trebuie clonate si falsificate, confiscate.

Sunt folosite diferite cai de conditionare asupra copiiilor pentru a-i face sa accepte clasa lor sociala, alaturi de prerogativele si restrictiile corespunzatoare, ca fiind cele mai potrivite pentru ei. Copiii sunt crescuti in comun, fara sa aiba conceptul parintimii, al rudeniei, al familiei. De la embrion la adult, sistemul detine controlul asupra dezvoltarii persoanei si al gandirii sale. In societatea ce rezulta, oamenii se poarta asa cum au fost programati sa se poarte si nu-si imagineaza ca lucrurile ar putea sta diferit.

Controlul asupra ceea ce oamenii sunt capabili sa gandeasca, controlul mintii, este o strategie, parte a strategiei controlului social general. Sa ne gandim la lumea jurnalistilor mainstream, mai ales a vedetelor stirilor TV.

Astfel e intretinuta povestea despre bunavointa SUA, democratie, sacralitatea fortelor pietei si tot restul. Cu controlul majoritatii massmediei detinut de cateva maini, linia sistemului poate fi mentinuta intotdeauna, iar evenimentele trecute sau prezente pot fi interpretate conform acestui cadru. Ministerul Adevarului este la lucru in lumea noastra, insa e invizibil, ascuns in camerele de conducere ale conglomeratelor mediatice, in spatele usilor biroului de presa al Washingtonului.

Procesul, boardurile editoriale ce manipuleaza din Ministerul Adevarului este invizibil, avandu-si sediul sus, in camerele de conducere ale corporatiilor. Big Brother este cu noi, insa sta in spatele scenei, vee totul si decide care povesti despre lume vor fi spuse de massmedia mainstream.

Cercetarile guvernului american in controlarea stiintifica a mintii au inceput cel putin din anii ’60 si au continuat de atunci. Prima abordare, Operatiunea CIA de Control al Mintii, a fost manuita cu duritate. Aceasta a implicat droguri psihotropice date oamenilor precum si sugestii post-hipnotice. Cu aceste metode s-a obtinut destul de putin, in directia “Candidatului Manciurian”, insa nu a furnizat o solutie generala: era necesara prea multa munca pentru programamrea oamenilor pe baze individuale.

Cercetarile s-au orientat atunci catre crearea sectelor. Daca oamenii pot fi atrasi in secte de tot felul, dinamica sectelor ar putea servi drept functii de programare. Aceasta permite o abordare mai generala a controlului mintii decat metodele individuale descrise mai sus. CIA nu a recunoscut niciodata cercetarile de acest gen, insa experimentele au fost foarte reusite, inclusiv cea a Reverendului Jim Jones si secta “Templul Popoarelor”, cea a lui David Kkoersh si Waco.

In acest tip de cercetari, primul pas este identificarea liderului natural al sectei, care ar fi trebuit sa aiba deja succes in atragerea de discipoli. Apoi, sectei i se dadea sprijin de diferite feluri. Agenti sub acoperire erau trimisi pentru a se alatura miscarii, nu doar pentru a o observa si a raporta din interiorul acesteia, ci si pentru a furniza abilitati organizationale. Fondurile erau canalizate spre secta, iar politia locala era avertizata, astfel incat secta putea creste nestingherita.

Astfel, cercetatorii au putut sa studieze cum actioneaza un lider talentat, cum sunt atrasi oamenii intr-o secta, cum este mentinuta loialitatea acestora, cum pot fi impinsi oamenii spre actiuni extreme. Dupa ce s-a aflat tot ce se putea afla despre secte, liderul acesteia si membrii sai erau ucisi pentru a se ascunde orice fel de dovada ca a avut loc un experiment.

Una din primele folosiri pe scara larga a tehnologiei “sectare” a fost crearea miscarii Jihad de catre CIA. Scopul imediat era destabilizarea regimului sovietic, tarandu-l in mlastina din Afganistan. Operatiunea a fost un succes. De atunci, miscarea sectara a Jihadului – aka Talibanii, Al Qaeda, Armata de Eliberare a kosovo, ISIS, etc.- s-a dovedit un instrument foarte extrem de util pentru destabilizarea regimurilor conform obiectivelor geopolitice ale SUA. Aceaste operatiuni de destabilizare furnizeaza, de asemenea, pretextul interventiei directe a SUA, asa cum am vazut recent in Irak si Libia, asa cum am putea vedea in curand in Siria.

Sectele au, in general, anumite caracteristici. Exista, de obicei, un lider carismatic, capabil sa inspire credinta si loialitate membrilor sectei. Intotdeaua exista un sistem definitoriu de credinte care diferentiaza membrii sectei de cei din afara, de toti ceilalti, si care furnizeaza un puternic sens al identitatii si al obiectivelor membrilor. Exista intotdeauna o “amenintare din afara” care aduna laolalta membrii. Sunt cerute sacrificii si actiuni din partea membrilor care ii leaga si mai mult de secta. Sunt “texte” pe care membrii sectei sunt invatati sa le foloseasca pentru a respinge incercarile de subminare a sistemului central de credinte. Aceste metode de programare sunt foarte puternice si e necesara o de-programare intensa pentru a scoate membrii dintr-o secta, odata ce ei au fost indoctrinati.

Fiecare secta are sistemul sau de credinte, alaturi de “textele” menite intretinerii acestora. Actiunile si sacrificiile cerute sunt pur si simplu lifestyle-urile, stilurile de viata destinate fiecarei clase. O asemenea societate tine sa fie stabila, de vreme ce eforturile de de-programare sunt absente.

Vedem aceasta dinamica multi-sectara la lucru in SUA, in diviziunea dintre liberali si conservatori. Liberalii sunt tinuti in staul de povestile nebuniei conservatorilor, iar conservatorii suunt tinuti in staulul lor de povestile nebuniei liberailor. Intr-un sistem de control de propaganda unidirectionata, ar exista doar o linie unica pentru toata lumea.

In acest sistem multi-sectar, insa, exista doua linii directoare pe care am putea sa le caracterizam drept CNN vs FOX.

Desi cele doua variante au multe diferente, pentru a mentine sectele separate, ele, de fapt, impartasesc aceleasi elemente esentiale. Ambele sustin mitul ca politicile statului sunt un raspuns dat sentimentelor publicului, si ambele blameaza cealalta secta pentru ca ar sustine politici “rele”. De fapt, politicile SUA sunt facute din afara guvernului, de catre elitele financiare, si statul are ca obiectiv sa controleze sentimentul public, nu sa sa tina cont de el. In acest fel, putem vedea CNN si FOX drept colaboratori ce impartasesc aceleasi scop de a ascunde acest adevarat fundamental de popor. Partidele democrat si republican colaboreaza in vederea aceluiasi scop, folosind Congresul ca o scena unde joaca teatrul diviziunii, furnizand aparenta unui proces democratic al deciziei.

Fenomenul Barack Obama este un exemplu excelent al tacticilor sectare puse la lucru. Obama insusi este un lider sectar natural, articulat si carismatic. A venit pe scena pentru a inspira o credinta puternica in reforma profunda: “baza politicii s-a schimbat; da, putem!” Efectul dramatic a fost intens, de parca am fi asistat la A Doua Venire. Voluntarii campaniei electorale au devenit nucleul sectei Obama, si li s-a dat mult de munca, ceea ce a legat identitatea lor de Obama si misiunea lui. Campania lui Trump a fost orchestrata astfel incat sa arate ca o amenintare periculoasa venita de la o secta rivala, legand suporterii lui Obama si mai strans de acesta.

Succesul acestei operatiuni de control al mintii a fost intr-adevar uimitor. Trump, de fapt, a continuat si a extins tot ceea ce facuse Obama; bazele politicilor nu s-au schimbat deloc. Dar apartenenta la secta a fost atat de puternica incat sustinerea sa a continuat, fiind furnizata de aceiasi oameni care il urau pe Obama din cauza acelor politici. “Texte” de-a gata au fost puse la dispozitie pentru a mentine oamenii in secta, dand vina pe opozitia democrata pentru performantele lui Trump – o tactica standard de divizare.

Un alt exemplu de control al mintii prin metode sectare este furnizat de isteria incalzirii globale. Al Gore a jucat rolul liderului de secta, cel putin provizoriu, atunci cand a prezentat nucleul credintei in criza climatica provocata de CO2 in filmul sau fraudulos dpdv stiintific, dar foarte popular, “Un adevar incomod”. Cresterea sectei a fost asigurata si de faptul ca devenise o “crimagandita” in media mainstream sa pui la indoiala nucleul credintei in incalzirea globala. Membrii sectei au actiuni de facut si sacrificii de implinit, cum ar fi mersul pe bicicleta sau cumpararea unor dispozitive. Li se furnizeaza “textele” care le spun ca viziunile critice sunt doar propaganda ce vine de la o amenintare exterioara.

Acest gen de control al mintii este mult mai eficient decat propaganda. Nu doar ca membrii sectei cred in criza climatica, ci cred ca lupta intr-un razboi impotriva unui dusman. Au fost imunizati complet fata de argumentele critice la adresa lor si singura lor preocupare este sa “salveze planeta” sprijinind orice. Astfel, ei sunt dusi de bunavoie pe calea societatii micro-administrate schitata de Agenda 21.

Controlul asupra scolilor publice si mediei mainstream este destul de aproape de programarea mintilor oamenilor. Sintagma “teoria conspiratiei” a fost lansata de CIA in preajma asasinarii lui JFK. Povestea oficiala era atat de plina de gauri incat din ce in ce mai multi oameni incepeau sa se indoiasca de ea. In timp ce Comisia Warren era ocupata cu redactarea documentului “acoperitor”, publicul a inceput sa afle ca exista “teoriticieni ai conspiratiei”. Acestia sunt oameni, conform acestei povesti, care sufera de amagiri paranoice, iar cei sanatosi nu ar trebui sa dea atentie spuselor lor. Daca cineva ia in considerare macar superficial acele idei, stabilitatea sa mentala e pusa la indoiala.

Aceasta tactica de control al mintii este foarte eficienta in marginalizarea cercetarii adevarului ce se afla in spatele asasinarii lui JFK. Oricine prezenta probe contrare povestii oficiale era vazut automat drept “teoritician al conspiratiei”. Batandu-ti joc de astfel de probe, fara a le cerceta cu adevarat, demonstrai ca erai echilibrat psihic. Astfel, logica si gandirea erau evacuate din scenariu. Fie credeai varianta oficiala, fie sanatatea ta psihica era pusa la indoiala.

De atunci, eticheta de teorie a conspiratiei a fost atent intretinuta si extinsa prin directivele partidei mainstream. Aceasta campanie de control al mintii a avut mare succes in imunizarea majoritatii populatiei fata de revelatiile disponibile pe internet. Orice varianta care nu apare in media mainstream trebuie sa fie, prin definitie, teorie a conspiratiei, si orice aduce a teorie a conspiratiei trebuie sa fie luat in deradere si ignorat.

Astfel, pentru majoritatea populatiei exista un regim de control al mintii strans si exercitat la doua niveluri. Dinamica “crimaganditului” guverneaza ceea ce spune massmedia, iar dinamica teoriei conspiratiei imunizeaza oamenii impotriva altor idei/variante. Pentru majoritate, directivele partidei (fie CNN, fie FOX) sunt “adevarul”.

Prin aceste metode de control a fost creata o bula de sapun in care gandirea majoritatii este continuta. Inauntrul bulei sunt cele doua narative ale partidei, iar in afara acesteia lumea reala isi duce existenta, invizibila. Este un sistem foarte eficient. Cu cat mai atroce sunt actiunile sistemului, cu atat mai rapid respinge majoritatea revelarea acestor actiuni, pe motiv ca ar fi teorii ale conspiratiei excesive.

In unele cazuri linia varianta FOX include revelatii credibile despre crimganditul din lumea CNN. In astfel de cazuri, lumea CNN raspunde prin calificarea acestor revelatii ca teorii ale conspiratiei “de dreapta”. Spre deosebire de sistemul de propaganda unitar, unde crimele sistemului sunt intotdeauna ascunse, sistemul multiplu permite sa-si documenteze propriile crime prin intermediul mediei conservatoare, stiind ca informatia nu va fi crezuta de “secta” liberalilor. Sistemul permite ca adevarul sa fie ascuns unora, prin actul revelarii sale altora. Foarte inteligent.

Controlul mintii in afara bulei de sapun

In timp ce majoritatea poate ca se afla in bula de sapun, exista o un mare numar, in crestere, de oameni care nu au incredere in directivele trasate de partida, ci sunt dispusi sa ia in considerare diferitele idei pe care le gasesc pe internet. Ideea de “trezire” este folosita frecvent pentru a descrie procesele de iesire din bula de sapun. Din ce in ce mai multi oameni se “trezesc” la realitatea evenimentelor de tip “steaguri false”, a minciunilor de rutina, a politicilor si a mediei, precum si cea a bancherilor sociopati care tin fraiele puterii in spatele scenei.

Oricum, internetul nu este ignorat iar operatiunile de control al mintii sunt in desfasurare deja – destinate tocmai celor care s-au “trezit”. Astfel de operatiuni nu sunt menite sa intoarca oamenii inapoi in bula de sapun, ci, mai degraba, imbratiseaza ideile “trezirii”, insa in stilul aikido (anulezi oponentul cu propria lui forta – n.n.), cautand, apoi, sa foloseasca energia “trezirilor” in moduri care folosesc sistemului si obiectivelor sale.

Un exemplu al acestor operatiuni de tipul iesirea-din-balonul-de-sapun, din genul sectelor, este Miscarea Zeitgeist – care pretinde ca este “cea mai mare miscare din lume de la firul ierbii ce are filiale in peste 60 de tari”. Peter Joseph este liderul carismatic al acestei “secte”.

Pentru cei “treziti”, filmul este foarte puternic. Prezinta “adevarurile esentiale” despre lume, fara a fi agresiv, intr-un mod dramatic si convingator. Filmul a avut mai multe versiuni de-a lungul timpului, iar prima a devenit virala pe internet dupa ce a fost lansata. Pentru cei “treziti”, a fost un film al “eliberarii”, cu potential de a trezi pe toti si de a transforma lumea.

Dupa ce filmul a fost lansat, si dupa ce si-a castigat o audienta entuziasta, a fost lansata Miscrea Zeitgeist. Fanii filmului s-a inghesuit sa se alature miscarii, nerabdatori sa “raspandeasca vestea adevarului” si sa ajute la “trezirea lumii”. Se alaturau unei cauze mesianice de care era urgenta nevoie, iar aceasta i-a legat de miscare intr-un mod similar in care secta isi “leaga” aderentii. Peter Jospeh era vazut ca o figura profetica, cel care rosteste vestea si cel care ar putea conduce pe calea ce duce la eliberare, iar aceasta este, mai mult sau mai putin, definitia standard a liderului de secta.

Ceea ce nu reuseau sa inteleaga acesti membrii nerabdatori ai sectei era ca tocmai lucrul care ii atragea in miscare garanta, de asemenea, ca miscarea nu va reusi niciodata in a “trezi lumea”. Nucleul de credinte care erau atat de “eliberatoare” pentru membrii acesteia sunt vazute drept crancene teorii ale conspiratiei in balonul de sapun mainstream. In timp ce membrii miscarii cred ca lupta pentru o cauza mesianica, de fapt, ei sunt propria lor audienta, ca un cor care canta doar pentru membrii sai, cu Peter Joseph in rol de dirijor.

Scopul real din spatele acestei secte este revelat intr-un comunicat al siteului miscarii, intitutal “Miscarea Zeitgeist definita: realizarea unui nou mod de gandire”. Aici Joseph explica “vestea” (crezul, noua evanghelie), mergand mai departe decat “revelarea adevarului”, aventurandu-se in schitarea lumii transformate pe care miscarea vrea sa o creeze. Iata cateva puncte cheie din viziunea profetului Joseph, cu sublinieri adaugate:

2) Viziunea stiintifica asupra lumii: eseul exploreaza cum dezvoltarea metodei stiintifice a alterat perceptia umana si importanta critica a recunoasterii sale, mai ales in raport cu sistemul social.

5) Pledoaria pentru Unitatea Omenirii: eseul exploreaza motivele pentru o societate globala unificata precum si identificarea surselor diviziunilor nationale si propensiunilor spre conflict. Un punct relevant este legat de avansul razboiului tehnologic si cum anume pericolele mentinerii unor bariere economice preconcepute ar putea duce la distrugere rapida pe masura ce timpul inainteaza.

9) Eficienta pietei vs Eficienta Tehnica: acest eseu arata diferentea dintre adevarata eficienta stiintifica (sau tehnica) si practica de afaceri ce tine de “eficienta pietei”, argumentand cum ultima lucreaza, de fapt, impotriva optimizarii economice reale.

Aceasta este o reteta pentru o tehnocratie globala micro-manageriata ce s-ar afla sub controlul unui guvernamant mondial. Atat sistemul social cat si sistenul economic ar trebui sa fie “optimizate stiintific” – ceea ce, de fapt, inseamna o lume organizata conform oricaror directive trasate de cine stie ce birocratie tehnocrata aflata sub controlul unei elite globale. Cu alte cuvinte, profetul Joseph creeaza un electorat entuziast al mult doritei (de bancherii centrali) Noi Ordini Mondiale.

Secta Zeitgeist este o lovitura aikido de maestru. Incepe cu revelatia ca “bancherii rai” conduc lumea, captand energia “trezitilor”, iar apoi intoarce aceasta energie intr-o directie care serveste tocmai scopurilor acelorasi “bancheri rai”. Din nou, trebuie s-o spun foarte clar, foarte inteligent, intr-adevar.

Zeitgeist este doar un exemplu de operatiune de control al mintii menita celor care au atins un grad sau altul de “trezire”. Numeroase miscari au fost create, prin websituri bine facute care spun cate o versiune a adevarului, atragand audienta cu unele probleme specifice, si care conduc acea audienta spre activitati nefolositoare sau contra-productive.

Desfiintarea familei?

Daca sistemul ar putea sa obtina un control total asupra cresterii copiilor, fara interventie parentala, atunci, mai mult decat evident, acest lucru ar da sistemului puterea sa ajunga la un regim de control din toate punctele de vedere asupra mintii. Sistemul nu doar ca ar putea proiecta cultura societatii, dar ar putea sa dirijeze acea cultura de-a lungul timpului, aducand la zi procesul de conditionare. Daca scopul final este acest control total asupra mintii, atunci eliminarea familiei devine un obiectiv primar si intermediar.

Daca eliminarea familiei este intr-adevar un obiectiv al Noii Ordini Mondiale, atunci in nici un caz nu este un scop usor de atins. Cu greu ne-am putea imagina o institutie care ar putea fi mai crancen aparata decat familia, sau o experienta mai dureroasa decat cea de a fi separati de proprii copii sau parinti.

Nu imi aduc aminte link-ul, dar am dat peste o pagina web a unei agentii ONU care promova virtutile copiilor crescuti “alternativ”. Acestia sunt copiii crescuti in grup, fara parinti. Acesti copii ar fi “mai creativi”, si ar evidentia si alte caracteristici pozitive. Cat de frumos. Alta piatra a bunei intentii de-a lungul cararii spre desfiintarea familiei.

In Irlanda cat si in Noua Zeelanada, au fost adoptate amendamente constitutionale care declarau ca drepturile si bunastarea copilului sunt mai presus de orice, primand peste orice drepturi care ar putea fi reclamate de catre parintele unui copil. O data cu inrautatirea conditiilor economice, sub povara austeritatii, privatizarii si eliminarii serviciilor sociale, va fi tot mai greu pentru un numar tot mai mare de parinti sa hranesca, imbrace si sa-si adaposteasca familiile. Va fi foarte simplu pentru sistem sa impuna un “nivel minim de conditii acceptabile” si sa ia copiii cu totul in grija sa, plecand de la insvestigarea profilui economic.

Cineva ne scria mai demult, intr-un mail, cum a receptat o dezbatere la care participa si Andrei Plesu:

“Am fost atent si la reactia salii. Trebuie sa va spun ca reactiile sunt demne de analizat prin psihologia multimilor. Eu nu am vazut in biserica, la predica preotului, oricata de mare prestigiu ar avea, nici la tara, nici la oras, asemenea reactii de sugestie ca cele ale salii la discursul lui Plesu. La cel mai mic icnet, ridicare de spranceana, accent, sala reactioneaza cu mici rasete sau cu ticuri gestuale, intr-un mod pur reflex/instinctiv, asa cum reactiona cainele lui Pavlov, lasandu-si mintea total permeabila ideilor emise de maestru, fiind intru totul reconfortata de identitatea de snobi pe care le-o induce omul. E o vraja, vraja Plesu. Pe mine ma mira ca mai exista oameni fermecati de asa ceva. Pe ce lume traiesc, oare? Mister…

Altfel, se cred superiori fata de “poporul antenist”, ei functionand fix pe aceleasi automatisme psihologice (daca nu chiar mai abitir), mai bine mascate, cu ștaif.”

Tradarea oamenilor de cultura si a jurnalistilor, deveniti PIESE ANGRENATE in STRATEGII DE PUTERE si CONTROL, de LINSAJ AL “DUSMANILOR” si “OCUPARE” a SPATIULUI PUBLIC

“Cainii de paza ai democratiei” – asa se alinta jurnalistii cand vor sa evoce importanta presei pentru existenta unui regim al libertatii. Si asa si este – teoretic. Presa ar trebui sa fie mediul care permite exprimare opiniilor alternative, contestatare, care dezvaluie abuzuri si se constituie in tribuna pentru grupurile sociale defavorizate, marginalizate. Teoretic. Practic, presa mainstream a devenit un caine de paza al Puterii, al ordinii stabilite. Caini de paza care sunt asmutiti impotriva unor grupuri sociale, razlete, care trebuie sa cada victime unor politici, care linseaza, la ordin, si reduc la tacere, vocile alternative, independente, incomode.

Boala e lunga, deci grea, si moartea sigura. Inca din 1932, scriitorul francez Paul Nizan infatisa problema in eseul Cainii de paza, atacand filosofii si intelectualii care, sub pretextul activitatii culturale, se transformasera, de fapt, in gardieni ai ordinii stabilite. Cu cativa ani inainte, in 1927, Julien Benda amendase Tradarea intelectualilor, acuzand faptul ca intelectualii, ce ar fi trebuit sa furnizeze un exercitiu de gandire critic, rational, al treburilor publice, devenisera apologeti ai doctrinelor irationale, ai doctrinelor de putere.

Marile grupuri media apartin unor trusturi economice care sunt legate intim de putere. Cainii de garda sunt, astfel, jurnalisti, editorialisti, formatori de opinie care, sub titlul excelentei si al deontologiei, exercita, de fapt, rolul unor misionari ai puterii: misionari ai “pietei libere”, ai ordinii sociale neoliberale, ai intereselor multinationalelor. Jurnalisti si lideri de opinie celebri care fac servicii de PR pentru presedinti de stat, sefi de corporatii, eurocrati.

Media-Control

O arma folosita des de cei mai combatanti dintre ei este linsajul verbal. Toate acestea, sa nu uitam, venind din partea unora care in imaginea publica au faima unor “independenti”, mimeaza libertatea de exprimare si pluralismul opiniilor.

Deosebit de interesant si deloc original este si cazul romanesc. Directori de televiziuni, realizatori sau lideri de opinie celebri au migrat de la o televiziune la alta, schimband taberele, uneori, intr-un mod ametitor. O singura constanta: sa fie cainii de paza ai Puterii. Nu conteaza neaparat a cui putere, ci a Puterii ca mecanism de subordonare, control si exploatare a unei populatii de pe un teritoriu clar delimitat.

Caini de paza ai Puterii reale, cea care poate unge sau mazili chiar si presedinti de stat. Un exemplu edificator ne este oferit de Adrian Sarbu si Cristian Tudor Popescu. Ambii, in 1990, au fost piese de rezistenta ale angrenajului.

In prezent, cainii de paza servesc regimul. Cu pilonii “Justitiei independente”, adica bazat pe doctrina procuroristica a culpabilitatii din oficiu a romanilor, “corupti”, “analfabeti”, “primitivi”. Adica… “altfel”.

Se observa, insa, o diferenta in ceea ce priveste metoda de control social. Regimul controleaza societatea, in schimb, prin conflict. Prin escaladarea urii si a tensiunii sociale, prin alimentarea propagandei celei mai belicoase, prin amplificarea crizelor, prin aplicarea principiului dezbina si stapaneste, prin polarizarea ireductibila intre “ai nostri” si “restul”, prin culpabilizarea si linsarea “tintelor” (persoane sau grupuri sociale), prin elaborarea “listelor negre”, in general, printr-o strategie prin care e absolut imposibila ajungerea la un numitor comun, la un cadru general acceptat care sa garanteze o rezonabilitate publica a opiniilor si politicilor. Invinge cine are urletul mai strapungator, cine are, de fapt, Puterea reala in spate. Ceilalti? Sa piara, sa fie exclusi din spatiul public!

Strategia este cea a razboiului continuu si a nevoii permanente de dusman. Aceste strategii de putere ravasesc intregul corp social al natiunii si se reproduc in toate straturile sale. Marii dulai de paza au peste tot maidanezi de pripas care sunt asmutiti, la nivelul lor, impotriva celor care… deviaza de la “linie”. Sunt cainii de paza ai puterii, oamenii cheie care asigura ordinea si disciplina in tara, care acopera abuzurile, care isi linseaza adversarii, care compromit libertatea de exprimare si gandirea critica. Sunt cei care (re)educa romanii pentru a fi obedienti noilor stapani si corporatiilor. Nu este vorba de convingeri, de viziuni diferite, de valori, nici macar de partizanat politic. Ci de o stricta dependenta de nucleul real de putere. Este un fenomen de putere, nu unul ideologic. Vae victis, cum zice latinul… Sau, “indrazniti”…?

Structurile mediatice sunt detinute de cateva mari corporatii. Toate sunt abonate la contracte guvernamentale si sunt legate intim de puterea politica – fie de dreapta, fie de stanga. Vedetele jurnalistice ale trusturilor mediatice nu au nicio jena in a peria si a slavi patronatul, live si cu seful ca invitat de onoare in platou. Altii au tarife fixe in schimbul carora presteaza servicii de PR catre orice companie interesata. Desigur, astfel de contractari nu sunt publice, iar publicul crede ca jurnalistii isi fac doar datoria de a “informa“.

Se admite chiar “normalitatea” cenzurii si auto-cenzurii. Din punct de vedere socio-economic, jurnalistii, patronatul si politicienii fac parte, de fapt, din aceeasi lume. “Puterea reala” este puterea capitalului. In ecuatie intervin si celebrii experti. Aceiasi, in numar de aproximativ 30, care se plimba de la o televiziune la alta (suna cunoscut?). Toti predica aceeasi mantra, reductibila la aproximativ 15 cuvinte cheie: capitalism, piata, globalizare, liberalizare, reforma, europenizare. Evident, expertii sunt prezentati in studiourile TV cu functiile lor de specialitate (economisti, profesori), nu si cu pozitiile lor ocupate in cadrul unor companii financiare. Nu care cumva sa fie public conflictul de interese.

Pluralismul opiniilor, care, conform doctrinei capitaliste, este rezultatul competitiei intre mai multe trusturi media, este, in realitate, doar o aparenta: aceiasi jurnalisti si oameni de media se plimba dintr-o parte in alta, fiind purtatori de cuvant ai aceleasi “Puteri reale“. In schimb, din cauza logicii capitaliste, informarea devine o operatie de manufactura care trebuie sa produca “bunuri” standard, de larg consum si cu putine costuri. Aceste bunuri sunt “stirile”, si cele mai “profitabile” dintre ele sunt cele legate de siguranta cetateanului: traim intr-o lume nesigura, plina de hoti si ucigasi, si trebuie sa ni se repete mereu asta.

Statistic, se observa ca ponderea stirilor despre violenta a crescut exponential, iar cazurile de pedofilie si alte crime oribile sunt acoperite exhaustiv de TV si ziare. Evenimentele si fenomenele sociale si economice (tratate, altfel, dogmatic si monocrom), sunt abandonate, iar atentia se focalizeaza pe delicventa, droguri, imigratie. Atitudinea fata de problemele sociale denota elitism.

mind_control_by_sebmaestro-d4bsbef

Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre

In mod evident, in societatea noastra si in toate zonele sociale – politic, mediatic, cultural, existenta unui cadru comun si a unui bine comun, minimal, este sabotata masiv. Sunt incurajate doar factiunile, care trebuie sa fie intr-un conflict de putere, de influenta, ”pe viata si pe moarte”. La noi nu exista orientari, nu exista parti diferite ale aceluiasi intreg, ci exista doar gasti sau grupari. Factionalizarea este in sine o metoda de control a populatiei diferita de cea a uniformizarii cu forta. Prin factionalizare, diversitatea de opinii si de orientari este canalizata pe drumuri infundate; diferentele de opinie sunt exacerbate, chiar si cand nu e cazul, si radicalizate, duse spre extrema, negand vreun fundament comun cu ceilalti, negandu-le celorlalti legitimitatea (TOTI ”ceilalti” – in afara “alor nostri” – trebuie sa fie neaparat ticalosi, tradatori, etc.).

Diferenta fata de manipularea prin uniformizare este ca, astfel, fiecare orientare isi regaseste un corespondent, se regaseste reprezentata, insa nu intr-o maniera care sa-i asigure autonomia de gandire si de actiune, ci intr-o maniera, asa cum aratam in alta parte, sectara. Intr-o societate in care exista un cadru comun, aderarea la o orientare isi da fundamentul necesar pentru o gandire si o actiune pozitiva; intr-o societate guvernata prin manipularea diviziva, aderarea la o factiune este similara, in cazurile extreme, spalarii pe creier, in cazurile mai soft, gandirii de grup si iti anuleaza autonomia. In mod normal, a avea opinii diferite pe o tema este prilej de dezbateri si dispute productive, de cunoastere mai aprofundata; in cazul manipularii prin diviziune, opinia diferita e prilej de conflict, de “razboi total”.

Impunerea unor directii-forta nechestionabile. In locul unui bine comun, avem, insa, directii-forta. Sunt lucrurile nechestionabile, care au menirea de a anula dezbaterea si, astfel, de a anula potentiala influenta pe care o pot avea diferite grupuri sociale. A avea directii-forta inseamna a obliga factiunile care detin puterea la un comportament previzibil si unidirectionat si, de asemenea, a marginaliza grupurile care gandesc altfel.

Directiile-forta au devenit, astfel, bâte in mainile celor care detin puterea sau celor care se lupta pentru monopolul puterii, al influentei. ”Statul de drept” este doar o lozinca transformata in bata pentru a lovi in capetele celor care vad in spatele lozincii fapte demne de dictaturi grosolane. Si tot asa, putem identifica in toate zonele societatii cateva directii-forta care sunt atat dogma oficiala, cat si instrument de lupta si pozitionare. Avantajul unei asemenea manipulari? Oricat de adanc este conflictul, el intareste directiile obligatorii, dogma oficiala. Aceasta devine goala de sens, lucru ce are ca efect distorsionarea completa a discursului public, ce devine un fel de cacofonie generalizata, un fel de ritual grotesc rostit de fiecare factiune in parte.

Cuvantul cu sens, cuvantul care are radacini in Adevar si realitate totodata, nu se va gasi niciodata in aceasta harmalaie premeditata, ci alaturea, la margine. El este greu de gasit si numai cei cu adevarat sinceri il pot gasi, caci marginalii, si asta e o regula ferma, sunt intotdeauna rastalmaciti. Niciodata nu va fi citat corect un asemenea marginal; niciodata nu i se va recunoaste argumentul sau nu i se va permite o transmitere adecvata, sau nu i se va da o replica pe fond. Intotdeauna cuvantul marginalului este schimonosit, stalcit, modificat, falsificat de cei care detin monopolul puterii – fiecare in zona sa de influenta.

Strategia sconcsului. Aceste manipulari de mai sus nu pot fi puse in practica daca nu exista agenti de influenta, asa-zisii ”acoperiti”. Ei se deosebesc de fraierii de serviciu prin faptul ca stiu sa opereze, stiu la ce treaba sunt pusi. Siguranta pe care o afiseaza unii de aici provine, si nu dintr-o partasie cu un adevar de constiinta. Acest agenti sunt implantati strategic la fiecare nivel, in fiecare zona, in fiecare nisa posibila a societatii. Ei sunt pusi acolo pentru a monopoliza zona, pentru a o confisca, pentru a impune directiile-forta mentionate si pentru a intretine cadrul conflictual, pentru a detecta ”intrusii”, adica marginalii, cei nealiniati, neinregimentati, care nu se afla in solda nimanui si care au naivitatea de a se exprima liber, si pentru a-i linsa, compromite, elimina simbolic sau real. Sunt acei caini de paza ai puterii. Sunt pazitorii putreziciunii, dar trebuie sa pozeze in luptatori pentru adevar si in eroi ai dreptatii. Rolul lor este de a ”securiza” zona, de a scoate felinarul si de a atrage fluturii creduli. Cand aura lor mistica de eroi incepe sa se erodeze, sau cand coada diavoleasca se iteste dupa blana de oaie, strategia lor de aparare este cea a sconcsului: in momentul in care sunt descoperiti asa cum sunt si agenda le este data pe fata, slobozesc un jet urias de calomnii cat mai grosiere, lasandu-i in deriva pe proepinentii si spectatorii ametiti de mirosul puturos. E o strategie care functioneaza din plin, din nefericire.

Manipularea starilor de spirit si fidelizarea adeptilor: intel inside, idiots outside. ”Acoperitii” desemnati cu sarcina de control al zonelor sociale isi tin in priza adeptii prin metode specifice de fidelizare si fanatizare. Adeptilor trebuie sa li se reaminteasca permanent nevoia de ”iluminare”, de revelare a adevarului, care e detinut exclusiv de catre agentul respectiv. Ei nu trebuie incurajati intr-o gandire reala, intr-o adeziune la un Adevar care nu este dependent strict de sursa de zgomot. Ce iese din ecran nu cadreaza, si, atunci, totul trebuie incadrat in ecran, iar ce nu intra nu exista. Totul seamana cu aceasta animatie in care hamsterul alearga continuu amagit si zapacit de pelicula care se invarte in fata lui. Pe langa acest lucru, adeptilor le este stimulata stima de sine prin crearea senzatiei ca sunt in ”tabara buna” sau, macar, in ”tabara corecta”. Acest lucru confera o senzatie (falsa) de protectie si de siguranta. In acest sens, o manipulare de succes se desfasoara mai ales in zona contestatara a societatii. Pozitia de contestatar presupune riscuri. Manipulatorii de serviciu s-au gandit, insa, ca cel mai bun mijloc de dezamorsare a potentialului contestatar este de a furniza false opozitii, care radicalizeaza si escaladeaza ideatic, dar care directioneaza catre nimic. Asa se face ca cele mai galagioase si mai radicale in vorba factiuni sunt, de regula, nule in fapte, ceea ce le tradeaza, inca odata, menirea exclusiva de ”securizare” a zonei si de eliminare a ”intrusilor”, adica de persecutare a celor neinregimentati, a adevarului sau a opiniei alternative.

Corelativ, alaturi de stima de sine livrata adeptilor se afla si o pozitie ”la intimidare” fata de ”ceilalti”. Ceilalti sunt rai, prosti, rauvoitori, demni de dispret. Sunt obtinute doua obiective astfel: fidelii raman in tabara chiar daca incep sa vada ca scartaie cate ceva, ca nu cadreaza totul, insa, de frica, din conformism, nu pot sa se rupa de ”secta”, iar oponentii sunt intimidati de virulenta atacului si ezita in a se mai manifesta. Inca odata – aici conteaza tactica PREMEDITATA folosita. Nu e vorba (doar) de patimi sau de faptul ca opinia sau apartenenta celorlalti e criticabila, ci despre aceasta strategie deliberata de creare a unor dependente si reflexe psihosociale. Oamenii trebuie deprinsi sa apartina mimetic, pavlovian, unor factiuni, gasti, iar asta se face doar prin stimularea dependentei, a stimei de sine si a urii si dispretului fata de ceilalti. Exemple sunt cu duiumul, am aratat aceasta tactica pusa la lucru in cazul unor trusturi ca MediaPro. Ele se regasesc insa, puse in aplicare, peste tot, de asemenea si in zona siteurilor.

Prefacatoria strategica. Este o manipulare mai subtila prin care se contribuie la crearea acelui teatru de umbre de care spuneam. Prefacatoria strategica inseamna simularea socului, surprizei si a indignarii morale pe anumite teme pentru crearea unui joc complex de maximizare a ”idealului” pentru a obtine o discrepanta de efect cu mocirla dezvaluita. Un exemplu la indemana sunt unele cazuri de coruptie rasunatoare din prezent. In mod evident, toata lumea importanta stia de ele, de la servicii la procurori, de la presa la oamenii obisnuiti cu oarece legaturi in domeniu. In fabricarea imaginii publice a acestor cazuri, insa, actorii se pozitioneaza de parca revelarea ar fi ceva socant, o surpriza, despre care nu stia nimeni, despre care existau doar banuieli vagi. Socul moral duce la dezgust fata de cei care sunt vinovatii de serviciu. Astfel se obtin doua lucruri: se creeaza un teatru al coruptiei, in care se impune o anume partitura obligatorie, la care publicul se raliaza din conformism si pentru validare sociala, si se eludeaza adevaratele mecanisme ale coruptiei, care se perpetueaza sau se transforma in altceva. Se obtine astfel o ipocrizie publica intalnita si in alte cazuri, prin care toata lumea condamna ceea ce, de fapt, face toata lumea.

De pilda, unele reactii fata de fenomenele izolate, iubitori de arginti, sunt maximizate, iar mass-media joaca un teatru al indignarii morale, de parca nu stie toata lumea ca in orice padure exista uscaturi. Un alt exemplu, este cel al schismaticilor: maximizarea relevantei unor acte reprobabile ale ierarhiei, pentru a crea o discrepanta spectaculoasa si a starni o reactie virulenta.

Realismul nu abdica de la standarde, care trebuie sa ramana inalte, insa le raporteaza la context, la realitate, si, fara a mima ipocrit asteptari maximale, cauta sa influenteze realitatea in bine si sa demaste raul cu discernamant. Prefacutii, insa, care sunt ipocriti in mod premeditat, ca metoda de manipulare, nu vor sa influenteze realitatea, ci mintea publicului. De aceea, se tradeaza si de aceasta data ca pazitori ai zonei, ca ”acoperiti” cu misiune, si nu ca instante morale. Prefacatoria strategica este folosita si pentru impunerea nechestionabila a unor agende, obiective, total nerealiste, care, neputand fi atinse, creeaza publicului un efect puternic de neputinta si dependenta de lider.

Acestea sunt, iata, cateva din principiile manipularii folosite in societate. Sunt practici de putere si de influentare, sunt metode de ocupare a unor zone sociale, a tuturor zonelor sociale, de la orice nivel al societatii. De la varfurile politice si culturale, trecand prin zona societatii civile, a forumurilor de experti, pana la zonele micro, pana la cele mai mici buzunare sociale, functioneaza aceleasi principii ale manipularii, care constau, pe scurt, in implantarea unor agenti acoperiti care au misiunea monopolizarii reprezentarilor sociale si discursului specific zonei, a generarii permanente a conflictului, a pazirii puterii astfel obtinute de ”intrusii” care trebuie demonizati si pusi pe liste negre, a maximalizarii moraliste strategice si a impunerii unor obiective nerealiste de urmarit in vederea dezamorsarii potentialului contestatar al societatii.

Mai trebuie spus, in fine, ca industria manipularii pe baza de conflict poate fi inlocuita, la momentul oportun, si de o industrie mixta de pseudo-consens si intretinere a conflictului ”la baza”.

Miscarea geto-dacice este o actiune subversiva de stergere a identitatii nationale

1908039_1571017136446671_8507645686957540238_n

De ceva vreme se poate observa activizarea pe internet a grupurilor de orientare „dacista”, care sustin ideea ca romanii se trag exclusiv sau aproape exclusiv din daci, si ca trebuie neaparat sa promovam o identitate dacica, mergand chiar pana la schimbarea numelui tarii, din Romania in Dacia.

Sa facem o scurta prezentare a acestui curent in istorie:

Un popor este definit prin limbă, religie, tradiţii şi nume. Irlandezii au astăzi alt nume, altă limbă şi altă religie decât celţii. Să pretinzi că un popor de azi este un alt popor, doar pentru că se trage dintr-un popor mai vechi care azi a dispărut este o aiureală creată de istoricii masoni care vor să distrugă naţiunile şi în special creştinismul prin neopăgânism. Dacă iei un irlandez de pe stradă şi îl întrebi ce naţionalitate are o să îţi spună că e „irish”, nu celt. La fel dacă întrebi un albanez, o să-ţi spună că e albanez sau skiperş, nu ilir, deşi albanezii se trag din iliri şi încă mai păstrează multe din tradiţiile lor.

Miscarea pseudo-nationalista de reinviere a culturii geto-dacice este o actiune subversiva de stergere a identitatii nationale.

Românii sunt creştini şi vorbesc limba română. Geto-dacii erau păgâni şi vorbeau o limbă dispărută azi. Asta e diferenţa. Nici nemţii/germanii, nu se mai numesc azi, goţi, vikingi sau prusaci, la fel cum nici francezii nu mai sunt gali sau irlandezii celţi.

În ultima vreme s-a conturat și a luat amploare un fel de mișcare pseudo-naționalistă care dorește să construiească o identitate națională pe baza moștenirii cultural-spirituale geto-dacice. Au apărut tot felul de articole,chiar și documentare care lansează tot felul de teorii conform cărora noi nu ar trebui să ne numim și să ne considerăm români,că daci și România ar trebui să se numească Dacia. Uniii merg și mai departe susținând că limba română nu ar fi o limbă proveniență latină,cu influențe dacice,ci limba latină însăși ar fi una derivată din limba vechilor daci!

Avem de a face cu acțiune subversivă,menită să creeze confuzie și să ne șteargă identitatea națională, culturală și religioasă a românilor. Nu spun că toți cei care susțin aceste teorii sunt rău intenționați și conștientizează acest fapt,mulți dintre ei crezând sincer în ceea ce fac și sunt români care își iubesc țara. Dar cei ce au inițiat aceste mișcări de idei sunt indivizi străini de neamul românesc, care procedează așa și cu alte popoare în afară de cel român și scopul lor este menționat mai sus, de ștergere a identității naționale a popoarelor și de control asupra istoriei și trecutului acestora.

Este de fapt o încercare de întoarcere la păgânism în manieră iluministă, de descreștinare și de desnaționalizare în vederea globalizării și instaurării Noii Ordini Mondiale. La fel cum la noi se pune accent pe moștenirea geto-dacică, la anglo-saxoni se reînvie ritualurile magice și tradițiile druizilor, la popoarele scandinave se reînvie mitologia vikingilor, cu Odin, Thor și Walkiriile, deși aceste popoare, cel puțin teoretic, sunt creștine. Unii ar putea argumenta că nu e nimic rău în asta, ar putea spune că a reînvia tradiții străvechi este un lucru bun, care ar consolida sentimentul patriotic și național, dar din păcate nu este așa.

Reîntoarcerea la tradiții demult apuse nu face decât să creeze confuzie și să conducă în final la ștergerea identității noastre naționale și creștine. În primul rând, cultura geto-dacă, din care am păstrat unele lucruri, este o cultură demult apusă, din care am moștenit destul de puține elemente și despre care știm foarte puține lucruri și ceea ce a mai rămas este asimilat total în actuala cultură. Plus de asta, cei care vor să reînvie tradițiile dacilor, de multe ori introduc multe falsuri și informații eronate, contrafăcându-ne și controlându-ne astfel trecutul și implicit identitatea. Efectul cel mai dăunător este însă că este distrusă identitatea românească și creștină a poporului nostru.

La ora actuală noi suntem români nu daci, limba vorbită este română, nu geto-dacă, Dumnezeul nostru este Iisus Hristos, nu Zamolxe, biserica de azi ne îndeamă să ne iubim aproapele nu să ne aruncăm cei mai destoinici tineri în vârful sulițelor etc. Chiar dacă am reuși să aducem în plim-plan vechi tradiții, mai mult sau mai puțin autenticee, ale culturii geto-dacice, ele nu mai sunt vii și nu mai au forță, pentru că au ieșit din uz și nu mai sunt prezente în mod natural în conștiința colectivă. Prin urmare, dacă am dori să redevenim geto-daci, ne-am trezi într-o totală confuzie și lipsă de identitate, deoarece, nu am putea deveni daci autentici și în același timp ne-am refuza identitatea noastră actuală care este românească și creștin-ortodoxă.

Haide să lămurim puţin lucrurile ca să nu facem confuzii şi lăsăm patosul să ne întunece raţiunea! Una e să-ţi cinsteşti trecutul, istoria şi eroii neamului, precum Burebista şi Decebal şi cu totul altă mâncare de peşte este să doreşti să îi transformi pe românii de azi în daci, să schimbi numele României în Dacia să încerci să reînvii religia dacilor, despre care nu se mai ştie aproape nimic şi să introduci în istoria neamului nostru nişte falsuri, neadevăruri şi nişte fantezii care nu au nicio legătură cu adevărul istoric. Eu la asta m-am referit şi mă bazez pe date concrete, nu pe speculaţii la un pahar sau la o cafea.

Deci vă întreb pe cei care aveţi obiecţii la ceea ce am scris:

1. Vreţi să nu ne mai numim români şi să ne schimbăm denumirea în daci?
2. Vreţi ca România să se numească Dacia?
3. Vreţi să renunţăm la creştinism şi să practicăm ritualurile închinate lui Zamolxe?
4. Consideraţi că este adevărată teoria conform căreia limba latină provine din limba geto-dacă sau aceeea că indienii din Punjab, sunt descendenţii unui trib getic, adică rromii de azi sunt urmaşii geto-dacilor?
5. Sunteţi de acord ca istoria României să fie falsificată de nişte străini sau de amatori, ignorând total părerile reputaţilor istorici români?

Nu este vorba deloc aici despre istorie, paleolingvistică şi problema cercetării istorice în România. Este un articol despre MANIPULARE; PROPAGANDĂ şi SUBVERSIUNE IDEOLOGICĂ!

Articol preluat de pe :

Propaganda de rahat că „România e o ţară de căcat”

28685047_2098534097042767_8347966655476292160_n

Mă enervează la culme idioţii care trăiesc în diaspora vorbind despre România, „Noi suntem de vină”, „Ne merităm soarta”, „România e o ţară de căcat”, vorbind în numele tuturor. Există o formă de viaţă migratoare care mă exasperează tot mai tare. Este conaţionalul care emigrează prin ţări străine şi după aia le laudă cât de minunat e acolo şi ce bine şi cât de frumos e, în timp ce în România e ca naiba, românii sunt pututroşi şi beţivi, trăiesc din ajutoare, iar politcienii fură tot… pentru că sunt comunişti.

Pentru aceşti păcălici:

Păi dacă tu consideri că îţi meriţi soarta, eşti vinovat şi eşti un om de căcat, atunci de ce nu te duci să te spânzuri?

Faptul că de 28 de ani România este o ţară furată și exploatată de puterile occidentale, este din păcate o realitate.

Noi nu suntem o putere occidentală care exploatează o colonie, ci o colonie care este exploatată de puterile occidentale.

Marile puteri occidentale urmăresc interesele pentru a-și extinde influența. Instrumentul prin care se exercită controlul asupra politicului şi economicului este justiţia, sub pretextul luptei împotriva corupţiei.

Românii sunt de părere ca “străinii sunt mai buni” şi că tot ce e românesc “nu e bun”, că românii sunt “hoţi”. De-a lungul anilor ne-a fost băgată în cap ideea că țările dezvoltate ale lumii au ajuns la un nivel atât de ridicat de civilizație datorită faptului că oamenii de acolo muncesc mai mult, sunt mai harnici și mai inteligenți.

Istoria ne demonstrează însă că toate țările care au atins un nivel ridicat de dezvoltare au realizat acest lucru creând vaste imperii coloniale, cotropind, exploatând și distrugând popoare din întreaga lume, odată cu tradițiile și culturile lor.

Acest proces durează de mai bine de 500 de ani și a început odată cu apariția capitalismului, un sistem bazat pe colonialism și acumulare primitivă. Și atâta vreme cât acest sistem va exista, vom avea câteva țări foarte bogate, în care va domina o elită de plutocrați și o lume plină de sărăcie, sclavie, foamete, boli și războaie.

Acest proces, început acum 500 de ani și care continuă și astăzi, prin care statele bogate ale lumii – mai precis din Europa, America de Nord, la care se adaugă și Japonia – au creat vaste imperii coloniale, în care populații întregi de pe glob au fost și sunt deposedate de resursele lor naturale, de propria cultură și organizare economică, sunt folosite ca forță de muncă ieftină sau chiar gratuită și ca piețe de consum pentru produsele înalt prelucrate realizate pe baza propriilor materii prime.

Acum ia ghiciți, România ce este, imperiu sau colonie ?

În ţările din Occident e aşa de frumos şi bine pentru că fură din România şi multe alte colonii, de aia e aşa mişto acolo! Toată munca fraierilor de aici şi resursele naturale acolo se duc!

Un documentar in lectura cunoscutului actor Martin Sheen, care ridică îndrăzneţ „covorul lumii civilizate”, revelând cronologic, prin adevăruri usturătoare, faptele murdare ce au condus la actuala stare economică mondială, dominată de inechitate şi de sărăcie.

De ce urăsc capitalismul sau neoliberalismul american?

De ce sfârşitul sărăciei în lume nu va avea loc niciodată?

De ce cei mai bogaţi 1% din populaţia lumii stăpânesc 85% din bogăţiile planetei?

De ce au fost create Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional?

Răspunsurile la aceste întrebări, şi nu numai, le veţi afla vizionând documentarul The End of Poverty (Sfârşitul sărăciei? – documentar,2008).

 

Viciile ascunse sau vizibile ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii, în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor.

Adevăratele cauze ale sărăciei de astăzi provin dintr-o orchestrație deliberată din vremea colonială care a evoluat în sistemul nostru modern, prin care națiunile bogate exploatează pe cei săraci.

Care este motivul pentru care sărăcia există chiar și atunci când există atât de multă bogăție în lume? Trebuie înțeles nu numai sistemul economic al Statelor Unite, ci și fundamentele economiei globale actuale.

Persoanele care trăiesc și luptă împotriva sărăciei răspund la condamnarea colonialismului și a consecințelor acestuia; exploatarea resurselor naturale, datoria, piețele libere, cererea pentru profiturile corporatiste…

În ţările europene sau americăneşti e frumos şi bine pentru că fură din România şi multe alte colonii, de aia e totul frumos, curat şi minunat acolo! În România dacă te duci la hypermarket să-ţi prădui salariul de mizerie, banii nu ajung la bugetul de stat, ci în Franţa sau Germania. Dacă plăteşti curentul şi taxa Radio TV, banii ajung în Italia, dacă plăteşti gazele, banii ajung în Franţa, Germania sau Cehia, dacă vorbeşti la mobil, banii ajung în UK, Franţa sau Grecia, cheresteaua şi banii din ratele pentru credite ajung în Austria, banii din petrol şi gaze ajung în Austria şi SUA şi tot aşa. De aia la ei e minunat şi la noi e sărăcie şi dezastru tot timpul!

 

Documentarul “Economia fericirii” – sunt prezentate cel mai bine cauzele marilor probleme ale lumii de azi. Este un documentar despre globalizare, despre marile corporaţii transnaţionale şi sistemul bancar internaţional, care au acaparat economia mondială.

Prin acest film documentar expune convingător viciile ascunse sau vizibile ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii, în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor, acutizând practic orice problemă cu care se confruntă societatea actuală: conflictele militare, fundamentaliste şi etnice, instabilitatea financiară şi şomajul, extincţia speciilor regnului viu ş.a.m.d.

Poate nu ştiai corporaţiile transnaţionale beneficază de subvenţii de la state. De aceea produsele lor sunt mai ieftine, deşi sunt aduse de la celălalt capăt al pământului, ceea ce nu este valabil şi pentru micii producători şi micii comercianţi. De fapt globalizarea este un proces artificial care se întreţine cu mari cheltuieli.

Surse: http://dantanasescu.ro/ , Dan Tănăsescu 

Propaganda anti-asistați, anti-muncitori și anti-leneși (a se înțelege propaganda pentru muncă ieftină)

dscf6324

Asa cum am mai spus-o, a face caz de “statul asistential” in Romania tine, deja, de o propaganda menita intereselor marilor multinationalelor care opereaza in Romania si scot anual din tara zeci de miliarde de euro si la stat contribuie cu mai nimic. E si asta o forma de asistenta si chiar filantropie, insa a celor saraci pentru cei bogati.

De ce este ideea de “stat asistential” o propaganda? Pensionarii nu sunt nicidecum asistati! Fie logica economica oricat de capitalista, ea ne spune la nivelul sau elementar ca pensionarii nu primesc de la stat vreo asistenta, ci banii pe care i-au muncit o viata intreaga retinuti tocmai pentru a beneficia de aceasta pensie.

Si, in fine, foarte bine ascuns in articolele tematice de propaganda nu e prezentata si cauza reala: salariile foarte mici. Din cauza salariilor refuza unii din cei care primesc ajutoare sociale sau venitul minim garantat sa munceasca, nu pentru ca “nu le place munca”.

Din cauza salariilor mici avem rata de ocupare mai mica. Iar salariile sunt mentinute mici de firme, de “investitorii straini”, care intretin aceasta propaganda a “statului asistential” pentru a plati in continuare nu numai salarii de mizerie, ci si taxe infime.

Dar mai e un motiv pentru intretinerea propagandei: populismul ”clasei de mijloc”, acel public tinta care trebuie desolidarizat complet de alte paturi sociale, care trebuie dresat sa-si verse frustrarile sociale pe ”asistatii social”, nu pe sefii lor care-i tin peste program, care trebuie invatat sa-si creasca statutul si nivelul de trai nu prin obligarea ”investitorilor straini” la un comportament ….european, occidental (in sens de model social), ci prin obligarea celor multi si ”prosti” in a munci pe nimic.

In ceea ce priveste problema raportului dintre populatia activa (cei care lucreaza efectiv) si cea pasiva (copiii si pensionarii), este iarasi o manipulare. Cauza a acestui deficit este incurajarea avorturilor si descurajarea natalitatii, prin politicile antisociale. Acestea sunt adevaratele cauze ale problemelor sistemului de pensii.

Ceea ce se intampla acum este nimic altceva decat manipularea unor teme economice care folosesc pentru scopuri anti-sociale si de prezervare a unor privilegii cat de poate de bugetare. Adica cine ar vrea sa renunte la butoanele de comanda, la serviciile secrete, la sistemul informatic de identificare si urmarire a oamenilor, cine ar vrea sa renunte, de fapt, la a dicta ce sa invete si ce sa valorizeze in viata copiii nostri?

Reprezentantii curentelor actuale care fac caz de liberalism, neoliberalism, conservatorism, neoconservatorism, cei care astazi vorbesc ritos despre necesitatea restrangerii rolului statului din economie, despre privatizari, despre ”nesustenabilitate”, despre bugetarul gras calare pe ”privatul” slab nu sunt nicidecum inclinati catre o asemenea valorizare a traditiei, ci cu totul dimpotriva, sunt adeptii Leviathanului colectivist, adica a centralizarii puterii si a reglementarii in detaliu a vietii persoanelor, adeptii multinationalelor straine si globalizarii celui mai autoritar, lucru cat se poate de vizibil in zilele noastre. Sunt, asadar, adeptii acelor masuri care duc catre o guvernanta mondiala, catre o banca centrala mondiala si catre o moneda mondiala, asa cum arata tocmai doctrinarii autentici ai guvernului minimal, si sunt aceiasi adepti ai ideilor care au stat la baza Molohului European. Sunt, cum am spus deja, adeptii unor idei malthusiene, conform carora sunt prea multi ”pasivi” fata de ”activi”, prea multi oameni fata de resursele disponibile.

Sa se reduca rolul BNR, sa se revina la standardul aur (la vechii galbeni si arginti), sa se interzica rezervele fractionare ale bancilor. Apropo! Asta da FRAUDA, dar de ea nimeni nu vorbeste. Nu vorbeste nimeni despre faptul ca sistemul bancar de reserve fractionare (adica sistemul bancar actual) este o frauda, dovedita, generatoare de inflatie si de crize, mai mare si mai grava decat sistemul de pensii! Cu asta nu facem nimic? Nu se gaseste niciun curajos de la USR sau de la PNL, vreun ”dreptaci” care sa le arate cu degetul pentru rolul nefast jucat in economie? Si este o frauda girata de BNR! Dar aici nu, nu se vrea guvern minimal, ca nu vor nici stapanii supremi, alde FMI si UE, si nu se vrea guvern minimal nici la servicii secrete sau la multinationale, ca acolo se scapa oamenii de sub control.

In concluzie:

Prin urmare, cand se vorbeste despre „asistaţi social” , se face un abuz conceptual si o manipulare a termenilor.

Problemele deficitelor bugetare si ale defectelor de structura ale economiei, care genereaza dezechilibre in sistemul de pensii si in toata implicarea sociala a statului (la noi, repetam, oricum foarte scazuta), are drept cauza, in primul rand, sistemul bancar bazat pe rezervele fractionare si pe rolul bancilor centrale. Frauda primordiala acolo exista, in aceste practici bancare ce au fost transformate in parghii de control a economiei. De altfel, actuala criza a fost generata exact de problemele din sistemul bancar si de practicile de creditare (fie a persoanelor, fie a statelor) nefundamentate. Nu a fost cauzata de faptul ca se plateau pensii!

Discutiile actuale referitoare la „asistaţi social” sunt instrumentari jenante ale unor decidenti care si-au gasit haina ideologica potrivita pentru a masca masuri antisociale.

Democraţia directă este o aberaţie

Democraţia este un concept, o construcţie teoretică şi de aceea, atunci când este pusă în practică, rezultatul diferă mult faţă de ceea ce părea perfect valabil în teorie.

Democraţia pură, sau democraţia directă, cum mai este numită, este o aberaţie, deoarece presupune că gloata umană se poate autoguverna de la sine (scuzaţi pleonasmul!), fără să se delege puterea unor lideri şi reprezentanţi. Dacă cineva conduce, înseamnă că altcineva este condus. Prin urmare cine este condus, atunci când fiecare vrea să conducă?

Unii văd lucrurile mult mai simplu, fiind de părere că tot ce avem nevoie este un sistem de vot cât mai rapid şi automatizat, care să fie pus în practică de fiecare dată când este nevoie să fie luată o hotărâre de interes general.

Problema este însă că nu se pot lăsa hotărârile importante pentru societate în seama oricărui cetăţean, pentru că nu suntem toţi la fel de inteligenţi, pricepuţi şi competenţi în problemele ce ţin de organizarea şi conduccerea societăţii.

Prin urmare trebuie să delegăm puterea unei elite formată din cei mai inteligenţi şi abili dintre noi şi să îi lăsăm pe aceştia să decidă şi eventual doar să consulte opinia publică prin referendumuri. Este ceea ce unii numesc meritocraţie şi este destul de dificil de pus în practică.

Acum să vedem şi ce este în neregulă cu „democraţia“ noastră, reprezentativă, de inspiraţie masonică, care predomină în Occident. Ea se bazează pe reprezentanţi în Parlament, dar problema principală a acestora este că ei nu reprezintă popororul, ci nişte partide, adică nişte grupuri de interese private. Cetăţenii sunt puşi să voteze nişte liste propuse de partide, în loc să-şi propună propriii reprezentanţi, proveniţi din rândul celor mai străluciţi membri ai comunităţilor.

Chiar şi în cazul alegerilor locale, în loc să se propună pentru funcţia de primar cei mai oneşti, inteligenţi şi pricepuţi locuitori ai satelor, comunelor şi oraşelor sunt votaţi nişte indivizi care au singurul „merit“ că sunt propuşi de nişte partide.

Întrebarea care urmează, fireşte, este dacă există o alternativă mai bună la sistemul democratic actual. Este greu de răspuns, deoarece nu există sistem social în care să nu existe şi corupţie, dar un regim democratic în care poporul să fie reprezentat mai bine de către lideri se poate încerca. A se vedea modelul lui Gaddafi descris în „Cartea verde“ şi modelul democraţiei participative a lui Hugo Chavez.

Sursa articol

http://dantanasescu.ro/2018/03/25/democratia-directa-este-o-aberatie.html

Cele trei lanţuri ale sclaviei moderne

26239486_2073347186228125_4148442749680062247_n

Orice fiinţă vie de pe această planetă are de la naştere toate aptitudinile şi mijloacele pentru a supravieţui şi a duce o viaţă normală. Orice pasăre îşi poate construi cuibul fără să aibă nevoie de bani de la bancă sau din altă parte. Orice animal îşi poate procura hrana şi apa fără să plătească cuiva pentru asta, poate să îşi găsească o pereche cu care să aibă urmaşi, fără ca pentru acest lucru să trebuiască să presteze zilnic un anumit serviciu faţă de un alt animal

Acest lucru a fost valabil şi pentru om până la apariţia civilizaţiei. Fiecare individ care poseda o bucată de pământ putea, prin propria muncă, să îşi producă şi să-şi procure cele necesare traiului şi putea în acelaşi timp să-şi susţină şi familia.

Prin apariţia civilzaţiei, care a dus la crearea unor structuri şi sisteme artificiale, precum oraşele, fabricile, statul şi băncile, omul a fost desprins brutal din mediul său natural şi rupt de mijloacele proprii de asigurare a existenţei. Omul a fost dezrădăcinat şi obligat să muncească pentru alţii pentru a supravieţui. Aşa a început exploatarea omului de către om.

Mulţi ar putea crede că acesta a fost un proces natural şi o evoluţie firească a umanităţii, dar nu este aşa. Ruperea omului natural de mediul său a fost făcută cu bună ştiinţă de acei care conduc astăzi lumea, dintr-o lăcomie nemăsurată şi o dorinţă bolnavă de putere şi de dominaţie asupra semenilor. Este mai degrabă un fenomen de parazitare a unui număr foarte mare de oameni de către un grup mult mai restrâns, dar mult mai abil în arta manipulării. Este dominaţia celui viclean şi lacom asupra celui cinstit şi naiv.

Acest lucru a fost observat în cazul statelor europene dezvoltate din secolele trecute care au avut colonii pe diferite continente ale lumii. La început băştinaşii trăiau liniştiţi şi îndestulaţi până la venirea cotropitorilor. Organizaţi în comunităţi naturale, adică triburi şi sate, ei se bucurau de roadele pământului şi erau oameni liberi.

Primul lucru pe care l-au făcut invadatorii a fost să cumpere pământurile băştinaşilor pe nimic, profitând de naivitatea lor, iar aceştia din urmă, rămânând fără mijloace de trai, au fost obligaţi, mai apoi, să devină sclavi şi să lucreze pământurile, care în trecut le aparţineau.

În lumea occidentală sclavia modernă pe care o trăim azi cu toţii a apărut odată cu “Revoluţia Industrială”, care a propulsat burghezia ca clasă socială dominată. Negustorii şi industriaşii au transformat vechile târguri în oraşe şi au determinat tot mai mulţi fermieri să îşi abandoneze pământurile şi să stabilească în oraşe, atraşi de mirajul unei vieţi mai uşoare.

Astfel, fiind rupţi de pământ şi de mijloacele naturale de asigurare a existenţei, oamenii liberi au devenit sclavi ai muncii salariate, vânzându-şi timpul şi energia în schimbul unui salariu, de multe ori insuficient.

Noul stil de viaţă de orăşean a dat astfel naştere la trei forme de sclavie, care leagă individul de civilizaţie ca nişte lanţuri invizibile:

1. Sclavia muncii salariate. Singura modalitate de supravieţuire pentru omul modern, dacă nu este un infractor, un afacerist bogat, sau nu face parte dintr-o familie bogată, este să muncească pentru altcineva, ca salariat. Numai că, datorită avansurilor tehnologice,azi este din ce în ce mai puţin nevoie de personal uman pentru a efectua diferite munci şi astfel forţa de muncă a devenit o marfă excedentară, deci foarte ieftină. Prin urmare, găsirea unui loc de muncă este un lucru tot mai dificil, care se face pe baza unei competiţii acerbe între indivizi. De pe urma acestei situaţii profită doar proprietarii de comapanii şi bancherii, care sunt, de fapt, proprietari moderni de sclavi, ce se supun de bunăvoie.

2. Sclavia confortului. Viaţa în mediul urban ne-a învăţat cu o serie de necesităţi pe care omul din vechime nu le avea: căldura centralizată, curentul electric, gazele, aerul condiţionat, telefonul, televiziunea, Internetul, aparatele electrocasnice, automobilul etc. Am devenit dependenţi de toate aceste nevoi, în mare parte artificiale, care de multe ori ne izolează faţă de semeni şi ne fac mai egoişti. În acelaşi timp nu ne putem asigura şi procura aceste lucruri singuri şi de aceea suntem la cheremul de companiilor care produc şi distribuie aceste servicii şi bunuri, care deţin monopulul lor şi controlează astfel şi preţul pe care îl plătim pentru confortul nostru.

3. Sclavia creditelor. Poate cea mai perfidă şi cea mai împovărătoare sclavie este cea faţă de cămătarii deghizaţi în oameni de afaceri cu costum şi cravată, care se numesc bancheri. Prin complicitatea cu mass-media şi publicitatea, aceştia ne fac să ne dorim multe lucruri inutile, mult mai multe decât ne putem permite şi ne induc percepţia că aceste lucruri sunt extrem de valoroase şi necesare. Astfel cădeam în capcana împrumuturilor la bănci, care ne transformă, pe lângă sclavi faţă de patron şi stat, în sclavi ai cămătarilor cu gulere albe. Individul intrat în hora împrumuturilor, trebuie să muncească din ce în ce mai mult, pe tot parcursul vieţii pentru a plăti, iar când ajunge la limita capacităţii de a returna banii plus dobânda, clachează şi este deposedat de bunuri sau ajunge la sinucidere.

Aceste forme de sclavie sunt trăite azi din plin de mulţi dintre românii care s-au lovit, mai mult sau mai puţin dur, de realităţile sistemului capitalist, instaurat după 1989. De aceea cred că o idee bună, pentru a ieşi din acest mecanism diabolic, este să avem mai multă înţelepciune, cumpătare şi să ne întoarcem la pământ şi la contactul cu natura. Încă mai cred că salvarea României constă în agricultură, creşterea animalelor şi producţie alimentară.

Sursa articol:

Tânara generație de azi sunt cosmopoliţi

student_snowflakes

Tânara generație de azi sunt cosmopoliţi, preferă romgleza, urăsc naţionalismul şi patriotismul şi tot ce visează este să plece afară, să se americanizeze şi să facă bani. 😦

Încă un exemplu: tot ce e românesc, simbol naţional, obiceiuri, este de luat la mişto şi tot ce este străin, occidental, american e de pupat în cur până la lacrimi!

Se fac ample eforturi de îndepărtare a românilor de tradiţii, atât prin demonizarea şi batjocorirea acestora, cât şi prin încercarea de a converti generaţiile mai tinere la valorile liberale, anglo-saxone, specifice Occidentului.

11113746_301821466608436_4549003431953572955_n

Tinerii de azi sunt incredibil de naivi pentru că nu identifică problemele reale

Generația tânără și frustrată, care nu știe ce vrea de fapt, nu văd procesul colonizării României de către europeni și americani. Si nici nu mai trebuie să vorbesc despre faptul că ei sunt cei care propagă la noi în țară toate mizeriile morale pe care le produce Occidentul.

Eu îmi doresc ca România să rupă orice legătură cu Uniunea Europeană și NATO, creațiile Vestului, pârghiile de înrobire a națiunilor. Occidentul ne-a presat să ne sabotăm singuri capacitatea de producție, agricultura și industria, și să ajungem piața ei de desfacere.

Mai aparţine România, României?

12347709_732974556834352_7987843404910566622_n

România nu mai are bănci româneşti şi de aceea nu mai posedă nici capital autohton, necesar dezvoltării, fiind în totalitate la mâna bancherilor străini. Economia, băncile, petrol, gaze, energie, nu mai apartine românilor.

„În momentul de faţă eu mă întreb, cum de România mai există! România nu e o ţară coruptă, România e o ţară jefuită, e o ţară prădată, e o haită de lupi şi dinăuntrul ţării şi din afară care în complicitate, fură tot ce se poate în România.”

2005 Octavian Paler

Dacă lucrurile vor continua în acest mod, ne vom trezi la un moment dat că nu ne mai aparţine nici pământul de sub picioare.

Revolutia română nu a fost altceva, decât preluarea economiei țării de către capitalistii străini. Naivi cei care cred, că străinii au adus democratia.

România nu se poate dezvolta fără capital românesc

http://dantanasescu.ro/2012/02/17/romania-nu-se-poate-dezvolta-fara-capital-romanesc.html

Corupţia este metoda prin care ocupanţii străinii ne controlează şi ne jefuiesc ţara

16508970_1900190350210477_8270622830738082818_n

Corupția ca armă geopolitică

Este o idee total greşită să crezi că ceea ce se întâmplă azi în România are vreo legătură cauzală cu comunismul, cu foştii comunişti şi cu mentalitatea comunistă. Ceea ce se întâmplă azi cu ţara noastră şi cu fosta economie este în cel mai pur şi corect stil capitalist şi se desfăşoară după toate regulile capitalismului financiar globalist.

Numai că în cazul nostru noi nu suntem o putere occidentală care exploatează o colonie, ci o colonie care este exploatată de puterile occidentale. De aceea totul pare pe dos. Corupţia nu este o tară a comunismului, ci este mecanismul de bază al capitalismului, fără de care nu ar putea funcţiona!

Corupţia este metoda prin care ocupanţii străinii ne controlează şi ne jefuiesc ţara. Se vorbeşte mereu despre corupţi, dar niciodată despre cine i-a corupt pe corupţi şi cine i-a urcat în funcţii.

Se face de multă vreme în România o mare tevatură pe tema corupției. Se pornește de la ideea că fenomenul corupției ar fi unul specific țării noastre,argumentându-se că ar fi o consecință a firii nostre ca popor,o racilă a comunismului etc. Corupția ar fi , conform propagandiștilor,în totalitate o problemă internă a României,constituind o problemă serioasă în calea instaurării ,,democrației” și a ,,statului de drept” în țara noastră și o frână puternică pentru dezvoltarea economică și socială.

De fapt,corupția este un fenomen global și este folosită ca armă geopolitică de către marile puteri occidentale pentru a-și extinde influența asupra țărilor în care urmăresc interesele.

Dan Tănăsescu

http://dantanasescu.ro/2014/05/12/coruptia-ca-arma-geopolitica.html