De ce se grăbesc americanii și europenii la război? Rusia dorește să scape de plățile în dolari și euro în comerțul cu petrol

huZYNh3H8zE

Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a declarat că țara are în vedere o opțiune de plată pentru petrol în monedele naționale, în special cu Turcia și Iranul.

Potrivit lui, ambele țări sunt interesate, dar există și o chestiune de conversie a monedelor și utilizarea lor ulterioară. „Există o înțelegere comună prin care trebuie să ne îndreptăm spre utilizarea monedelor noastre naționale. Este nevoie de acest lucru”, a spus Novak. 

El a explicat: „Aceasta privește atât Turcia, cât și Iranul – avem în vedere o opțiune de plată în monedele naționale cu ei. Acest lucru necesită anumite ajustări în sectoarele financiar, economic și bancar. ”

Anul trecut, băncile centrale din Iran și Turcia au semnat un acord privind utilizarea valutelor locale în comerț. Țările vizează îmbunătățirea legăturilor economice și facilitarea comerțului bilateral, precum și eliminarea dolarului american și a monedei euro.
Teheranul, care a încercat mult timp să treacă la comerțul non-dolar, a semnat acorduri cu mai multe țări. În prezent se află în discuții cu Rusia cu privire la utilizarea monedelor naționale.

În timpul întâlnirii cu președintele rus Vladimir Putin în noiembrie, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat că cel mai bun mod de a combate sancțiunile SUA împotriva celor două țări, au fost eforturile comune de a renunta la moneda americană în comerțul bilateral. El i-a transmis președintelui Putin că prin utilizarea unor metode cum ar fi eliminarea dolarului și înlocuirea lui cu monedele naționale în tranzacțiile dintre două sau mai multe părți, i-ar putea „izola pe americani”. – rt.com

Dragi cititori, va explicam in trecut cum americanii dupa ce nu au mai avut moneda contrabalansata in aur si au inceput sa decada puternic economic, au dat lovitura cu petrodolarul si in felul acesta au reusit sa se slaveze  si sa-si continue dominatia, chiar daca moneda lor este sustinuta doar artificial. Dar odata ce lucrurile s-ar schimba si petrodolarul ar disparea colapsul american ar fi cu adevarat dezastros.

Sa le pui la americani pretul la benzina ca la noi, ar insemna o inflatie imensa, imposibil de controlat, mai ales ca America are datorii imense, peste 20 de trilioane de dolari.

De asta americanii i-au capcit si pe Irakieni, si pe Egipteni, si pe Libieni, si pe oricine a incercat sa schimbe moneda de tranzactie a petrolului. Disperarea este imensa in acest moment, daca Rusia si tarile mentionate in articol isi duc planul la bun sfarsit, inseamna sfarsitul imperiului american.

Sursa articol: vremuritulburi.com

Anunțuri

Traian Băsescu este un produs toxic perfecţionat de capitalism

basescu-iohannis

Traian Băsescu este un produs toxic perfecţionat de capitalism. Băsescu nu e oricine, ci principalul pion în Europa de Est al asasinilor economici globali.

Nu peste multe decenii istoricii vor scrie despre Traian Băsescu ca despre cel mai mare manipulator al maselor, cel mai ticălos. În capitalism, omul e o rotiţă a sistemului, românii sunt lobotomizați, perfect pregătiţi psihologic şi mental pentru capitalism. Secretul succesului în manipularea maselor i se trage lui Băsescu din structura sa nevrotică. Iar Băsescu a manipulat la maxim această slăbiciune proprie popoarelor distruse şi naţiunilor. Băsescu e creaţia sistemului.

În 1989 Băsescu devine director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, functie pe care a îndeplinit-o până la așa-numita revoluție din decembrie 1989. Apoi Băsescu a fost pe rând: 1. subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor în primul guvern de după decembrie 1989 (guvernul Petre Roman 1); 2. Ministru al Transporturilor în guvernul Petre Roman 2 (30 aprilie 1991 — 16 octombrie 1991) şi în guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 — 19 noiembrie 1992); 3. Între 1992 şi 1996 a fost deputat; 4. între 1996 şi 2000 a fost iarăşi ministrul Transporturilor în guvernele Ciorbea, Radu Vasile şi Isărescu; 5. între 2000 şi 2004 a fost primar al Capitalei; 6. între 2004 şi 2014 a fost preşedinte al României, iar din 2015 este preşedinte al PMP.

Nu degeaba am enumerat „ascensiunea de la zero” a lui Băsescu. Ea arată că Traian Băsescu a fost la putere în absolut toate guvernele României ultimului sfert de secol, ca şi Mugur Isărescu. Flota României dată treptat în toată această perioadă, între aprilie 1991 şi august 2000, pentru ca să ne spună DNA în septembrie 2007, tocmai în timpul mandatului de preşedinte, că numitul Băsescu Traian n-a adus absolut niciun prejudiciu statului român.

Toate aceste fapte arată că Băsescu nu e oricine, ci principalul pion în Europa de Est al asasinilor economici globali. Faptul că Băsescu se luptă şi azi pentru putere, deşi dacă ar fi avut puţină înţelepciune s-ar fi retras liniştit.

Marele vis al lui Băsescu e crearea Statelor Unite ale Europei, dictatura gigantică de sărăcire extremă a popoarelor. După cum spuneam, Băsescu e produsul şi perfecţiunea capitalismului.

ILIE CATRINOIU

Pacea Mondială a început o campanie de promovare a războiului pentru resuscitarea economiei americane

30706231_1797443260299201_2184749837981843456_n

După o făcătură mizerabilă în care au fost făcute acuzații de atac cu arme chimice ale „animalului” al Assad pe civili – un fel de armament atomic și chimic al dictatorului Saddam, care nu a fost găsit niciodată, dar care a dus la un război ce a devastat Irakul -, acum este rândul marionetei Trump să ordone atacul fără niciun motiv asupra unui stat suveran.

Practic, ISIS (susținut de UK și SUA) fusese înfrânt, ca și brigazile al-Nusra (ex. al Qaida) ale islamiștilor „moderați” susținuți de SUA și Marea Britanie. Siria se îndrepta spre un proces de pace după 7 ani de război, care ar fi putut să fie negociat sub umbrela marilor puteri care au forțe armate pe teritoriu.

Trompeta globalistă CNN, cea care organizează proteste „spontane” la Londra și au transmis distrugerea Irakului în direct, anunță că deja cad rachete în Damasc ce lovesc „depozitele de arme chimice” ale „dictatorului sângeros”…

Unchiul Sam, derbedeul nr. 1 al planetei, secondat de vasalii săi aflați pe Tamisa și Sena, vrea să pună neapărat de un război!

Un atac masiv cu rachete a fost lansat asupra Siriei. „Noaptea, ca hoții”, mai precis când noaptea se îngână cu ziua, la 4 dimineața s-a petrecut această acțiune mizerabilă.

30706830_147070369464696_4183726600108967907_n

Americanii vor război împotriva Rusiei, folosindu-se de Siria și pentru a crea culoar petrolier aliaților lor.

Pentru America nu a fost de ajuns Siria ce în prima faza, Libia, Irak, Afganistan și alte țări central americane și asiatice distruse complet și lăsate la lada de gunoi a istoriei, acum ei doresc sa lase din nou oameni morți pe câmpurile siriene, care după ei nu este o bomba chimică, sa lase oameni schiloditi, fără apa, fără alimente și fără nici un nivel de igiena necesară, doar pentru ca acest complex criminal industrial militar bancar anglo-american sa prospere produdând uneltele morții. Europenii ii urmează ca orbii și împotriva propriilor lor interese, pe americani în războaie care fac viata oamenilor de pe bătrânul continent, un calvar, dar nu pentru politicieni, care își vor umple buzunarele de la trezoreria americană, lăsând pe amărâți sa plătească pagubele.

Teroriştii finanţaţi, intreţinuţi şi echipaţi militar de americani şi aliaţii lor, fac exerciţii de pregătire a copiilor pentru a simula un atac chimic. Aceşti monştri folosiţi de dezaxatul Trump, Macron şi May, îi învaţă pe copii cum să simuleze convulsiile datorită unui atac chimic.

Este dezgustător ceea ce fac occidentalii şi cât de josnici sînt folisind copiii pentru a genera un război în care vor murii şi aceşti copii nevinovaţi şi familiile lor.

Brusc, după ce americanii au hotărît că în Siria nu prea este democrație și nici stat de drept, ”au apărut în scenă” luptătorii democrației.
Aliații din NATO ai vest-europenilor, SUA, nu își asumă nici un fel de responsabilitate, în legătură cu sutele de mii de oameni forțați să își părăsească țările și casele, dar ridică pretenții vitriolate către țările din estul Europei, care ar trebui să rezolve, de unele singure, atît financiar, cît și social, criza refugiaților.
Menestrelii devotați din mass media corporatiste, de pe ambele maluri ale Atlanticului, continuă să isterizeze opinia publică europeană, prezentînd ororile înfăptuite de musulmani și instigînd la ură împotriva tuturor musulmanilor, dar ”uitînd” să spună ceva despre politica neo-imperialistă a țărilor NATO în zona Orientului Mijlociu și Nordul Africii și despre adevăratele cauze ce au declanșat valul de refugiați.
30715771_147066072798459_1555633647261552738_n
Între timp, intențiile Angliei prevăd distrugerea și bombardarea Siriei, asasinarea lui Assad, trimiterea de forțe britanice pentru ”beneficiile” democrației și ”libertate”.

Cum să îi faci pe oameni să îşi iubească robia

5 andy marlette

Cele trei lanţuri ale sclaviei moderne

Orice fiinţă vie de pe această planetă are de la naştere toate aptitudinile şi mijloacele pentru a supravieţui şi a duce o viaţă normală. Orice pasăre îşi poate construi cuibul fără să aibă nevoie de bani de la bancă sau din altă parte. Orice animal îşi poate procura hrana şi apa fără să plătească cuiva pentruasta, poate să îşi găsească o pereche cu care să aibă urmaşi, fără ca pentru acest lucru să trebuiască să presteze zilnic un anumit serviciu faţă de un alt animal.

Acest lucru a fost valabil şi pentru om până la apariţia civilizaţiei. Fiecare individ care poseda o bucată de pământ putea, prin propria muncă, să îşi producă şi să-şi procure cele necesare traiului şi putea în acelaşi timp să-şi susţină şi familia.

Prin apariţia civilzaţiei, care a dus la crearea unor structuri şi sisteme artificiale, precum oraşele, fabricile, statul şi băncile, omul a fost desprins brutal din mediul său natural şi rupt de mijloacele proprii de asigurare a existenţei. Omul a fost dezrădăcinat şi obligat să muncească pentru alţii pentru a supravieţui. Aşa a început exploatarea omului de către om.

Mulţi ar putea crede că acesta a fost un proces natural şi o evoluţie firească a umanităţii, dar nu este aşa. Ruperea omului natural de mediul său a fost făcută cu bună ştiinţă de acei care conduc astăzi lumea, dintr-o lăcomie nemăsurată şi o dorinţă bolnavă de putere şi de dominaţie asupra semenilor. Este mai degrabă un fenomen de parazitare a unui număr foarte mare de oameni de către un grup mult mai restrâns, dar mult mai abil în arta manipulării. Este dominaţia celui viclean şi lacom asupra celui cinstit şi naiv.

Acest lucru a fost observat în cazul statelor occidentale dezvoltate din secolele trecute care au avut colonii pe diferite continente ale lumii. La început băştinaşii trăiau liniştiţi şi îndestulaţi până la venirea cotropitorilor. Organizaţi în comunităţi naturale, adică triburi şi sate, ei se bucurau de roadele pământului şi erau oameni liberi.

Primul lucru pe care l-au făcut invadatorii a fost să cumpere pământurile băştinaşilor pe nimic, profitând de naivitatea lor, iar aceştia din urmă, rămânând fără mijloace de trai, au fost obligaţi, mai apoi, să devină sclavi şi să lucreze pământurile, care în trecut le aparţineau.

În lumea occidentală sclavia modernă pe care o trăim azi cu toţii a apărut odată cu “Revoluţia Industrială”, care a propulsat burghezia ca clasă socială dominată. Negustorii şi industriaşii au transformat vechile târguri în oraşe şi au determinat tot mai mulţi fermieri să îşi abandoneze pământurile şi să stabilească în oraşe, atraşi de mirajul unei vieţi mai uşoare.

Astfel, fiind rupţi de pământ şi de mijloacele naturale de asigurare a existenţei, oamenii liberi au devenit sclavi ai muncii salariate, vânzându-şi timpul şi energia în schimbul unui salariu, de multe ori insuficient.

Noul stil de viaţă de orăşean a dat astfel naştere la trei forme de sclavie, care leagă individul de civilizaţie ca nişte lanţuri invizibile:

1. Sclavia muncii salariate. Singura modalitate de supravieţuire pentru omul modern, dacă nu este un infractor, un afacerist bogat, sau nu face parte dintr-o familie bogată, este să muncească pentru altcineva, ca salariat. Numai că, datorită avansurilor tehnologice,azi este din ce în ce mai puţin nevoie de personal uman pentru a efectua diferite munci şi astfel forţa de muncă a devenit o marfă excedentară, deci foarte ieftină. Prin urmare, găsirea unui loc de muncă este un lucru tot mai dificil, care se face pe baza unei competiţii acerbe între indivizi. De pe urma acestei situaţii profită doar proprietarii de comapanii şi bancherii, care sunt, de fapt, proprietari moderni de sclavi, ce se supun de bunăvoie.

2. Sclavia confortului. Viaţa în mediul urban ne-a învăţat cu o serie de necesităţi pe care omul din vechime nu le avea: căldura centralizată, curentul electric, gazele, aerul condiţionat, telefonul, televiziunea, Internetul, aparatele electrocasnice, automobilul etc. Am devenit dependenţi de toate aceste nevoi, în mare parte artificiale, care de multe ori ne izolează faţă de semeni şi ne fac mai egoişti. În acelaşi timp nu ne putem asigura şi procura aceste lucruri singuri şi de aceea suntem la cheremul de companiilor care produc şi distribuie aceste servicii şi bunuri, care deţin monopulul lor şi controlează astfel şi preţul pe care îl plătim pentru confortul nostru.

3. Sclavia creditelor. Poate cea mai perfidă şi cea mai împovărătoare sclavie este cea faţă de cămătarii deghizaţi în oameni de afaceri cu costum şi cravată, care se numesc bancheri. Prin complicitatea cu mass-media şi publicitatea, aceştia ne fac să ne dorim multe lucruri inutile, mult mai multe decât ne putem permite şi ne induc percepţia că aceste lucruri sunt extrem de valoroase şi necesare. Astfel cădeam în capcana împrumuturilor la bănci, care ne transformă, pe lângă sclavi faţă de patron şi stat, în sclavi ai cămătarilor cu gulere albe. Individul intrat în hora împrumuturilor, trebuie să muncească din ce în ce mai mult, pe tot parcursul vieţii pentru a plăti, iar când ajunge la limita capacităţii de a returna banii plus dobânda, clachează şi este deposedat de bunuri sau ajunge la sinucidere.

Aceste forme de sclavie sunt trăite azi din plin de mulţi dintre românii care s-au lovit, mai mult sau mai puţin dur, de realităţile sistemului capitalist, instaurat după 1989. De aceea cred că o idee bună, pentru a ieşi din acest mecanism diabolic, este să avem mai multă înţelepciune, cumpătare şi să ne întoarcem la pământ şi la contactul cu natura. Încă mai cred că salvarea României constă în agricultură, creşterea animalelor şi producţie alimentară.

Sursa articol: dantanasescu.ro

http://dantanasescu.ro/2011/01/19/cele-trei-lanturi-ale-sclaviei-moderne.html

Cum sa-i faci pe oameni SA-SI IUBEASCA ROBIA

Pentru a avea o intelegere cuprinzatoare asupra totalitarismului soft in care traim, care pregateste totalitarismul ultim ce va inghiti omenirea, trebuie intelese ambele dimensiuni ale strategiei bat si morcov, prin care este dresat omul zilelor noastre: conditionarea prin frica, respectiv conditionarea prin placere.

Cum se exercita conditionarea prin frica?

Prin teroarea amenintarilor false sau reale, dar amplificate. Prin “teroarea terorismului“, sperietoarea “incalzirii globale“ si a “suprapopularii“, deci a crizei alimentare, a foametei si prin propaganda maniheista care are nevoie de axe ale raului, imperii ale raului, pe principiul: cine ne e sluga este bun si cine nu e cu noi e impotriva noastra.

Prin reforma permanenta – “restructurarea”, mijloc prin excelenta inventat de neoliberalism pentru a tine intr-un stres continuu societatea si pentru a dizolva structurile sociale intermediare, protective.

Prin presiunea “modernizarii” mentalitatii, prin asaltul imperialist-cultural care cere oamenilor sa se lepede de ceea ce stiau ca e normal si sa invete sa gandeasca si accepte anormalul – cel mai evident exemplu fiind propaganda si actiunea din ce in ce mai agresive pentru noi si noi “drepturi” ale homosexualilor.

Prin permanenta framantare a ordinii internationale, dupa principiul haosului constructiv, prin amorsarea razboaielor civile, a secesionismului.

Conditionarea prin placere?

Prin faptul ca teroarea este indepartata prin mai multa securitate – mai bine zis, ca oamenii, prin sugestionabilitatea creata de conditionarea prin frica, au devenit receptivi fata de noul sistem de supraveghere. Prin faptul ca oamenii renunta la intimitate de bunavoie, doar pentru ca le place sa-si expuna viata pe facebook. Pentru ca, la o adica, oamenilor li se poate induce ideea ca e perfect in regula sa piara miliarde de oameni, atata timp cat “eroii”, cu care se identifica, vor scapa cu zile sa stapaneasca “adamic” pamantul.

Prin raiul consumist si sclavia creditului, care iti ofera casa si masina, uneori, daca, in schimb, renunti la libertate pentru totdeauna – fie ca persoana, fie ca natie.

Prin euforia divertismentului, libertinaj, pornografie, prin aceste incitari spasmodice ale afectelor placerii din om ce sunt omniprezente si tot mai agresive, ducand la paroxism, facandu-ne sa aratam tot mai mult ca acei cobai care apasa pana la extenuare pedala placerii, desi urmeaza, invariabil, durerea.

Bietul om, supus unei asemenea presiuni, incepe sa devina mult mai sugestionabil. Lucru speculat prin televiziune si noile tehnologii, de dezvoltarea exponentiala a tehnicilor dezinformarii si manipularii.

Si roadele acestei sugestionabilitatii sunt masurabile: asa ajunge omenirea sa accepte lucrurile inacceptabile.

Este suficienta, pentru a obtine o robie acceptata de bunavoie, industria marketingului, prelucrarea comerciala a identitatilor personale si colective (acum ajunsa la o tehnica inmiita prin noile tehnologii capabile sa creeze profile foarte personalizate) transformarea lor in lifestyle, trecerea de la societatea de masa la societatea mozaicala postmoderna consumista. Nici nu e nevoie, neaparat, sa-ti schimbi identitatea. Poti sa duci un lifestyle, insa prin acest lucru devii rotita a ansamblului, piesa in angrenajul molohului.

Nu mai traim o viata, ci ducem o lifestyle. Nu mai suntem persoane, ci profiles. Sugestionabile, controlabile, nu prin brainwash brutal sau prin mind control tehnic, ci prin conditionare pavloviana.

Nu, nu-i nevoie de soma, decat, eventual, in cazul soldatilor, care sunt indopati cu tot felul de medicamente pentru a putea ucide in serie avand constiinta anesteziata. Pentru “civili“, e de ajuns McDonalds, Coca-Cola, fast-food, fast-life, movie, mall, fun, like, share.

Asadar, conditionarea s-a transformat intr-un proces mult mai subtil, care lucreaza la nivelul mintii, nu doar cu sugestii grosiere, ci si cu manipulari mai subtiri, prin propaganda sustinuta, asediu mediatic, deseori cu aspect verosimil dar nu adevarat. Prin productii cinematografice de mare succes, setup mediatic, prin tehnicile tot mai perfectionate de “povestire” a realitatii, de interpretare a ei si de programare neuro-lingvistica.

Internetul este un bun exemplu de mediu in care aceasta manipulare subtire opereaza, o stare surogat de empowering (imputernicire) si de falsa awarness (trezire) care te transforma in agent de influenta fara sa fii special antrenat pentru acest lucru, ci prin simplul fapt ca achiesezi la manipularile propagate prin acest mediu si le propagi mai departe.

Marele “hipnotizator”, cand va considera ca omenirea este indeajuns de extenuata, de “fezandata” de boldurile ingineriilor sociale, va intra pe scena si va cauta sa intre si in inimile oamenilor, va cauta sa se incrusteze pe ei.

Sa nu ne iubim robia, sa nu dam inima noastra vrajmasului, sa continuam sa spunem binelui bine si raului rau. Aceasta nu este o strategie de supravietuire, ci o necesitate.

Maşina de Teroare anglo-americană

60e0f9a72b44083eb772e788a3f98015

În 2012, premiul Nobel pentru „pace“ a fost decernat SUA „pentru faptul de a fi contribuit mai bine de 6 decenii la promovarea păcii și a concilierii, a democraţiei şi a drepturilor omului în Europa“. Aceasta este o decizie care insultă și umilește totodată popoarele ce sunt supuse din ce în ce mai mult abuzurilor.

În ceea ce privește SUA, putem cu greu să vorbim despre o contribuție ce este adusă păcii. Înainte să distrugă frontierele, înainte să normalizeze și să centralizeze puterea.

Dincolo de antagonismele SUA ce sunt orchestrate abil de la Washington și Londra, merită să ne amintim de moartea a milioane de irakieni și afgani.

UE s-au aliat politicii criminale a Statelor Unite pentru invadarea „preventivă“ a Irakului, și respectiv a Afganistanului, sub falsul pretext al „armelor de distrugere în masă“, inexistente de altfel, și totodată sub pretextul „războiului împotriva terorismului“.

În cele din urmă, istoria ne învață şi totodată ne arată că ceea ce provoacă războiul este, în realitate, construirea insidioasă a unui imperiu global.

SUA folosește „fantomaticele” amenințări ale Rusiei pentru creșterea cheltuielilor în domeniul apărării în rândul statelor NATO din Europa, motivată de o imaginară „amenințare rusă”, ce este o idee consolidată în Europa de Est.

SUA lucrează prin lacheii săi şi prin agenţi controlaţi şi bine plătiţi. Membrii de top ai SUA care trasează direcţiile politice preferă să rămână în umbră dar amprentele lor sunt peste tot unde această Maşină a Terorii anglo-americană îşi scoate capul hidos, cum se petrece în Irak şi Siria cu ISIS, ISIL, Daesh, Al Nusra şi altele asemenea.

Maşina de Teroare anglo-americană este compusă din maşina de război, care este acum specializat în utilizarea transportului aerian global cu control de la distanţă pentru a transporta opium din Afganistan în America şi în alte ţări, cu scopul de a obţine venituri masive neimpozabile, pentru a finanţa mare parte din aceste operaţiuni mizerabile de teroare.

Acum ştim cu siguranţă că această Maşină a Terorii anglo-americană, a SUA, a fost răspândită pentru a destabiliza state naţionale suverane, sau pentru a le distruge sistemele bancare independente de Marea Finanţă Mondială, care au apărut independent de sistemul financiar privat fără acoperire, sau pentru a permite accesul la furtul resurselor naturale pentru corporaţiile asociate. Această Maşină a Terorii a fost, de asemenea, răspândită pentru a distruge orice ameninţare politică pe care orice naţiune suverană ar putea să o pună expansiunii imperiului, un imperiu ascuns, secret, care operează printr-o răspândire fără limită a susţinerii sistemului lor financiar împreună cu lacheii numiţi şi aleşi, cumpăraţi.

Această diabolică Maşină a Terorii a instigat la ucideri în masă care nu erau necesare, a provocat mizerie umană fără sfârşit şi suferinţă, doar pentru a creşte puterea şi profitul Marii Finanţe Mondiale, ale băncilor asociate şi ale marilor corporaţii internaţionale.

În fapt, NATO este o armată supranaţională, globală, care execută cu sânge rece, profesional milităreşte, comenzile Marii Finanţe Mondiale, ale băncilor şi ale marilor corporaţii internaţionale.

Oligarhia bancaro-corporatist, prin NATO a aplicat scenarii diabolice la scară planetară. Pentru aceasta, au intervenit în mai multe zone geografice. În martie-aprilie 1999, am asistat cum, la ordinul Marii Finanţe Mondiale, Iugoslavia a fost atacată de către NATO în numele aşa-ziselor drepturi ale omului. Apoi la prostituarea noţiunii de „justiţie internaţională”. Tribunalul Internaţional de la Haga, în loc să aducă în banca acuzaţiilor pe adevăraţii criminali de război – l-a acuzat pe preşedintele Slobodan Milošević pentru faptul că „a îndrăznit să-şi apere ţara şi să facă ordine în ea”. Nu trebuie să ne mire că acest Tribunal Internaţional, înfiinţat pentru aplicarea legislaţiei internaţionale este transformat într-un instrument de aplicare a politicii de dominaţie mondială de către SUA. La nivel planetar…

Se ştie că India intenţiona, de mai mult timp, să încheie o alianţă cu China şi Rusia. S-au făcut mai multe pregătiri în acest sens. Dar specialiştii de la NATO s-au gândit să dea „de lucru” guvernului şi armatei SUA, pentru a nu mai avea timp să se gândească la această alianţă.

Este evident pentru oricine că imperialismul anglo-american își urmărește doar propriile interese și se folosește de Europa pe post de vasal pentru a-și atinge scopurile expansioniste și pentru a domina planeta Pământ.

În numele apărării drepturilor omului, substituindu-se Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), SUA îşi impun punctul de vedere oriunde. Pentru a dezbina şi stăpâni orice posibil adversar, folosesc cu abilitate Alianţa Nord-Atlantică, spionajul, propaganda şi puterea financiară a Marii Finanţe Mondiale.

Imperialismul anglo-american nu doreşte ca în sud-estul Europei să mai existe ţări cu o populaţiei mai mare de 10 milioane de locuitori. Parţial le-a reuşit acest lucru. Au mai rămas două state în această situaţie: Polonia şi România.

În numele „dreptăţii americane” au avut loc tragediile popoarelor din Irak, Afganistan, Nicaragua, Panama, Chile, Palestina, Iugoslavia ş.a.m.d. Tragedii pe care aceste popoare le trăiesc şi în prezent. În numele „democraţiei” americane, puterea politică din majoritatea statelor este acaparată de ei…

Băncile și corporațiile care operează în România se îmbogăţesc pe spinarea săracilor

România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Americanilor le plac trucurile ieftine din categoria „să-i prostim pe proşti”.

Să luăm un exemplu mai vechi: americanii au fost beneficiarii morţii lui Ceauşescu care a fost executat de către agenţii lor din România, dar (culmea tupeului!) ei doresc ca românii să perceapă execuţia lui Ceauşescu ca o crimă comisă de Rusia.

România şi-a pus resursele pe tavă acelor mari companii străine, contra unor redevenţe minuscule. Este acesta comportamentul unui stat independent, care îşi urmăreşte interesul strategic? Nu, este comportamentul unei colonii, din păcate! 

Impunerea dictaturii militare SUA în România

ecuador-cia.jpg_2067186134
 

Modelul sud-american este replicat de SUA in Romania „pas cu pas”

Îmi e scârbă de naţionalişti din ăștia, care se luptă cu „ciuma roșie”, „comuniştii” și „reptilienii”, dar pupă în cur SUA și UE.

Dacă se va instaura o dictatură militară în România, sînt convins că o să fie o dictatură militară iubită de popor, că românii asta vor – anti-comunism, anti-ruși, capitalism, americani, arme, ș.a.m.d.

Tare mi-e teama că asta se doreste, mai ales că se acționează fățiș în direcția asta, din toate părțile pentru a netezi calea unei dictaturi militare.

Mi se pare că se practică pe români tactica cu biciul și zăhărelul, în care zăhărelul e acum la putere, mai nasol când se termină zăhărelul.

Răul pentru România nu vine de la PSD, răul vine de la UE, SUA și globalzarea corporatistă.

Există o categorie foarte virulentă de feceboociști care au toți următoarele trăsături: bunicii lor s-au bătut cu rușii, bunicile lor au fost violate de către ruși, unchii lor au fost luptători anti-comuniști în munți, iubesc acțiunile NATO, inclusiv ocupația militară din România, înjură România și iubesc Occidentul, sunt neoliberal-globaliști, iubesc capitalul străin exportat și armata SUA etc. Toate li s-au întâmplat chiar lor, iar dacă îi contrazici te alegi cu cele mai abjecte înjurături și amenințări!

Între 1989 si 1999, Argentina a fost literalmente devastată de regimul neo-liberal al lui Carlos Menem, cu sprijinul și binecuvîntarea SUA, FMI și ale Băncii Mondiale. La noi, în România, între 2004 și 2012, țara a suferit același dezastru neo-liberal ca și Argentina, sub cele doua mandate ale lui Traian Băsescu.

Statele Unite ale Americii se prezintă, cu o doză foarte mare de succes în cazul celor naivi, creduli sau neinformați, ca fiind jandarmul universal al democrației, apărătorul suprem al drepturilor omului și promotorul de neclintit al libertăților individuale.

Cu toate acestea, SUA au în istoria contemporană o îndelungată și sîngeroasă tradiție de a-și impune și apăra interesele în diferite părți ale lumii prin înscăunarea și sprijinirea unor regimuri dictatoriale, de multe ori fasciste. C.I.A. și Departamentul de Stat al SUA au asigurat ”imunitate totală” (vă sună cunoscut?) unor teroriști de stat, traficanți de droguri, dictatori fasciști și alți asemenea despoți angajați în crime dintre cele mai rele cu care Omenirea a avut nefericirea să se confrunte, indivizi care au ucis, torturat și declanșat genocide fără să clipească.

Totul în numele luptei neobosite a SUA pentru a deține supremația globală. Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, El Salvador, Guatemala, Haiti, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama și Uruguay sînt țări din America Latină ce au intrat, unele dintre ele chiar de mai multe ori, din 1945 și pînă în prezent, pe mîna necruțătoare a unor hunte militare de extremă dreapta, a unor tirani fasciști sau pur și simplu a unor traficanți de droguri care desfășurau în timpul liber și activitatea de spion C.I.A.

Amiralul Guzzetti în Argentina, Castelo Branco în Brazilia, Generalul Pinochet în Chile, Anastasio Somosa în Nicaragua sau Manuel Noriega în Panama sînt nume sumbre în istoria recentă a Americii Latine, nume direct legate de interesele SUA în zonă și care au primit protecție și imunitate din partea guvernelor de la Washington, deși sînt responsabile de moartea și torturarea a sute de mii de oameni.

În Asia, de asemenea, Afganistan, Indonezia, Coreea de Sud, Laos, Myanmar, Pakistan, precum și majoritatea țărilor arabe din Orientul Mijlociu, iar în Africa Libia, Zair și Ghana au fost de-a lungul timpului controlate, iar unele sînt încă asuprite de regimuri-marionetă ce nu au alt scop decît impunerea intereselor americane.

După 1990, o dată cu extinderea ”democrației” în Estul Europei, sforile lungi ale păpușarilor de la Washington au început să își facă simțită prezența și mai aproape de țara noastră. De amintit doar despre Hashim Thaci, criminalul de război care a condus Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK) și care a fost numit, sub protectoratul SUA și NATO, prim-ministru al auto-proclamatei republici separatiste.

Stăpînirea americană are treburi serioase în țara noastră, trebuie să pregătească un război cu Rusia și nu își permite să îi fie puse în pericol interesele de către niște netrebnici care au uitat pentru ce au fost puși în scaunele de zapcii ai României.

Așa se explică și ungerea lui Culaie Ionescu (Klaus Iohannis) vechil la Cotroceni, un robot teleghidat care nu vede, nu aude și nu recunoaște decît ordinele primite pe fir direct de la Stăpînirea străină.

Sub pavăza sa, bugetul armatei a fost deja suplimentat, în condițiile în care bani pentru protecție socială, Învățămînt și Sănătate nu găsește statul român, trupele NATO au invadat deja România, urmînd ca întreținerea lor pe perioada staționării în țara noastră să fie plătită tot de noi, iar junta militară a DNA și SRI a început ”curățarea locului”, astfel ca nimeni să nu mai îndrăznească să stea altfel decît în poziție de drepți în fața Stăpînirii.

Ca în toate regimurile militarizate susținute de americani, în numele ”democrației”, pînă la îngrădirea libertăților individuale ale cetățenilor și la abuzuri monstruoase împotriva condiției umane mai este doar o chestiune de timp.

Degeaba se succed unii şi alţii la guvernare, dacă nu există politician român care să nu fie slugă supusă a Occidentului, pion al intereselor SUA or UE în România. În zadar îşi mai pun unii naivi speranţele în unul sau în altul.

România nu mai există de mult timp ca ţară independentă, ca stat suveran şi mîndru, garant al intereselor cetăţenilor săi. Sîntem decît o colonie patetică, sărăcită la vedere şi fără nici un fel de scrupule de marile puteri internaţionale şi de lacheii lor puşi aici în funcţii oficiale să le reprezinte interesele.

Pe 11 septembrie 1973, agresiunea agresiunea militară, capitalistă şi imperialistă a Washingtonului împotriva Chile a culminat cu o lovitură de stat, militară, și cu instalarea la putere, cu forța, prin război civil, teroare şi tortură, a unei dictaturi militare fasciste. Documentele declasificate arată cât de profundă a fost implicarea SUA (Pentagon, CIA şi corporaţii ale “economiei de piaţă privată şi liberă”) în instigarea, orchestrarea, finanţarea şi organizarea acestei lovituri de stat.

Documentele declasificate sunt precedate de cronologia acţiunilor în Chile a oamenilor CIA şi ai Pentagonului din guvernul şi armata din Chile înainte de alegerile din septembrie 1970. Aceste evenimente arată nu doar cine au fost pionii folosiţi de SUA în Chile, ci şi modul în care Pentagonul, CIA şi corporaţiile americane au lucrat nu doar pentru a le da slugilor lor, ci şi pentru a-i determina să acţioneze ei înşişi, aşa cum dorea CIA, fără să fie conştienţi neapărat de asta, cum s-a întâmplat când amânarea loviturii de stat din octombrie 1970 a rezultat în asasinarea şefului de stat al armatei din Chile de către militari din Chile, asasinii fiind plătiţi de CIA şi instigaţi de corporaţia ITT. Cronologia evenimentelor controlate şi determinate de SUA în Chile între aprilie 1970 şi octombrie 1970 confirmă şi dovedeşte faptul că duşmanul cel mai important al SUA în Chile era populaţia din clasa muncitoare – ţăranii, muncitorii şi micii funcţionari – pentru că ei erau cei care doreau să ducă o viaţă demnă, care intra în conflict direct cu capitalismul şi imperialismul. Generalii şi politicienii

cumpăraţi sau asasinaţi, au fost doar pionii pe care SUA i-a folosit pentru a distruge gândirea anti-capitalistă şi anti-imperialistă a populaţiei care vota stânga în Chile.

Agresiunea SUA a fost concepută ca un atac. Acest aranjament economic impus prin forţă, violenţă şi crimă, se foloseşte de “democraţie” doar ca forţă propagandistică pentru a putea consolida şi extinde tirania capitalului. Orice riscă să ameninţe tirania capitalului – cum s-a întâmplat în Chile, când clasa muncitoare a votat pentru drepturile ei un guvern care urmărea să ducă ţara spre socialism şi ulterior spre comunism – va fi distrus. Capitalul e incompatibil chiar şi cu democrația “reprezentativă”, din simplul motiv că sensul capitalului nu e doar perpetuarea profitului – cu riscul chiar al distrugerii întregii planete – ci e mai ales deposedarea oamenilor de drepturi pentru a-i menţine în condiţia de proletari, în mașinării de făcut bani și de reprodus capitalismul.

Documentele declasificate parţial arată cât de uriașă e prăpastia între propaganda lumii occidentale privind ”democrația și libertatea” și ce se întâmplă în realitate când capitalul, mai ales cel imperialist, pierde teren în faţa clasei muncitoare dintr-o ţară care se opune imperialismului şi statutului ei de colonie. Documentele arată cum guvernul SUA a orchestrat lovitura de stat militară în Chile, care a dus la asasinarea politică a 60.000 de oameni, la răpirea, arestarea și torturarea a 400.000 de oameni (4% din populaţia Chile), pentru pozițiile lor politice de stânga, adică împotriva capitalismului. În Chile, teroarea a devenit guvernarea.

Motivul imediat pentru care guvernul SUA a orchestrat lovitura de stat din Chile – dar și din numeroase alte țări – impunând fascismul, a fost protejarea intereselor corporațiilor americane și protejarea puterii imperiului american de a extrage capital din țările colonizate. Dar, lovitura de stat din Chile a avut o bătaie mult mai lungă, care afectează azi vieţile a miliarde de oameni şi indică modul în care capitalismul se transformă în fascism pentru a se putea perpetua. Lovitura de stat din Chile nu s-a terminat practic nici azi, ea continuă prin impunerea acordurilor de tipul TPP/TTIP, prin care corporațiile, în special cele americane, dar și altele, își legalizează „dreptul” de a lua în posesie de facto resursele, teritoriile și chiar populațiile țărilor colonizate. Dacă aceste populații vor dori să nu fie distruse (prin otrăvirea apei şi chiar a aerului și privatizarea lor, de exemplu), vor fi obligate să plătească biruri către aceste corporații, adică vor fi transformate literalmente în robii lor. Statele colonizate sunt gradual transformate în mecanisme și arme împotriva propriilor populații, un fel de gardieni ai profitului corporaţiilor împotriva dreptului la viață al populațiilor locale. Deja acest lucru se întâmplă în Europa de Est, în mod sistematic, începând din anii 1989 şi într-un ritm mult mai brutal şi violent după 1989.

Aceste documente declasificate sunt importante pentru că arată că afaceriștii americani nu aveau nici un scrupul să folosească armata și aparatul de represiune al statului imperial, SUA, pentru a-și menține dominația asupra popoarelor și teritoriilor de unde extrăgeau resurse și capital pentru ei şi pentru imperiu. Aceste documente arată și cum se produc de fapt bogăția occidentului (care nu vine din “progresul” capitalist, ci din furt şi crimă) și dovedesc încă o dată că prosperitatea occidentului e sursa jafului armat, terorii şi asasinatului politic. În Chile, toate acestea au fost instituţionalizate şi prezentate în mod corect ca ceea ce sunt de fapt: economie de piaţă.

Aceste documente arată și modul în care imperiul american se folosește de o minoritate slugarnică din teritoriile colonizate, mituind-o efectiv cu bani şi privilegii pe care i le acordă în schimbul colaborării cu corporațiile americane împotriva populației locale. În Chile, guvernul SUA, Pentagonul şi CIA au cumpărat oameni din armata din Chile, din sectorul privat (micii capitaliști și burghezia locală), din partidele (mai ales de dreapta şi fascsite), din presă, din sindicate pentru a putea organiza propaganda de care aveau nevoie pentru anihilarea încercării poporului din Chile de a se elibera de imperiul american. Șpaga pe care americanii au dat-o slugilor lor din Chile totalizează în jur de 400 de miliarde de dolari, doar în perioada 1970-1973.

Dictatorul fascist Pinochet a primit privilegiul nu doar de a asasina în masă, de a tortura, de a executa sumar oameni pentru pozițiile lor politice şi pentru a sădi teroarea în sufletele muncitorilor, ci și de a deveni un mare ”mahăr” în traficul cu droguri și arme, lucrând cu americanii chiar și după ce n-a mai fost la putere (o parte dintre armele folosite în fabricarea războaielor de colonizare a Balcanilor, prin distrugerea Iugoslaviei, au fost traficate de Pinochet.) Pe acest Pinochet, un brutal dictator fascist și un criminal în masă, l-a apărat de justiție, cu toată forța, Margaret Thatcher. Între cei doi, Thatcher şi Pinochet, a existat o legătură ideologică puternică, pentru că în Chile a fost aplicată pentru prima dată politica neoliberală de privatizare a statului (înţeles aici în sensul de control public asupra resurselor publice şi bunăstării publice exercitat de o mai mare parte a populaţiei, nu doar de clasa de la putere) prin deposedarea totală de drepturi a populaţiei locale şi cimentarea dictaturii capitalului – ceea ce e în România în ultimele decenii a fost prezetat ca “terapie” de şoc, „tranziţie post-decembristă”, iar în anii 2000, după ce industria a fost distrusă, ca „soluţie la criză”, „austeritate”, „modernizarea statului” etc. În anii 1980, în România, Fondul Monetar Internaţional a testat o politică de austeritate (deposedare, sărăcire) totală, mult mai dură decât în Chile, cu scopul de a pregăti terenul pentru privatizarea statului (evenimentele din decembrie 1989). Efectele acestei politici au fost similare cu cele ale unui război civil mascat, care continuă şi azi şi sunt din ce în ce mai brutale – ceea ce FMI numeşte „creativitate distructivă”. FMI nu are însă nici o reţinere să recurgă şi la războaie civile directe (Iugoslavia, Ucraina) cu scopul colonizării. FMI există pentru a converti populaţiile colonizate, teritoriile şi resurselor lor în bani care sunt extraşi sub formă de capital de imperiul american.

În Chile (ca şi în restul Americii Latine, de altfel), dictatura militară fascistă a însemnat sărăcirea sistematică, inclusiv prin tortură, a populaţiei locale (doar în 1973, costul vieţii a fost mărit artificial cu 500%, cel mai mare din lume, un indiciu care arată cât de departe poate merge barbaria capitalismului imperialist).

Natura ideologică a terorii economice a fost dată de aderarea la „gândirea” celui mai sinistru ideolog capitalist din secolul trecut, F.A. Hayek (unul dintre fondatorii şcolii „băieţilor deştepţi” de la Chicago şi părintele teroriştilor economişti din „Societatea Mount Pelerin”, alături de von Mises şi alţi apostoli ai economiei de piaţă. Milton Friedman şi Rothbard, economişti fascişti, sunt cele mai cunoscute vedete ale acestei ideologii). Documentele declasificate, în special discuţiile din biroul lui Nixon, dovedesc că mult-slăvita “piaţă liberă” e fix ceea ce decide guvernul/statul imperialist SUA şi arată cum preţurile sunt controlate politic pentru a servi unor interese politice şi financiare.

Ideologia de capitalizare a societăţilor – concepută de ideologul Hayek la comanda oligarhilor din SUA- urmăreşte peste tot decuplarea statelor/guvernelor de obligaţia – minimală oricum, în democraţia burgheză “reprezentativă” – de a asigura supravieţuirea populaţiei sub dictatura capitalului. Această decuplare se produce prin politici (inginerii sociale) de distrugere a drepturilor sociale (“beneficii” pe care oamenii le plătesc oricum din munca lor); adică, pentru a vorbi în limbajul popularizat de eonomiştii fascişti din România: distrugerea „statului asistenţial”. Scopul acestei ideologii e producerea unei populaţii lipsită total de orice apărare în faţa dictatului capitalului şi limitarea rolului statului la a fi exclusiv un instrument/armă în mâna capitalului (mai ales a corporaţiilor).

Această ideologie e esenţialmente fascistă; fascismul înseamnă război de clasă absolutizat dus de clasa capitaliştilor împotriva clasei muncitoare; mecanismele la care recurge sunt rasism, şovinism, misoginie, sexism, naţionalism exacerbat, fundamentalism, militarism, violenţă. Chiar capitaliştii admit că ideologia lor e fascismul: în timpul „austerităţii” ca răspuns la „criza” din 2008 în Europa, o bancă americană, J.P. Morgan a cerut, negru pe alb, statelor din sudul Europei să îşi modifice constituţiile pentru a permite legalizarea fascismului. Aceată ideologie este cerută de singurul mod în care se poate menţine/reproduce capitalismul. Pentru capitalism e o necesitate vitală.

Hayek l-a vizitat pe Pinochet în Chile şi pe alţi dictatori militari din America Latină, ridicând în slăvi aceste dictaturi militare ca pe „miracole” ale economiei de piaţă. Şi azi, presa din SUA prezintă distrugerea societăţii şi a economiei din Chile de către junta lui Pinochet ca pe “un miracol al economiei de piaţă”. Pasaje din cărţile politice ale lui Hayek au fost incluse în constituţiile unor ţări fasciste (Portugalia, sub Salazar, dictatorul fascist atât de admirat de Mircea Eliade; Chile sub Pinochet şi Africa de Sud sub apartheid.)

Ce înseamnă mai exact “societate liberă” pentru Hayek? „Chile este o dictatură echipată cu poliţie secretă, lagăre de concentrare… Pe 12 aprilie 1981, Hayek a acordat un interviu organului de propagandă fascistă al CIA în Chile, ziarul El Mercurio, în care spunea că democraţia (se referea la democraţia liberală „reprezentativă”) trebuie „limitată” pentru că în democraţii mocnesc „ideile periculoase” de justiţie socială şi că acestea dau guvernului „prea multă putere”, adică permit guvernului să apere drepturile minimale ale copiilor, oamenilor în vârstă, bolnavilor, sau să lărgească autonomia individuală a muncitorilor, angajaţilor, sclavilor salariali (o oroare, în opinia capitaliştilor).

Hayek susţinea „democraţiile limitate”, adică: ”Uneori e necesar ca o țară să aibă pentru o perioadă o formă de putere dictatorială…. Este posibil ca un dictator să guverneze într-un mod liberal. Și e posibil ca o democrație să guverneze cu o lipsă totală de liberalism. Personal, prefer un dictator liberal unui guvern democratic din care liberalismul lipsește.”

De ce? Tot Hayek explică: pentru că ”liberalismul și democrația nu sunt în mod necesar identice” și ”democrațiile au devenit esențialmente anti-liberale,” adică nu permit dictatura totală a capitalului şi inevitabil duc la susţinerea unor politici aropiate de socialism. Acelaşi Hayek mărturisea în biblia intelectualilor şi a „tinerilor frumoşi” din România – „Drumul către Servitute” – că n-ar vedea nici o problemă să trăiască în fascism, doar să fie “american sau englez” (nici un intelectual de dreapta din România nu a menţionat vreodată acest “detaliu” în odele greţoase pe care le-au ridicat acestei opere de propagadă pentru război şi fascism).

După ce le-au testat în Chile (în perioada în care Thatcher era primită în vizite călduroase la Bucureşti), Thatcher şi Reagan au impus politicile neoliberale din Chile împotriva propriilor lor populaţii, ceea ce peste tot e prezentat azi ca „austeritate” necesară pentru a “răspunde la criză” (criza însemnând nemulţumirea clasei capitaliste transnaţionale faţă de ritmul de acumulare de capital).

SUA a creat ”opinia publică” şi cum a manipulat mesajul public transmis prin presă pentru a pregăti populația să accepte lovitura de stat militară: propaganda, spunea CIA, trebuie să aibă ”efectul arsenicului”, adică să otrăvească permanent mintea oamenilor.

Prăbușirea comunismului (de fapt, socialism) a fost orchestrată de imperiului american. “Prăbuşirea comunismului” însă a însemnat prăbușirea şi distrugerea Europei de Est, şi continuă și azi.

În Chile, nu doar Allende trebuia învins, ci mai ales populația, și în special clasa muncitoare, pentru motivul că vota stânga cu scopul de a aboli capitalismul și a trece la comunism, prin socialism. Acest fapt demonstrează încă o dată falsitatea discursului propagandistic al Occidentului privind ”democrația”, „statul de drept” şi „libertatea de alegere politică”. Dacă o populaţie alege stânga pentru a pune frâu sau pentru a distruge capitalismul, acea populaţie va fi pedepsită de imperiul SUA şi nimicită sistematic.

În Chile, teroarea politică a fost politica de relații publice a terorii economice, cunoscută ca neoliberalism, care are ca scop distrugerea totală a autonomiei individuale a muncitorilor, înrobirea lor definitivă în fața capitalului, prin deposedarea de drepturi și negarea accesului la surse de rezistență care pot fi oferite prin controlul – întotdeauna la un nivel minim – asupra statului (drepturi sociale). Neoliberalismul e o fază prin care capitalul, în special cel imperialist, nu se mai mulțumește să folosească statul pentru a se reproduce și extinde, ci devine statul, prin privatizarea lui, adică prin acapararea totală a statului de către deţinătorii de capital.

Această guvernare prin teroare este încă o dovadă a fascismului din Statele Unite, care s-a manifestat fățiș nu doar în Chile ci și în restul Americii Latine, în Europa de vest și, după 1989, în Europa de Est, și care, după ce a eliminat rezistența din partea stângii anti-capitaliste peste tot în spațiul Europei de vest şi de est, își arată colții din ce în ce mai vizibil și pe teritoriul Statelor Unite.

Teroarea capitalistă din Chile a fost precedată de numeroase alte exemple, însă Chile a marcat momentul instituționalizării ei prin privatizarea statului, adică a mecanismelor prin care populația își mai putea asigura o minimă supraviețuire. În neoliberalism, privatizarea statului nu înseamnă dispariţia acestuia, ci transferul statului din zona unde populaţia putea exercita un control minimal, în mâini private, adică în zona unde populaţiei i se neagă total orice posibilitate de a mai exercita vreun fel de control asupra deciziilor care îi sunt impuse. În Chile, SUA şi Marea Britanie au testat privatizarea pensiilor, privatizarea educaţiei, a sănătăţii, pe lângă privatizarea industriei, transportului, pământului şi resurselor naturale.

În Chile, imperiul american a testat pentru prima dată ingineria socială de privatizare totală a muncitorilor – convertirea lor ireversibilă în sclavi ai „pieţei”, adică a celor care deţin capitalul. În Chile, la fel ca în restul Europei de Est, socialismul a fost distrus și subminat din interior, intenționat, de indivizi care erau ghidați și controlați de ”mâna invizibilă” a imperiului capitalului, SUA.

Legea internaţională ca acumulare primitivă (Secretul Colonizării sistematice)

Legea internaţională e construită în aşa fel încât să presupună colonialismul. Nu doar că legea internaţională este un rezultat al colonialismului, dar legea internaţională chiar este colonialism; colonialismul este o parte constitutivă a legii internaţionale.

Colonialismul este realizat cel mai eficient nu doar prin violenţă, ci prin lege – adică, prin violenţa legii – şi exact acest proces a fost cel care a modelat conceperea legii internaţionale.

Dezvoltarea legii internaţionale, sub forma “legii naţiunilor”, şi în termenii de justificare legală pentru exercitarea forţei legată de un drept. Această dezvoltare istorică combinată (chiar dacă disproporţionată) a fost de o importanţă istorică uriaşă, şi vreau să sugerez concepte cheie, pe baza cărora privatizarea pământului (îngrădirile) a fost justificată legal, au format cheia conceptelor ideologiei burgheze şi a economiei politice. Exact aceste concepte stau şi în centrul legii internaţionale.

Într-un eseu privind evoluţiile din Irak, legea intenaţională şi „războiul împotriva terorii”, Anthony Anghie a sugerat că războiul împotriva terorii ilustrează „impactul îndelungat al imperialismului în sistemul internaţional”.

Surse articol

http://www.invectiva.ro/

https://revolutianarhista.wordpress.com/

 

Un război între Rusia și Occident condus de SUA ar fi „foarte scurt” și, probabil, ar implica folosirea armelor nucleare

5a7b8a98a3106e7d2d7241fd

Un război între Rusia și Occident condus de SUA Ar fi „foarte scurt” și, probabil, ar implica folosirea armelor nucleare, spune generalul-locotenent pensionat și expertul militar rus Yevgueni Buzhinski, într-un interviu acordat interesului național .

El explică faptul că relația actuală dintre Moscova și Washington este mai rău decât în momentul Războiului Rece , când „totul a fost clar“ , pentru că, deși a existat adevăruri „confruntare ideologică“ a , de asemenea , „definit, linii roșii definite, fără a amenințări, fără penalități „.

„Orice confruntare militară se va încheia cu utilizarea armelor nucleare”
Buzhinski sugerează că primul foc în care un adevărat conflict militar între Rusia și Occident ar putea izbucni ar putea fi Siria. În acest sens, el reamintește amenințările recente din SUA. de a ataca centrul Damascului, la care șeful Statului Major al Rusiei, Valeri Guerasimov, a răspuns cu promisiunea de contraatac cu rachete dacă viața personalului militar rus era în pericol în țara arabă.

„Nu cred că glumește sau face doar o declarație pentru a surprinde pe unii americani, nu, sunt absolut sigur că a fost serios ” , subliniază Buzhinski.Un război între Rusia și Occident condus de SUA Ar fi „foarte scurt” și, probabil, ar implica folosirea armelor nucleare, spune generalul-locotenent pensionat și expertul militar rus Yevgueni Buzhinski, într-un interviu acordat interesului național .

El explică faptul că relația actuală dintre Moscova și Washington este mai rău decât în momentul Războiului Rece , când „totul a fost clar“ , pentru că, deși a existat adevăruri „confruntare ideologică“ a , de asemenea , „definit, linii roșii definite, fără a amenințări, fără penalități „.

„Orice confruntare militară se va încheia cu utilizarea armelor nucleare”
Buzhinski sugerează că primul foc în care un adevărat conflict militar între Rusia și Occident ar putea izbucni ar putea fi Siria. În acest sens, el reamintește amenințările recente din SUA. de a ataca centrul Damascului, la care șeful Statului Major al Rusiei, Valeri Guerasimov, a răspuns cu promisiunea de contraatac cu rachete dacă viața personalului militar rus era în pericol în țara arabă.

„Nu cred că glumește sau face doar o declarație pentru a surprinde pe unii americani, nu, sunt absolut sigur că a fost serios ” , subliniază Buzhinski.

Sursa:   rt.com  

Singurii care au lansat până acum atacuri nucleare pe această planetă sunt americanii. Nici o altă naţiune nu a fost atât de ticăloasă încât să comită o astfel de atrocitate.

Vladimir Putin avertizeaza omenirea intr-o conferinta de pericolul unui razboinuclear.

Într-o conferinţă care a avut loc în 2016 la Sankt Petersburg, Vladimir Putin avertizează omenirea de pericolul foarte mare de izbucnire a unui conflict nuclear cauzat de presiunile pe care NATO şi SUA le fac tot mai mult asupra Rusiei.

Preşedintele rus atrage atenţia că scutul anti-rachetă de la Deveselu ar putea fi transformat foarte rapid într-un sistem ofensiv cu rachete nucleare, fără ca guvernul României să aibă habar de acest lucru, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru sistemul amplasat pe teritoriul Poloniei.

Liderul de la Kremlin a mai menţionat faptul că Rusia nu intenţionează să atace pe nimeni şi că modernizarea tehnologiei militare ruseşti are doar scop defensiv.

Cu toate că Putin spune lucruri foarte grave şi foarte importante pentru soarta omenirii, acest discurs a fost ignorat total de mass-media occidentale şi româneşti, care în schimb nu mai contenesc cu propaganda de înfricoşare a populaţiei faţă de pericolul rusesc şi de convingere a ţărilor est-europene de necesitatea sporirii cheltuielilor în domeniul militar şi al securităţii naţionale.

 

Sursa:  http://dantanasescu.ro/2016/07/31/putin-despre-pericolul-unui-razboi-nuclear.html

Puterea financiară a Marii Finanţe Mondiale

wc_bRXO6qws

Războaiele nesfârşite, criminale, purtate în ultimele două decenii de SUA şi aliaţii lor europeni din NATO de-a lungul şi de-a latul planetei  îmbogăţesc pe cei bogaţi şi, în acelaşi timp, condamnă majoritatea vastă la sărăcie.

Cu toate acestea, media din Vest o ţine ca gaia maţu’ cu ţapul ispăşitor numit Rusia cea „răutăcioasă”.
Când a citit vreodată cetăţeanul de rând în media corporatistă din Vest despre cum anume SUA şi aliaţii lor au devastat multe ţări din lume?
Cu toate acestea, media din Vest o ţine ca gaia maţu’ cu Rusia cea „răutăcioasă”.
CIA împreună cu forţele speciale ale SUA au participat la multe războaie nedeclarate în lume pentru a influenţa evoluţiile politice şi militare. CIA a participat la numeroase operaţiuni secrete.
Între 1918 şi 1920, Londra şi Washington au participat la teroarea albă, de partea dreptei, şi au finanţat 10 intervenţii militare împotriva URSS. Războiul este văzut de cei mai mulţi din vest ca un război împotriva comunismului purtat de guvernele Occidentale. În timpul acestui război, Londra şi imperiul Statelor Unite dominau lumea cum niciun alt imperiu nu a mai făcut-o vreodată în istorie.
Britanicii şi CIA au creat armate secrete în ţările NATO. SUA ca să obţină controlul asupra unor ţări din Estul Europei şi în acest sens a folosit armatele secrete ale NATO.
Operaţiunile secrete înseamnă activităţi legate de propagandă, război economic, atacuri preventive, sabotaj, atacuri cu bombe, extrageri de personal, acţiuni ostile împotriva unor state, inclusiv asistenţă şi antrenarea unor mişcări clandestine subversive, trupe paramilitare, trupe de şoc, de gherilă, şi mai ales sprijin.

În primii 5 ani după al Doilea Război Mondial, în SUA deja începuse să se extindă un puternic complex al serviciilor secrete care opera legal atât în SUA cât şi în afara SUA. În acest scop, George Kennan l-a ales pe Frank Wisner să fie primul comandant al departamentului de operaţiuni secrete al CIA. Wisner era un avocat care lucra pe Wall Street, crescut în Mississippi şi care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a comandat trupele de şoc ale precursorilor serviciilor secrete americane în Bucureşti şi Istanbul. Wisner şi alţi ofiţeri de rang înalt din aceste structuri erau „bărbaţi albi, care proveneau din familii aristocrate şi foarte bogate… şi care moşteniseră mentalitatea tradiţională britanică cu privire la oamenii de culoare sau la alte popoare din lume” adică erau autoritari.

Spiritul pe care l-au impus celor care erau selectaţi pentru aceste operaţiuni secrete era agresiv, entuziast, secretos şi lipsit de orice moralitate. Wisner a devenit arhitectul principal al reţelelor de armate secrete din Europa de Vest. Wisner a deprins prima dată ce înseamnă operaţiuni secrete în timpul celui de-al doilea război, în Iugoslavia, unde a fost implicat în subminarea comuniştilor. În primul an, Wisner avea deja 300 de oameni trimişi în şapte baze în Europa de Vest, care participau la numeroase operaţiuni clandestine. Trei ani mai târziu, în 1951, numărul lor era de 10 ori mai mare, aveau 47 de baze în afara SUA, 3.142 de agenţi în alte ţări şi un buget care a sărit de la 4,7 milioane de dolari la 82 de milioane de dolari pe an.

Allen Dulles, care a devenit şeful CIA în 1953, era convins că operaţiunile secrete erau „un instrument formidabil” de a combate comunismul şi de a promova clandestin interesele SUA în alte ţări. Aceste operaţiuni erau planificate, coordonate şi executate prin NATO. Pentagonul participa cu forţe speciale în războiul secret împotriva comuniştilor.

Prin urmare, CIA a format armate secrete de mercenari, împreună cu britanicii, şi a pompat milioane de dolari în partide de dreapta. În acelaşi timp, socialiştii au fost ţintele unor campanii de denigrare sinistre. CIA a folosit cele mai murdare „şmecherii” împotriva lor. Această tactică de a alege ţinte specifice pentru a fi distruse cu scopul de a-i promova pe candidaţii dreptei a dat roade.
Preşedintele Statelor Unite Harry Truman a fost deosebit de încântat şi s-a convins că armatele secrete sunt indispensabile politicii externe a SUA. În mult discutata Doctrină Truman din martie 1947, a susţinut că „SUA vor refuza să recunoască orice guvern impus asupra unei naţiuni prin forţă de către o putere străină”, şi a declarat că politica externă a SUA se baza pe „dreptate şi pe justiţie” fără a face „vreun compromis cu forţele răului”.
Este clar că dacă SUA nu puteau impune partidul dreptei, armatele secrete ar fi declanşat un război civil.
În fapt, NATO este o armată supranaţională, globală, care execută cu sânge rece, profesional milităreşte, comenzile unei oligarhii, un grup restrâns foarte bogat  şi nu ale ţărilor membre care cotizează.
Oligarhie înseamnă un grup restrâns de persoane, o elită, care îşi impune voinţa şi controlează un anumit domeniu, iar „bancaro-corporatist” se referă la bănci şi corporaţii care sunt entităţi la vedere, nicidecum secrete.
Oligarhia bancaro-corporatist, prin NATO a aplicat scenarii diabolice la scară planetară pentru a ţine situaţia sub control. Pentru aceasta, au intervenit în mai multe zone geografice. Ceea ce se petrece azi în lume evidenţiază faptul că, pe Pământ, ordinea de drept şi forţa legii sunt înlocuite cu legea junglei, iar forţa dreptului este înlocuită cu dreptul forţei.

 

În martie-aprilie 1999, am asistat stupefiaţi şi neputincioşi cum, la ordinul lor, Iugoslavia a fost atacată de către NATO în numele aşa-ziselor drepturi ale omului. Apoi la prostituarea noţiunii de „justiţie internaţională”. Tribunalul Internaţional de la Haga, în loc să aducă în banca acuzaţiilor pe adevăraţii criminali de război –  l-a acuzat pe preşedintele Slobodan Milošević pentru faptul că „a îndrăznit să-şi apere ţara şi să facă ordine în ea”. Nu trebuie să ne mire că acest Tribunal Internaţional, înfiinţat pentru aplicarea legislaţiei internaţionale este transformat într-un instrument de aplicare a politicii de dominaţie mondială de către SUA. La nivel planetar…

Se ştie că India intenţiona, de mai mult timp, să încheie o alianţă cu China şi Rusia. S-au făcut mai multe pregătiri în acest sens. Dar specialiştii de la NATO s-au gândit să dea „de lucru” guvernului şi armatei indiene, pentru a nu mai avea timp să se gândească la această alianţă.

În numele apărării drepturilor omului, substituindu-se Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), SUA îşi impun punctul de vedere oriunde. Pentru a dezbina şi stăpâni orice posibil adversar, folosesc cu abilitate Alianţa Nord-Atlantică, spionajul, propaganda şi puterea financiară a Marii Finanţe Mondiale.
Promovarea politicii de autonomie şi separare a unor regiuni din cadrul unor state o fac pentru un singur scop: cu cât ţările sunt mai mici, cu atât sunt mai uşor de stăpânit. Pentru aceasta, în primele etape ale constituirii Noii Ordini Mondiale, Oculta Mondială nu doreşte ca în sud-estul Europei să mai existe ţări cu o populaţiei mai mare de 10 milioane de locuitori. Parţial le-a reuşit acest lucru. Au mai rămas două state în această situaţie: Polonia şi România.

În numele „dreptăţii americane” au avut loc tragediile popoarelor din Irak, Afganistan, Nicaragua, Panama, Chile, Palestina, Iugoslavia ş.a.m.d. Tragedii pe care aceste popoare le trăiesc şi în prezent. În numele „democraţiei” americane, puterea politică din majoritatea statelor este acaparată de ei…

După debutul agresiunii NATO din Kosovo, postul de radio Vocea Americii difuza un interviu cu un rezervist american, care anunţa că, în Balcani, frontierele vor fi schimbate prin forţă. Era colonelul în retragere, Ralph Peters, care, printre altele, a spus:
„Suntem confruntaţi cu frontiere trasate de imperii europene, între timp defuncte sau stabilite la Versailles, în 1919. O parte dintre aceste graniţe sunt rezultatul înţelegerilor de după cel de-al Doilea Război Mondial. Cei care au trasat frontierele respective sunt de mult dispăruţi, la fel şi imperiile. Cu toate că, în prezent, nu există niciun mecanism pentru a modifica aceste frontiere într-o manieră paşnică, ele vor fi schimbate, chiar dacă aceasta se va realiza prin forţă.”

Şi cine credeţi că va fi însărcinat cu această „rezolvare” a problemei ? Alianţa Nord-Atlantică…

În Iugoslavia, NATO a purtat un război „civilizator”, ale cărui pagube se ridică la circa 30 de miliarde de dolari. Dar foarte puţină lume cunoaşte că, pe timpul bombardamentelor din Iugoslavia, cu victime „colaterale” inevitabile, la mii de kilometri distanţă, la bursa din Wall Street, s-a înregistrat o creştere vertiginoasă a preţului firmelor producătoare de armament, cu profituri imense pentru Marea Finanţă Internaţională şi pentru producători.

Cum evoluţia şi sfârşitul agresiunii armate împotriva Iugoslaviei nu a mulţumit Oculta Mondială, respectiv Marea Finanţă Mondială, Alianţa Nord-Atlantică a trebuit să-şi schimbe programele iniţiale, adaptându-se la situaţiile create pe plan mondial. Ilustrativ în acest sens a fost Summit-ul de la Washington, desfășurat între 24-25 aprilie 1999, când cei 19 membri ai NATO au adoptat un nou concept strategic, în sensul că au schimbat caracterul defensiv al Alianţei Nord-Atlantice în caracter ofensiv, extinzându-şi aria de acţiune dincolo de graniţele ţărilor membre. Mai pe scurt spus: şi-au arogat rolul de a „gestiona crizele din orice parte a lumii”. Ce înseamnă aceasta? Rezolvarea lor prin intervenţia armată a NATO. Acest lucru demonstrează un fapt indubitabil: NATO este în slujba Marii Finanţe Mondiale.
În iunie 1999, preşedintele Bill Clinton, aflat în „vizită de lucru” în Slovenia, a afirmat că operaţiunea NATO împotriva Iugoslaviei poate fi repetată oricând şi în alte părţi ale lumii (depăşind graniţele ţărilor membre), dacă va fi nevoie, pentru a împiedica „agresiunea împotriva unui popor”. Deci, el este legiuitorul unor noi măsuri juridice naţionale.
Planul NATO de federalizare a României

La alegerile din iunie 1999 pentru Parlamentul European, a fost editată şi difuzată o hartă a Europei în care: Kosovo apare înglobată în Albania (oare cei care au editat-o nu s-au cam grăbit? Cadourile se fac de Crăciun şi Anul Nou!), nord-vestul Vojevodinei şi sudul Slovaciei sunt incluse în Ungaria, iar judeţele Mureş, Covasna şi Harghita apar cu inscripţia latino-maghiară Transilvania Erdely. Toate acestea sunt rolul „modernizării” NATO…

Trebuie, totuşi, să punem o întrebare: maghiarii minoritari şi populaţia majoritară din Transilvania, oamenii simpli sunt de acord cu ceea ce li se pregăteşte ?
Putem răspunde: nici unii, nici ceilalţi nu doresc federalizarea României. O doresc conducătorii NATO.

Operațiunea Gladio (1943-1983) – sute de atentate teroriste orchestrate de către NATO, CIA și MI6 în Europa, Orientul Mijlociu, America Latină și Asia

Operaţiunea Gladio a fost un nume-paravan pentru sute de atentate cu bombă realizate de serviciile secrete occidentale şi NATO în lume. Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după al Doilea Război Mondial o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire Steag fals. Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius = sabie) care a funcționat.

Politica colonialistă şi imperialismul al capitalismului

14611138_1096274827127739_4837855126622494517_n

Uniunile monopoliste ale capitaliştilor – cartelurile, sindicatele şi trusturile – îşi împart, în primul rînd, piaţa internă, acaparînd mai mult sau mai puţin complet producţia ţării respective. Dar în condiţiile capitalismului piaţa internă este inevitabil legată de piaţa externă. Capitalismul a creat de mult o piaţă mondială. Şi, pe măsură ce creştea exportul de capital, iar „sferele de influenţă“ şi legăturile externe şi coloniale ale celor mai mari uniuni monopoliste se lărgeau, lucrurile evoluau „în mod firesc“ spre o înţelegere pe scară mondială între aceste uniuni, spre formarea de carteluri internaţionale.

Aceasta este o treaptă nouă în concentrarea pe scară mondială a capitalului şi a producţiei, o treaptă incomparabil mai înaltă decît cele precedente. Să vedem cum se formează acest supramonopol.

Industria electrotehnică este ramura industrială care ilustrează în chipul cel mai grăitor succesele cele mai recente ale tehnicii, dezvoltarea capitalismului la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. În gradul cel mai înalt s-a dezvoltat ea în două dintre cele mai avansate ţări capitaliste noi: în Statele Unite şi în Germania. În Germania, o influenţă deosebit de puternică asupra creşterii concentrării în această ramură a exercitat criza din 1900. Băncile, pe atunci deja destul de îngemănate cu industria, au accelerat şi au adîncit enorm în timpul acestei crize procesul de ruinare a întreprinderilor relativ mici şi înghiţirea lor de către cele mari.

Faimoasa A.E.G. (Societate generală de electricitate), care a luat naştere în felul acesta, controlează (prin sistemul „participaţiilor“) 175-200 de societăţi şi dispune de un capital total de aproximativ 1 1/2 miliarde de mărci. Numai numărul reprezentanţelor ei directe în străinătate se ridică la 34 – din care 12 sînt societăţi pe acţiuni – în mai mult de 10 state.

In 1907 trustul american şi cel german încheie un acord cu privire la împărţirea lumii. Concurenţa este înlăturată. G.E.C. „capătă“ Statele Unite şi Canada; trustului A.E.G. îi „revin“ Germania, Austria, Olanda, Danemarca, Elveţia. Acorduri speciale – bineînţeles secrete – au fost încheiate cu privire la „societăţile-fiice“ care pătrund în noi ramuri industriale şi în ţări „noi“, formal încă neîmpărţite.

Se înţelege de la sine cît de îngreuiată este concurenţa cu acest trust mondial, de fapt unic, care dispune de un capital de cîteva miliarde şi care are „sucursale“, reprezentanţe, agenţii, legături etc. în toate colţurile lumii. Dar împărţirea lumii între aceste două puternice trusturi nu exclude, fireşte, o reîmpărţire, dacă, datorită dezvoltării inegale, războaielor, crahurilor etc., se va produce o schimbare a raportului de forţe.

Un exemplu instructiv de încercare a unei astfel de reîmpărţiri, de luptă pentru reîmpărţire, ne oferă industria petrolului.

,,Piaţa mondială a petrolului – scria Jeidels în 1905 – continuă să fie împărţită între două mari grupuri financiare: trustul american «Standard Oil Co.» al lui Rockefeller, de o parte, iar de altă parte «Rothschild». Ambele grupuri sînt strîns legate între ele. Aceste din urmă trei grupuri de întreprinderi sînt legate de o serie de mari bănci. A început o luptă care în literatura economică nu este calificată altfel decît ca o luptă pentru „împărţirea lumii“. Pe de o parte, „Standard Oil“ al lui Rockefeller, dorind să acapareze totul, a înfiinţat o „societate-fiică“ chiar în Olanda, cumpărînd terenuri petrolifere în Indiile Olandeze şi urmărind să dea astfel o lovitură duşmanului său principal: trustul anglo-olandez „Shell“.

Lupta trebuia să se soldeze şi s-a soldat în 1907 cu înfrîngerea totală a grupului „Deutsche Bank“, căruia nu-i mai rămăsese decît una din două: ori să-şi lichideze cu pierderi de milioane „interesele petroliere“, ori să se supună. „Deutsche Bank“ a ales ultima alternativă şi a încheiat cu „Standard Oil“ o înţelegere extrem de dezavantajoasă pentru ea. Prin această înţelegere, „Deutsche Bank“ s-a angajat „să nu întreprindă nimic ce ar putea dăuna intereselor americane“, prevăzîndu-se însă totodată că această înţelegere îşi pierde valabilitatea în cazul cînd Germania ar introduce prin lege monopolul de stat asupra petrolului.

Aşa a fost cu monopolul potasiului, aşa stau lucrurile cu monopolul petrolului, aşa va fi şi cu monopolul energiei electrice. Monopolurile n-au urmărit niciodată şi n-au avut niciodată drept rezultat să aducă vreun avantaj consumatorilor sau cel puţin să lase statului o parte din profitul de întreprinzător, ci au servit numai la asanarea, pe socoteala statului, a industriei particulare ajunse în pragul falimentului.

Şi în domeniul navigaţiei comerciale, creşterea uriaşă a concentrării a dus la împărţirea lumii. Extrem de instructivă este şi istoria formării cartelului internaţional al şinelor de cale ferată. Pentru prima oară uzinele de şine din Anglia, Belgia şi Germania au încercat să înfiinţeze un asemenea cartel încă în 1884, în timpul unei puternice depresiuni în industrie. Ele s-au înţeles să nu se concureze pe pieţele interne ale ţărilor participante la acord, urmînd ca pieţele externe să se împartă între ele după cum urmează: 66% Anglia, 27% Germania şi 7% Belgia. India a fost în întregime repartizată Angliei.

9-11-and-American-Imperialism-War-on-Terror

Capitaliştii îşi împart între ei lumea

Trecem, aşadar, printr-o epocă specifică a politicii colonialiste mondiale, epocă care este în modul cel mai strîns legată de „treapta cea mai nouă a dezvoltării capitalismului“, de capitalul financiar. Cuceririle coloniale ale Angliei au luat o amploare deosebit de mare în perioada 1860-1880 şi au avut şi în ultimele două decenii ale secolului trecut o amploare considerabilă. Cuceririle coloniale ale Franţei şi Germaniei au avut loc tocmai în aceste două decenii. Am văzut mai sus că limita dezvoltării capitalismului premonopolist, în care predomina libera concurenţă, a fost atinsă în anii 1860-1870. Acum vedem că tocmai după această perioadă iau un mare „avînt“ cuceririle coloniale şi devine extrem de ascuţită lupta pentru împărţirea teritorială a lumii. Este, prin urmare, neîndoielnic că trecerea capitalismului la stadiul capitalismului monopolist, la capitalul financiar, este legată de o ascuţire a luptei pentru împărţirea lumii.

Anii 1884-1900 reprezintă o perioadă de intensă „expansiune“ (extindere teritorială) a principalelor state europene. Anglia a dobîndit 3.700.000 de mile pătrate cu o populaţie de 57.000.000; Franţa – 3.600.000 de mile pătrate cu o populaţie de 36.500.000; Germania – 1.000.000 de mile pătrate cu o populaţie de 14.700.000; Belgia – 900.000 de mile pătrate cu o populaţie de 30.000.000. Goana după colonii a tuturor statelor capitaliste la sfîrşitul secolului al XIX-lea, şi mai ales după 1880, este un fapt îndeobşte cunoscut în istoria diplomaţiei şi a politicii externe.

După 1876, posesiunile coloniale s-au extins în proporţii uriaşe. Capitalul financiar reprezintă o forţă atît de imensă, se poate spune, decisivă în toate relaţiile economice şi în toate relaţiile internaţionale, încît este în stare să-şi subordoneze – şi-şi subordonează efectiv – pînă şi state care se bucură de cea mai deplină independenţă politică; vom vedea îndată exemple în acest sens. Dar este de la sine înţeles că mult mai „comodă“ şi mult mai avantajoasă pentru capitalul financiar este acea subordonare care este legată de pierderea independenţei politice a ţărilor şi popoarelor subordonate. Ţările semicoloniale sînt caracteristice în această privinţă ca formă „intermediară“. E de la sine înţeles că lupta în jurul acestor ţări semidependente trebuie să se ascută în mod deosebit în epoca capitalului financiar, cînd restul lumii este deja împărţit.

Particularitatea esenţială a capitalismului contemporan este dominaţia uniunilor monopoliste ale marilor întreprinzători. Monopolurile de acest fel sînt deosebit de trainice atunci cînd toate sursele de materii prime sînt concentrate într-o singură mină, şi am văzut de cîtă perseverenţă dau dovadă uniunile internaţionale ale capitaliştilor în eforturile lor de a smulge din mîinile rivalului orice posibilitate de concurenţă, de a acapara, de pildă, zăcămintele de minereu de fier sau zăcămintele de petrol etc. Numai posedarea coloniei oferă garanţia deplină a succesului monopolului împotriva oricăror surprize în lupta cu rivalul, inclusiv în cazul cînd acesta din urmă s-ar gîndi să se apere introducînd prin lege monopolul de stat. Cu cît mai înalt e gradul de dezvoltare a capitalismului, cu cît mai simţită se face lipsa de materii prime, cu cît mai ascuţite sînt concurenţa şi goana după izvoare de materii prime în lumea întreagă, cu atît mai înverşunată este lupta pentru dobîndirea de colonii.

Pentru capitalul financiar au importanţă nu numai izvoarele de materii prime deja descoperite, ci şi cele eventuale, căci în zilele noastre tehnica se dezvoltă cu o repeziciune nemaipomenită, iar pămînturi care azi nu pot fi valorificate ar putea fi puse în valoare mîine dacă vor fi găsite noi metode (şi pentru aşa ceva o mare bancă poate să organizeze o expediţie specială de ingineri, agronomi etc.). Acelaşi lucru se poate spune şi despre prospectarea bogăţiilor minerale, despre noi metode de prelucrare şi de valorificare a unora sau altora dintre materiile prime etc. De aici tendinţa inevitabilă a capitalului financiar de a-şi lărgi teritoriul economic şi chiar teritoriul în general. Aşa cum trusturile îşi capitalizează bunurile printr-o evaluare făcută la preţuri de două-trei ori mai mari decît cele reale, scontînd profituri mari, tot aşa şi capitalul financiar în general tinde să acapareze cît mai multe pămînturi de orice fel, indiferent de locul unde s-ar afla şi de mijloacele care trebuie folosite în acest scop, scontînd eventualele izvoare de materii prime şi temîndu-se să nu rămînă în urmă în lupta acerbă pentru ultimele bucăţi neîmpărţite încă ale lumii sau pentru reîmpărţirea celor deja împărţite.

Capitaliştii englezi caută în fel şi chip să dezvolte producţia bumbacului în colonia lor Egipt: în 1904, din cele 2.300.000 ha de pămînt cultivabil din această ţară, 600.000, adică mai mult de un sfert, erau cultivate cu bumbac. Interesele exportului de capital generează şi ele tendinţa spre cucerirea de colonii, căci pe piaţa colonială este mai uşor (iar uneori numai acolo este posibil) să uzezi de căi monopoliste pentru înlăturarea concurentului, pentru asigurarea livrărilor, pentru consolidarea „legăturilor“ corespunzătoare etc.

Suprastructura extraeconomică ce se înalţă pe baza capitalului financiar, politica acestuia din urmă, ideologia lui accentuează tendinţa spre cuceriri coloniale. „Capitalul financiar nu vrea libertate, ci dominaţie“.

Ca urmare a faptului că viaţa devine o problemă tot mai complicată, ca urmare a greutăţilor care apasă nu numai asupra maselor, în toate ţările cu o civilizaţie mai veche se acumulează «multă nerăbdare, iritare şi ură, care ameninţă liniştea publică; energiilor scoase dintr-un anumit făgaş de clasă trebuie să li se găsească o întrebuinţare, să li se dea de lucru în afara ţării respective, spre a se evita o explozie înăuntrul ei.

Cînd vorbim de politica colonialistă din epoca imperialismului capitalist, trebuie să remarcăm că capitalul financiar şi politica internaţională corespunzătoare intereselor lui, care se reduce la lupta pentru împărţirea economică şi politică a lumii. Despre una din aceste forme – semicoloniile – am vorbit mai înainte.

O formă oarecum diferită de dependenţă financiară şi diplomatică, în condiţii de independenţă politică, este aceea pe care ne-o oferă exemplul Portugaliei. Portugalia este un stat independent, suveran, dar în fapt ea se află de mai bine de 200 de ani, încă de pe vremea războiului pentru succesiunea la tronul Spaniei (1701-1714), sub protectoratul Angliei. Anglia a apărat Portugalia şi coloniile acesteia pentru a-şi întări propriile ei poziţii în lupta cu adversarii săi.

Ea a obţinut în schimb avantaje comerciale, condiţii mai bune pentru exportul de mărfuri şi, mai ales, pentru exportul de capital în Portugalia şi în coloniile ei, a căpătat posibilitatea de a se folosi de porturile şi de insulele portugheze, de cablurile telegrafice portugheze etc.

Asemenea relaţii între diferite state mari şi mici au existat întotdeauna, dar în epoca imperialismului capitalist ele devin un sistem general, fac parte integrantă din ansamblul relaţiilor de „împărţire a lumii“, se transformă în verigi ale lanţului de operaţii ale capitalului financiar mondial.

4NfA1MsB5N4

Minciuna, frauda in lumea capitalista

Daca tot este capitalism si furatul este legalizat la nivelele unde sint cocotati cei mai mari hoti ai sistemului, regina Angliei fura si ea cit mai poate, pe ultima suta de metri ai existentei acestui sistem putrezit si in faza terminala.

Familia regala, investind in paradisurile financiare banii cistigati „cinstit” prin jefuirea tarilor.

Dar, „biata” regina nu si-a invatat supusi sa investeasca si ei alaturi de ea. Mai mult, familia regala nu a creat in acele paradisuri financiare unde si-a depus banii, un cont sau un fond de investitii si pentru saraci, pe ei lasindu-i la mina bancilor preduitoare acceptate de familia regala si gasca ei de „regalitati” internationale.

Ce rusine traieste acest sistem capitalist care a spalat pe creier un numar atit de mare de oameni care nu mai pot gindi ca sistemul este al acestor gunoaie si nu al celor multi si saraci.

Freddy_Uncle_Sam_by_Carlos_Latuff_Brazil

Capitalul financiar şi oligarhia financiară

Concentrarea producţiei, monopolurile pe care le generează această concentrare, contopirea sau îngemănarea băncilor şi a industriei – iată istoria apariţiei capitalului financiar şi conţinutul acestei noţiuni.

Faptele monstruoase privind dominaţia monstruoasă a oligarhiei financiare sînt atît de evidente, încît în toate ţările capitaliste – şi în America, şi în Franţa, şi în Germania – a apărut o literatură care, deşi priveşte lucrurile din punctul de vedere burghez, prezintă totuşi un tablou aproximativ veridic şi o critică – mic-burgheză, fireşte – a oligarhiei financiare.

Pe primul loc trebuie să punem „sistemul participaţiilor“. Conducătorul controlează societatea principală (textual: „societatea-mamă“); aceasta, la rîndul ei, controlează societăţile dependente de ea („societăţile-fiice“), care, la rîndul lor, controlează «societăţile nepoate» etc. În felul acesta, cu un capital nu prea mare poate fi asigurată dominaţia asupra unor gigantice domenii ale producţiei. Într-adevăr, dacă deţinerea a 50% din capital este întotdeauna suficientă pentru a asigura controlul asupra unei societăţi pe acţiuni, conducătorul trebuie să posede numai 1.000.000 pentru a avea posibilitatea să controleze un capital de 8.000.000 la «societăţile-nepoate». Şi dacă această «împletire» merge mai departe, cu 1.000.000 poţi controla 16.000.000, 32.000.000 etc.

Dar „sistemul participaţiilor“ nu serveşte numai la sporirea enormă a puterii monopoliştilor; el le permite, de asemenea, să pună la cale fel de fel de afaceri dubioase, veroase şi să jefuiască nepedepsiţi publicul căci formal, după lege, conducătorii „societăţii-mame“ nu răspund pentru „societatea-fiică“, care este socotită „de sine stătătoare“ şi prin intermediul căreia se poate „aranja“ totul.

Dacă în perioade de avînt industrial sînt extrem de mari profiturile capitalului financiar, în perioade de declin se ruinează întreprinderile mici şi şubrede, în timp ce marile bănci „participă“ la cumpărarea lor la preţuri derizorii.

O operaţie deosebit de rentabilă a capitalului financiar este şi specula cu terenurile din împrejurimile marilor oraşe. Monopolul băncilor se uneşte aici cu monopolul rentei funciare şi cu monopolul căilor de comunicaţie, căci creşterea preţului terenurilor, posibilitatea ele a le vinde avantajos pe parcele etc. depind, în primul rînd, de existenţa unor bune mijloace de comunicaţie cu centrul oraşului, mijloace care se află însă în mîinile unor mari societăţi, legate cu aceleaşi bănci prin sistemul participaţiilor şi prin repartizarea posturilor directoriale.

Monopolul, o dată format şi mînuind miliarde, pătrunde cu inevitabilitate absolută în toate domeniile vieţii publice, indiferent de regimul politic şi de toate celelalte „aspecte particulare“. În literatura economică germană este foarte frecventă elogierea slugarnică.

Imperialismul, sau dominaţia capitalului financiar, este treapta cea mai înaltă a capitalismului, pe care această separare atinge proporţii uriaşe. Precumpănirea capitalului financiar asupra tuturor celorlalte forme de capital înseamnă predominarea rentierilor şi a oligarhiei financiare, înseamnă desprinderea din rîndul statelor a catorva state care dispun de „putere“ financiară.

Cele mai bogate patru ţări capitaliste, care deţin hîrtii de valoare. Din aceste patru ţări, două – Anglia şi Franţa – sînt cele mai vechi ţări capitaliste celelalte două – Statele Unite şi Germania.

Aproape toate celelalte ţări sînt, într-un fel sau altul, debitoarele şi tributarele acestor ţări, ale acestor bancheri internaţionali, ale acestor patru „stîlpi“ ai capitalului financiar mondial.

O atenţie specială trebuie să acordăm rolului pe care-l are exportul de capital în crearea reţelei internaţionale de dependenţe şi legături a capitalului financiar.

Pentru capitalismul contemporan, în care domnesc monopolurile, caracteristic a devenit exportul de capital.

Capitalismul este producţie de mărfuri pe cea mai înaltă treaptă a dezvoltării ei, cînd forţa de muncă devine şi ea o marfă. Creşterea schimburilor atît înăuntrul ţării cît şi îndeosebi pe scară internaţională este o trăsătura caracteristică a capitalismului. Dezvoltarea inegală, în salturi, a diferitelor întreprinderi, a diferitelor ramuri industriale şi a diferitelor ţări este inevitabilă în condiţiile capitalismului. Mai întîi Anglia a devenit, înaintea celorlalte ţări, o ţară capitalistă şi pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cînd a introdus comerţul liber, a pretins să fie „atelierul lumii întregi“, furnizoare de fabricate pentru toate ţările, care, în schimb, trebuiau s-o aprovizioneze cu materii prime.

Atîta timp cît capitalismul rămîne capitalism, surplusul de capital este folosit nu pentru ridicarea nivelului de trai al maselor din ţara respectivă, căci aceasta ar însemna o scădere a profiturilor obţinute de capitalişti, ci pentru sporirea profilurilor prin export de capital în străinătate, din ţările înapoiate. În aceste ţări înapoiate, profitul este de obicei ridicat, deoarece capitaluri sînt puţine, preţul pămîntului este relativ scăzut, salariile sînt mici, iar materiile prime ieftine. Posibilitatea exportului de capital este creată prin faptul că un şir de ţări înapoiate au şi fost atrase în orbita capitalismului mondial.

În ţările spre care se îndreaptă, exportul de capital influenţează dezvoltarea capitalismului, imprimîndu-i un ritm extrem de accelerat. De aceea, dacă exportul de capital poate să ducă într-o anumită măsură la o oarecare stagnare a dezvoltării capitalismului în ţările exportatoare, aceasta poate avea loc numai cu preţul lărgirii şi adîncirii dezvoltării capitalismului în lumea întreagă.

Ţările exportatoare de capital şi-au împărţit, în sensul figurat al cuvîntului, lumea între ele. Dar capitalul financiar a dus şi la o împărţire directă a lumii.

Monopolul stăpînirii

Imperialismul înseamnă o acumulare uriaşă de capital bănesc într-un număr mic de ţări. În Anglia, tot mai multe terenuri sînt scoase din circuitul agricol şi afectate sportului, distracţiilor pentru cei bogaţi. In Anglia tendinţa imperialismului de a dezbina pe muncitori şi de a întări în rîndurile lor oportunismul, de a provoca o descompunere vremelnică a mişcării muncitoreşti a apărut cu mult înainte de sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. Într-adevăr, două trăsături caracteristice esenţiale ale imperialismului s-au manifestat în Anglia încă de la mijlocul secolului al XX-lea: deţinerea unor vaste posesiuni coloniale şi a unei situaţii de monopol pe piaţa mondială. Aici sînt cauzele şi efectele. Cauzele: 1) exploatarea lumii întregi de către această ţară; 2) situaţia ei de monopol pe piaţa mondială; 3) monopolul ei colonial. Efectele: 1) îmburghezirea unei părţi a proletariatului englez; 2) o parte a proletariatului se lasă condusă de oameni cumpăraţi de burghezie sau cel puţin plătiţi de ea. Imperialismul de la începutul secolului al XX-lea a terminat împărţirea lumii între un mănunchi de state, astfel încît fiecare dintre acestea exploatează acum (în sensul stoarcerii de supraprofit) o parte a „globului“ ceva mai mică decît cea exploatată de Anglia în 1858; fiecare dintre ele deţine pe piaţa mondială o situaţie de monopol datorită trusturilor, cartelurilor, capitalului financiar, precum şi relaţiilor dintre creditor şi debitor; fiecare are, într-o anumită măsură, un monopol colonial (am văzut că din 75.000.000 km2, cît reprezintă suprafaţa tuturor coloniilor din lume, 65.000.000, adică 86%, sînt concentrate în mîinile a 6 puteri; 61.000.000, adică 81%, sînt concentrate în mîinile a 3 puteri).

Proporţiile uriaşe ale capitalului financiar, care este concentrat în mîini puţine şi creează o reţea neobişnuit de larg ramificată şi densă de relaţii şi legături, prin intermediul căreia el îşi subordonează nu numai masa capitaliştilor mijlocii şi mici, ci şi pe aceea a capitaliştilor şi producătorilor foarte mici, pe de o parte, şi lupta ascuţită împotriva celorlalte grupuri naţionale-statale de financiari pentru împărţirea lumii şi pentru dominaţia asupra altor ţări, pe de altă parte, provoacă trecerea în bloc a tuturor claselor avute de partea imperialismului. Tendinţa „generală“ de a se entuziasma în faţa perspectivelor imperialismului, apărarea lui înverşunată şi idealizarea lui în fel şi chip – iată semnul vremii.

1

Razboi pentru democratie

Razboaiele pregatite de SUA este un act fatis de agresiune. Toate argumentele folosite pentru justificarea lor sunt monstruos de false. Trimiterea de inspectori acolo nu este decît un pretext pentru a putea însela opinia publica si de a cîstiga timpul necesar pentru americani de a-si concentra fortele în zona. Nu are nici o legatura cu “armele de distrugere în masa”.

Planul de invazie a Irakului a fost pus la punct cu multa vreme înainte. Devine evident ca armele acelea nu au nici o legatura cu agresiunea americana. Problema centrala este schimbarea regimului – înlocuirea lui Saddam cu o marioneta americana.

Al doilea argument este ca razboaiele ar instaura democratia. Ideea imperialismului american care ar aduce democratie poporului ar fi comica daca nu ar avea implicatii atît de serioase. Scopul imperialismului american nu e de a aduce democratie, ci acela de a instaura un regim marioneta – asa cum au facut în Afganistan – regim dependent de vointa Washingtonului.

Toata istoria secolului XX ne arata ca imperialismul american nu a avut niciodata probleme cu dictatorii, cu conditia ca acestia sa sprijine interesele americane în zona. Argumentul democratiei nu are nici o valoare atunci cînd este adus de acesti domni. Nicaieri imperialistii nu sunt prietenii popoarelor.

SUA cît si Marea Britanie nu au comentat oficial nicicum bombardarea civililor irakieni. Invazia planificata asupra Irakului nu are de a face cu democratia sau drepturile omului. Este un exercitiu de cinism. Merita reamintit ca cei care au bombardat primii satele kurde au fost englezii în anii ’20 si ca în 1919 Winston Churchill (pe atunci ministru de razboi) era partizanul declarat al utilizarii armei chimice. Atunci a fost primul bombardament sistematic împotriva civililor din istorie!

Un razboi condus de americani de cucerire a unei tari nu va ajuta natiunile oprimate din tara. Ele vor fi manipulate si folosite drept carne de tun, pentru a se reduce numarul pierderilor americane. Dupa aceea vor fi abandonati si tradati.

Metode tîlharesti

În perioada degenerarii Imperiului Roman, guvernarea era în mîna unor împarati nelegiuiti care se comportau ca niste criminali. Asa este si acum în SUA – reprezentantii elitei conducatoare de la Washington sunt o banda de infractori si mafioti care au adus cu ei morala lumii din care vin: morala crimei organizate. Morala junglei se aplica acum în vastul teren al politicii mondiale.

Liderii de azi ai imperialismului sunt oameni ai banului. Politica lor externa nu merge mai departe de amenintarea cu forta si folosirea fortei. Multi dintre ei ar trebui sa fie la închisoare pentru malversatiuni financiare.

Mafia politica de la Washington se comporta ca stramosii lor, baronii tîlhari medievali. Ultimii erau mai limitati, caci nu aveau tehnologia de azi. Condotierii moderni au în doare cel mai sofisticat armament de distrugere în masa produs vreodata. Uneltele cu care fac ei afaceri sunt cinismul si santajul. Rup tratatele si îsi încalca angajamentele fara sa clipeasca din ochi. Declara razboi unei tari care nu le-a facut nimic si apoi merg sa se culce, avînd constiinta împacata. Iata cine conduce lumea!

Nu e întîmplator ca clica de la Washington e condusa de petrolisti. GW Bush este nu numai fiul tatalui sau: mai este fondatorul companiei petroliere Arbusto Oil. Mai e si un mare actionar la Spetrum 7 Energy, alta companie petroliera , si a mai fost director la Harken Oil ans Gas. Vicepresedintele Dick Cheney era presedinte la Halliburton Industries si e implicat în Unocal, Exxon, Shell si Chevron – cam la toate companiile de petrol. Sa nu o uitam pe Condoleeza Rice. Ea a fost director la Chevron Oil si Caspian Oil. E asa de atasata de afacerile cu petrol, ca a denumit un tanc petrolier cu numele ei – Condoleeza! Sa nu fim naivi! Calculele lor politice sunt influentate de aceste legaturi pe care le au …

Acesti tîlhari imperialisti cautau doar un pretext sa atace. Deja companiile petroliere si-au împartit Irakul.

Democratie si imperialism

ONU nu este un arbitru impartial, ci vehiculul imperialismului mondial; un forum al puterilor capitaliste care ajung la întelegeri pe probleme secundare. În probleme esentiale ONU nu are nici un cuvînt de spus.

Contrastul între impotenta ONU în Palestina – unde a dat rezolutii pe care Israelul nu le respecta – si apararea agresiunii americane în Irak este evident. ONU sta cu bratele încrucisate pe cînd Israelul macelareste zilnic civili palestinieni neînarmati.

Ce concluzie reiese? Caracterul reactionar al Organizatiei Natiunilor (ne)Unite si atitudnea utopica a acelor care apeleaza la ONU “sa apere pacea”.

Democratie si imperialism

Concentrarea puterii si bogatiei Terrei în mîini tot mai putine este o consecinta ineluctabila a stadiului de dezvoltare atins în prezent de imperialism si de capitalismul monopolist, cînd o mîna de monopoluri gigantice tin sub control majoritatea mijloacelor de productie.

Comertul mondial este controlat de maximum 200 de corporatii, majoritatea americane. Toate marile decizii ale lumii se iau de consiliile de administratie ale acestor mastodonti. Grupuscule de oameni, nealesi de nimeni, responsabili în fata nimanui (decît a propriilor actionari) decid destinele natiunilor. Ei decid daca milioane vor munci sau vor fi someri, daca vor avea ce mînca sau nu, daca vor trai sau vor muri.

Comparata cu puterea lor, puterea guvernelor este nesemnificativa. GW Bush este presedintele celei mai puternice natiuni a lumii, dar în realitate este numai o creatie a acestor monopoluri, a caror interese el trebuie sa le apere. El face aceasta în mod constient – desi nu întotdeauna inteligent – pentru ca el însusi este membru al clasei de baroni superbogati ai petrolului, baroni care constituie o patura decisiva în rîndul oligarhiei americane. Ultimele lui reduceri de impozite au fost, evident, în favoarea celor bogati. De fapt 45% din sumele economisite de populatie în urma lor revin unui procent de 1% cei mai bogati din SUA.

Toata vorbaria despre democratie este o perdea de fum în spatele careia acesti 200 de domni vor sa ascunda realitatea hidoasa a capitalismului monopolist care cauta sa domine lumea si sa oblige popoarele sa i se supuna.

În gura lui Bush pîna si cuvîntul “democratie” suna urît: un sinonim al dictaturii bancilor si marilor corporatii; “pace” are ca sinonim dominarea militara a restului lumii de catre SUA iar “umanitarism” înseamna interventie militara.

Deciziile importante se iau în afara parlamentelor. Opinia publica este tratata cu dispret si manipulata prin mass-media. Numai complexul militar-industrial si marile companii petroliere conteaza.

Sub pretextul “luptei împotriva terorii” se limiteaza drepturile oamenilor si se voteaza mari sume de bani pentru serviciile de securitate.

Propaganda si diplomatie

Este un fapt ca orice razboi este precedat de o avalansa propagandistica destinata sa justifice agresiunea si sa ameteasca opinia publica prin demonizarea adversarului vinovat, în intentia propagandei, de declansarea conflictului. Este necesar sa încercam sa vedem prin perdeaua de fum a frazelor sforaitoare ce manevre diplomatice se fac, ce interese intra în joc.

Probabil ca niciodata în istorie nu a existat o asa de mare manipulare a stirilor ca azi. Niciodata cuvîntul de “libertate a presei “ nu a fost mai gol de continut. Mas-media este mobilizata sa sprijine razboiul. În SUA presa a fost întotdeauna controlata si manipulata de corpul de presa al Casei Albe, care acum a ajuns sa fie un aparat impresionant. Cînd va începe bubuitul tunurilor chiar si vocile care îsi exprima îndoiala vor fi reduse la tacere.

Capitalismul înseamna razboi

A aborda tema razboiului dintr-un punct de vedere pacifist sau sentimentaloid este o pierdere de timp. Ca si cum te-ai duce la un doctor care, în loc sa te trateze, începe sa plînga de mila ta. Te bucuri putin, dar e improbabil ca tratamentul sa te faci sanatos.

Pentru a putea lupta împotriva razboiului trebuie mai întîi gasite cauzele lui, iar asta nu e posibil decît daca gasim interesele de clasa din spatele lui. Lenin a spus de mult : capitalism = razboi. Acum ecuatia este mai adevarata ca atunci cînd a fost scrisa. Criza generala a capitalismului se exprima prin instabilitate generala: economica, politica si militara.

Masarea unui mare numar de trupe americane în zona este un motiv de îngrijorare. Cheltuielile de razboi vor fi platite prin scaderi ale procentelor de buget planificate pentru sanatate, asigurari sociale, învatamînt : prin reducerea cheltuielilor publice. Vom simti pe pielea noastra ce înseamna asta. Daca ne vom plînge, raspunsul va fi “Traim vremuri grele. Trebuie sa facem sacrificii în interesul national”. Adica al bancilor si corporatiilor transnationale. Ni se va spune ca bogatia unei natiuni nu este nelimitata. Va trebui sa fim patrioti si sa strîngem putin cureaua. Totusi, profiturile celor bogati sunt sacre. De ei nu ne putem atinge! “Timpurile grele” vor fi pentru saracime. Adica “tunurile înaintea pîinii”. Amenintarea terorista este o scuza comoda. SUA s-au angajat într-o cursa colosala de reînarmare. Pentru asta trebuie bani. Asa ca argumentul “nu sunt bani” pentru nevoile oamenilor este fals.

Dreapta ne acuza pe noi, ca vrem sa lasam natiunea fara aparare. Fals. Nu suntem pacifisti si stim ca e nevoie de armata. Dar nu de acest fel de armata. De o armata care sa apere interesele poporului. Actualele armate ale tarilor imperialiste nu au rol de aparare, ci de jaf si de a aduce profit negustorilor de arme. Ele genereaza o birocratie parazita care suge din ce în ce mai mult din averea creata de masele muncitoare.

Razboiul din Golf din 1991 a costat Marea Britanie între 2,5 si 3 miliarde de lire sterline. Pe atunci Anglia a reusit sa plaseze cea mai mare parte a notei de plata aliatilor.

De la sfîrsitul celui de al doilea razboi mondial SUA au cheltuit 19.000 miliarde de dolari pe înarmare. Daca în viitorii 2000 de ani vom cheltui zilnic 26 milioane de dolari, înca nu am ajunge la suma de care am scris. Banii astfel cheltuiti ar fi fost suficienti pentru a îmbunatati nivelul de viata al întregii omeniri. Numai acest detaliu si ajunge pentru a întelege în ce hal de putreziciune a ajuns capitalismul în perioada aceasta a senilitatii lui.

Militaristii nu vor sa apere natia, ci sa creeze un aparat monstruos destinat viitoarelor razboaie cu rivalii capitalisti. Razboiul este o consecinta legica a capitalismului. Pentru înarmarea generalilor cu jucariile lor costisitoare vor plati muncitorii, fara a fi întrebati.

Agresiunea neprovocata împotriva Irakului nu avea nimic de a face cu “razboiul împotriva terorii”. Are de a face cu ambitia SUA de a obtine controlul total asupra petrolului din lume.

Ce propun? Cheltuirea banilor pe proiecte sociale utile: case, scoli, spitale, pensii!

Pentru nationalizarea imediata a industriei de armament si confiscarea profiturilor fabricantilor de arme!

Pentru nationalizarea si planificarea economiei!

Împotriva imperialismului, militarismului si a capitalismului!

Este sigur ca razboiul acesta nu este decît în interesul imperialismului si al companiilor petroliere din spatele clicii de la Casa Alba.

Sa ne opunem razboiului acesta criminal!

Jos cu imperialismul si capitalismul

Nu – razboiului!

Propaganda superputerii care promoveazademocratie si prosperitate prin economia de piata in lume, se afla aceleasi metehne sangeroase, cinice si nemiloase specifice oricarui imperialism. Un tipar de interventie abuziva se poate identifica din cazurile prezentate: acolo unde interesele economice sau geopolitice sunt amenintate, SUA declanseaza o agresiune propagandistica prin care realitatea e falsificata (inventand pericole imaginare), infatisand conflictul ca o amenintare la adresa democratiei (sau, nu-i asa, astatului de drept) si a libertatii economice (a corporatiilor proprii, desigur).

29571317_1023144984502433_4648630378659145680_n

Cinci interventii americane in diverse zone de pe glob, in toate servindu-se pretextul propagandistic al amenintarii sovietice in conditiile in care realitatile locale erau straine de orice legatura cu Moscova:

Iran, 1951

O prima astfel de interventie are loc in Iran, dupa alegerea a lui Mohamed Mossadegh ca premier. Acest lider nationalist punea in pericol interesele companiilor petroliere britanice, dorind sa reduca avantajele pe care acestea le aveau din exploatarea petrolului iranian. Oficialii britanici si americani stiau foarte bine ca Mossadegh fusese adus la putere de o miscare dedicata poporului; cu toate acestea, pentru a se opune planurilor de nationalizare, au folosit ca tema propagandistica ideea ca noul guvern este unul dirijat de Moscova. MI5 si CIA s-au coalizat pentru a-l indeparta de la putere pe Mossadegh prin intermediul unei lovituri de stat.

Guatemala, 1954

In Guatemala a avut loc o situatie similara, tot in cazul unui guvern ales corect. Arbenz, noul premier, dorea sa realizeze o reforma agrara ampla prin care pamanturile sa fie impartite taranilor. Planurile sale au starnit indignarea marilor corporatii americane din Guatemala, cum ar fi compania Rockeffeler United Fruits, care controla 42% din pamanturile tarii. Desi Guatemala nici macar nu avea relatii diplomatice cu URSS, prin intermediul lui Ed. Bernays, fondatorul Relatiilor Publice, guvernul american si corporatia United Fruits au inceput o ofensiva propagandistica menita decredibilizarii guvernului guatemalez pentru asa-zisa relatie cu Moscova. Strategia sa de PR a constat in preluarea modelului folosit in cazul loviturii de stat din Iran si propagarea lui in mass-media americana. Astfel a inceput o campanie mediatica ce a constat in aparitia de articole in ziare prestigioase si de mare tiraj (New York Times, Times, The Atlantic etc.) si de emisiuni TV in care se vorbea despre pericolul comunist din Guatemala, transformand aceasta tara intr-un front de lupta cu URSS-ul – fara sa fie cazul. Guvernul instalat de CIA s-a remarcat prin brutalitati si atrocitati savarsite impotriva populatiei locale

In razboiul civil ce a urmat, au fost masacrate numeroase populatii indigene, pe baza ideologiei securitatii nationale a“dusmanului din interior” ce trebuie eliminat. Aceasta ideologie a dus la ruperea unitatii comunitatilor locale si la intoarcerea oamenilor unii impotriva altora.

Congo, 1961

Evenimente similare s-au petrecut in Congo, dupa ce Patrice Lumumba a devenit premierul acestei tari. In Africa, vechiul colonialism, care consta in subordonarea si dominarea politica si economica a teritoriilor ocupate, fusese inlocuit de neocolonialism, situatie in care, din punct de vedere formal-politic, colonia isi dobandise independenta, ramanand insa, economic, complet dominata economic de puterea colonialista. Lumumba dorea sa puna vastele zacaminte de minerale sub autoritatea natiunii sale, lucru ce a determinat reactia fostei “metropole” – Belgia, care, asistata de ONU, a intervenit militar pentru a “redresa” situatia. In n disputa – indeajuns de mult, insa, incat sa-l determine pe presedintele SUA, Eisenhower, sa decida uciderea lui Lumumba. In paralel, aceeasi masina de propaganda americana s-a pus in miscare pentru a acuza “comunismul” premierului congolez si faptul ca ar fi “marioneta” a sovieticilor.

Grenada, 1983

In Grenada a avut loc o miscare care a cautat sa introduca mai multe masuri sociale contrare pietei libere, cum ar fi invatamant de stat, asistenta medicala, programe de ocupare a fortei de munca etc. Faptul ca noul guvern a cautat sa aibe o politica externa independenta a provocat reactia neoconservatorilor regimului Reagan, iar SUA a invadat tara, pretextand ca vrea sa opreasca o lovitura de stat de tip cubanez din insula.

Chile, 1973

Pe 11 sept. 1973, in Chile a avut loc o lovitura de stat ce l-a inlaturat pe presedintele Allende, ales, cu generalul Pinochet, sustinut de SUA, ce a instaurat un regim de dictatura si represiune dura. Desi SUA nu avea niciun interes national vital in Chile, administratia Nixon-Kissinger a considerat ca alegerea lui Allende ar putea fi un “virus” contagios si, prin urmare, trebuie eradicat. Regimul Pinochet a aplicat in Chile politicile neoliberale ale Scolii din Chicago inspirate de Milton Friedman, axate pe ideea pietei libere, dereglementare, eliminarea cheltuielilor sociale, vanzarea resurselor naturale corporatiilor internationale pe sume modice etc. Presa internationala a prezentat acest program drept “miracolul economic chilian”. Un “miracol” care reprezinta, de fapt, “doctrina socului”, conform careia numai o criza puternica poate duce la o schimbare reala, structurala, a societatii.

De fapt, adeptii doctrinei “pietei libere” sunt, cel mai probabil, simpli cinici care se folosesc de acest mit pentru a-si consolida propriile pozitii de putere si influenta. Nu sunt, cu alte cuvinte, niste adepti ai teoriei, ci sunt speculatori, manipulatori ai acesteia. In tarile in care a fost aplicata strict, aceasta ideologie a dus la o grava saracire a populatiei locale si a conditiilor elementare de viata. Au existat astfel de “miracole economice” si in alte tari latino, cum ar fi Brazilia, Mexic si, desigur, Argentina, unde totul a culminat cu o revolta de amploare a populatiei.

Teoria dominoului

Atitudinea administratiei americane era justificata prin teoria “domino”-ului: daca o tara din America Centrala va deveni “socialista”, atunci vor deveni si celelalte. Misiunea SUA ar fi fost, asadar, aceea de a impiedica raspandirea regimurilor “dictatoriale” sau “comuniste” si de a raspandi sau apara “democratia”. Problema este ca, statistic, in zona aflata sub controlul sau, SUA a incurajat un numar impresionant de regimuri totalitare care s-au remarcat prin mari incalcari ale drepturilor omului. In realitate, dincolo de invelisul propagandistic, realitatea era urmatoarea: amenintarea reala nu consta in culoarea politica a guvernelor, ci in politicile duse de acestea (cum ar fi reforma agrara a lui Arbenz, de pilda), faptul ca prin aplicarea lor se puneau in pericol interesele marilor corporatii si, daca ar fi fost permise astfel de politici, ar fi putut servi drept precedent sau exemplu pozitiv de celelalte tari din regiune sau care aveau conditii similare in interiorul lor.

Atitudinea SUA ca fiind similara cu cea a mafiei care ii pedepseste pe cei care refuza sa-si plateasca taxa de protectie nu atat din cauza banilor aflati la mijloc cat pentru refuzul in sine, exemplul de nesupunere care ar putea deveni contagios.

Fascismul

Benito Mussolini: “Fascismul ar trebui numit mai degraba corporatism, pentru ca presupune fuziunea dintre puterea de stat si puterea corporatista”.

Ordinea mondiala de dupa al doilea razboi mondial, elaborata de CFR (Council of Foreign Relations, think-tank apropiat de Departamentul de stat al SUA) sub numele de “marea strategie”, prevedea instituirea unei pax americana. Strategia continea si ideea limitarii suveranitatii tarilor in functie de pozitionarea fata de aceasta noua ordine economica. Banca Mondiala, FMI, NATO, ONU, OMS si alte institutii internationale erau vazute ca mecanisme care vor reglementa noua ordine. Marea Strategie prevedea, de asemenea, necesitatea controlarii unor zone din Orientul Mijlociu, din Africa si Asia – in ceea ce priveste resursele si populatia.

A existat o complicitate tacita intre cele doua centre imperialiste care si-au impartit lumea: SUA si UK. In urma acestei intelegeri, Marea Britanie si, ulterior, SUA, au avut mana libera sa zdrobeasca miscarea comunista locala care, spre deosebire de alte tari (ca Romania) era mult mai puternica si influenta in randul maselor. Au facut acest lucru sprijinindu-se de fosti lideri fascisti. Acelasi tipar de actiune a fost repetat si in Italia, unde puternica miscare de stanga a fost reprimata. Scopul SUA era de a-si asigura controlul asupra acestei zone geopolitice, esentiala pentru controlarea Orientului Mijlociu. De altfel, Churchill admirase, initial, “opera” politica a lui Mussolini, inainte ca Italia sa deranjeze interesele anglo-saxone.

Politica de sprijinire a dictatorilor din lumea aflata sub hegemonia SUA a contribuit la ceea ce un critic al politicii presedintelui american postbelic Truman numea instituirea secolului fricii.

Geopolitica imperialismului

17 ani după ce Statele Unite au lansat „războiul împotriva terorismului”, întreaga lume este atrasă într-un un vârtej din ce in ce mai mare al violenței imperialiste. Invaziile și intervențiile imperialismului SUA au devastat Afganistanul, Irakul, Libia și Siria. NATO este angajat într-un program masiv de reînarmare, în pregătirea unui război cu Rusia. Africa este ținta intrigilor neo-coloniale constante ale SUA și ale Europei.

„Războiul împotriva terorismului” – plin de înșelăciune imperialistă și ipocrizie fără limite – a traumatizat, mutilat și ucis nenumărate milioane de oameni, și a declanșat cea mai mare criză a refugiaților de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Șaizeci de milioane de oameni au fost alungați din țările lor. Sutele de mii care au ajuns în Europa, după călătorii îngrozitoare și amenințătoare de viață, sunt mânați în centre de detenție, forțați să trăiască în condiții șocante și chiar deposedați de sărăcăcioasele lor bunuri. Pentru a submina solidaritatea clasei muncitoare, guvernele imperialiste, partidele politice capitaliste și media promovează șovinismul național și bigotismul rasist.

Astăzi, în America de Nord, Europa și Australia, musulmanii sunt cei care sunt victimile vilificării în media, discriminării și rasismului.

„Războiul împotriva terorismului” a implicat crime pentru care nici un oficial al guvernului american sau personal al complexului militar-informațional nu a fost tras la răspundere. Situația globală prin care trecem… duce la concluzia că am putea fi în război în câțiva ani.

Marșul către război este o conspirație a elitelor capitaliste, orchestrată de către cele mai înalte nivele ale guvernului american, aparatului militar-informațional, oligarhiei corporatist-financiare și o presă coruptă de dreapta, fără măcar vălul unei dezbateri.

Marșul către război este centrat în jurul eforturilor Statelor Unite de a-și menține poziția de putere globală hegemonică. Disoluția în 1991 a Uniunii Sovietice a fost văzută ca o oportunitate de a afirma dominația fără rival a SUA în toată lumea. A fost glorificată de către propagandiștii imperialiști ca fiind „sfârșitul istoriei”, producând un „moment unipolar” în care puterea de necontestat a Statelor Unite ar dicta o „Nouă Ordine Mondială” în interesul Wall Street-ului. Uniunea Sovietică cuprindea un spațiu vast din glob, întinzându-se de la marginile estice ale Europei până la Oceanul Pacific. Astfel, regiunile vaste ale Eurasiei, ocupate de o Rusie slăbită și state central asiatice proaspăt independente, erau din nou „în joc”, deschise exploatării și jafului corporatist. Restaurarea capitalismului în 1989 și deschiderea de „zone de comerț libere” pentru investiții transnaționale au creat un vast rezervor de muncă ieftină.

Elita conducătoare din SUA consideră deja administrația actuală de la Moscova și posesia sa asupra forței militare reziduale moștenite de la fosta Uniune Sovietică a fi un obstacol inaceptabil în exercitarea fără constrângeri a puterii americane în Europa de Est, Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

Lucrările strategului imperialist britanic Halford Mackinder (1861–1948) au căpătat o largă acceptare printre strategii și analiștii militari care formulează politica externă a SUA. În numeroase cărți și articole publicate în jurnale academice de-a lungul ultimilor ani, ceea ce Mackinder numea „zona centrală” – întinzându-se de la granițele estice ale Germaniei până la granița de vest a Chinei – este considerată a fi de importanță strategică decisivă pentru Statel Unite și aliații săi vest europeni.

Alte concepte, cum ar fi planul „Intermarium” al liderului autoritar de dreapta al Poloniei dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph Piłsudski, sunt de asemenea scoase la lumină. Scopul „Intermarium” („între mări”) era să înființeze o alianță sponsorizată de imperialiști de state de dreapta, de la Marea Baltică la Marea Neagră (inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Ucraina) pentru a destabiliza Uniunea Sovietică. Un susținător contemporan al acestor teorii scria în 2011: „Vestul trebuie să fie implicat în Eurasia, în special cu ‘noile state est europene’ Ucraina, Belarus și statele din Caucaz ca și cu statele central asiatice: împreună, ‘micile state eurasiatice’. În acest fel, Vestul va reuși să creeze un bastion împotriva marilor puteri eurasiatice – între abdomenul vulnerabil al Rusiei și poarta din spate a Chinei.” [Alexandros Petersen, Insula lumii: Geopolitica Eurasiei și soarta Vestului, (Santa Barbara: Praeger), p. 114]

Aplicarea unor astfel de planuri geostrategice este evidentă atât în Europa cât și în Asia. O acumulare sistematică de putere militară americană și aliată este în desfășurare în zona Indo-Pacifică împotriva Chinei, în timp ce Rusia a fost confruntată cu desfășurări NATO în Europa de Est și cu garanții de susținere militară din partea SUA către regimurile ultra-naționaliste din țările baltice și Ucraina. Clasa conducătoare americană a tras concluzia că statele, înarmate nuclear, din Beijing și Moscova trebuie supuse, cu cât mai devreme cu atât mai bine. Obiectivul Washingtonului este să reducă China și Rusia la statusul de state clientelare semi-coloniale, să controleze „zona centrală” și să conducă lumea.

Imperialismul american este cabina planificării globale de război, dar el este doar expresia cea mai concentrată a crizei refractare a capitalismului ca sistem mondial. Imperialismul european și cel japonez, confruntat cu aceleași contradicții interne și externe, urmărește scopurile nu mai puțin prădătoare și reacționare ale propriilor clase conducătoare. Toate încearcă să exploateze extensia forțată a Americii pentru a-și asigura miza în ceea ce a degenerat într-o bătălie feroce pentru redivizarea puterii economice și politice mondiale. Va rămâne Germania un aliat al Statelor Unite sau va deveni încă o dată principalul său inamic pe continentul european?

Cum a explicat Lenin în timpul Primului Război Mondial, puterile imperialiste „sunt prinse într-o plasă de tratate secrete unele cu celelalte, cu aliații lor și împotriva aliaților lor.”

Imprialismul britanic, pe de altă parte, vede în declinul SUA o oportunitate să extindă baza de operații globală încă semnificativă a băncilor și caselor de finanțe bazate în districtul financiar Orașul Londra. Franța încearcă să-și recâștige puterea asupra fostelor sale domenii coloniale din Africa de Nord și de Vest. Italia are planuri pentru a-și reface influența asupra Libiei.

Imperialism, monopol și oligarhia financiară

Tensiunile și conflictele dintre state-națiune rivale sunt alimentate de destrămarea globală a sistemului capitalist. De-a lungul ultimilor 7 ani, băncile centrale ale lumii, conduse de Rezerva Federală americană, au pompat peste 12 trilioane de dolari pentru a susține poziția băncilor și a caselor de finanțe. În timp ce valoarea acțiunilor și averea nominală a super-bogaților a crescut vertiginos, activitatea productivă a continuat să stagneze, chiar cu datoria mondială crescând cu aproximativ 57 trilioane.

Așa cum crahul Wall Street din 1929 a pus în mișcare tensiunile geopolitice care au erupt un deceniu mai târziu în Al Doilea Război Mondial, crahul din 2008 a alimentat militarismul imperialist. Ultimii șapte ani au fost martorii unei lupte mereu în creștere și din ce în ce mai acerbă din cauza cotelor de piață și profiturilor în scădere între conglomerate transnaționale rivale.

Perioada triumfalismului capitalist care s-a deschis o dată cu restaurarea capitalismului în Europa de Est și a atins punctul culminant o dată cu disoluția a URSS este la final.

Tehnica loviturii de stat

Central Intelligence Agency seal,CIA seal

„Puciurile militare”, derulate in anii ’50 si ’60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca „Operatiunea Diabolo”, din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori „Lovitura de Cocaina” din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso, constituie exemple tipice de „tehnica” a „loviturii de stat”.Toate acestea au fost orchestrate, „in liniste”, de experti ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

A doua forma a „loviturii de stat”, „puciul militar”, se „desfasoara” la vedere, cu derularea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati „rebele” si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele „clanului” conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv , arestarea sau suprimarea rapida a conducerii statului. Sunt antrenate in evenimente forte ale armatei, dar tratativele importante sunt purtate de serviciile secrete.

„Revolutiile” din Europa de Est

Toate aceste evenimente reprezinta efectele intelegerilor geopolitice, cu caracter istoric, care s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile de est, printr-o serie de „revolutii”, dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete occidentale.

Scopul urmarit, fiind reunificarea politica si economica a Europei. Construirea „Casei Comune Europene”, ca o „componenta esentiala a noii ordini mondiale”, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de „Council of Foreign Relations” si de „Comisia Trilaterala”, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei „Case Comune Europene” era necesar ca, mai intai, vechile regimuri comuniste, din estul Europei sa fie „rasturnate”. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in mod firesc, profesionistilor serviciilor secrete din Vest, specializati in „tehnica loviturii de stat” si a „manipularii maselor”. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara mergand de la puciul de palat din Bulgaria, la revolutii asa cum s-au desfasurat in Cehoslovacia si Romania, mai mult sau mai putin de „catifea”, mai mult sau mai putin sangeroase.

„Vointa”, „Poporul” si „revolta spontana”

Toate serviciile secrete ale marilor puteri occidentale detin unitati specializate in declansarea de „revolte populare”, „revolutii” si „miscari de eliberare”. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti catolici, sportivi, oameni de afaceri. Aceste precizari sunt foarte importante, pentru a clarifica confuziile „cultivate” de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept „emanati ai unei revolte spontane a poporului”, asadar „impusi de vointa populara liber exprimata”, cu avantajele politice si economice conferite de o asemenea „imagine publica”. „Emanatii”, uita sa mentioneze, bineanteles, si „culisele” care au facut posibila declansarea „revoltei spontane”, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat. In Romania, de exemplu, fiind inregistrati oficial in urma „Revolutiei” din decembrie ’89 peste o mie o suta de morti, numarul persoanelor ranite fiind cu mult mai mare. Varsarea de sange este pusa de regula pe seama „odiosului regim” proaspat rasturnat si a „aparatului de represiune” al fostului „dictator”.

Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, manipuland opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in „lovitura de stat”, raman ani de zile – ori pentru totdeauna – necunoscuti „marelui public”. Caci „profanii” nu sunt niciodata tolerati in „templul conspiratiei”. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe „creasta valului revolutionar”. Oameni care se cunoscusera in acele „momente fierbinti”, si niciodata inainte. Fara nici o legatura cu „fostul regim” ori, mai ales, cu „fortele externe”. Negarea implicarii „fortelor externe” in orchestrarea unei „revolutii populare” este o „axioma” a „emanatilor”. „Vointa”, „Poporul” si „revolta spontana”, sunt cele patru cuvinte cheie utilizate de noii „emanati”.

Noua ordine mondiala prevede ca tara noastra sa fie un stat tampon intre Occident, Rusia si Orient, condus de Occulta internationala prin parghiile serviciilor secrete si firmelor multinationale cu vasta acoperire in agenti de influenta, ori in asasini economici. In acest context, FMI, Banca Mondiala si grupuri ca Bilderberg, Grupul de la Roma, Trilaterala etc. avand o pondere decisiva din punct de vedere economico-financiar, de subjugare a României, plan ocult in care se regaseste Mugur Isarescu.

Binomul SRI-DNA e condus de americani, conform intereselor CIA, iar Kovesi si Coldea, care se vede, pe fata, ca au protectia SUA (pentru Coldea a venit la Bucuresti, personal, seful CIA sa-l laude, atunci cand postul sau era puternic zdruncinat de cerintele cu demisia). Din aceasta zona de informatii isi trage radacina – ziaristii acoperiti.

Situatia de azi isi trage seva din primele zile de dupa revolta din decembrie 1989, condusa de serviciile secrete occidentale, cu CIA la pupitru, ca in restul statelor foste comuniste. Aici intra in scena SIE. Serviciul nostru e puternic infiltrat in aceste comunitati, oferind informatii esentiale catre CIA.