Miscarea geto-dacice este o actiune subversiva de stergere a identitatii nationale

1908039_1571017136446671_8507645686957540238_n

De ceva vreme se poate observa activizarea pe internet a grupurilor de orientare „dacista”, care sustin ideea ca romanii se trag exclusiv sau aproape exclusiv din daci, si ca trebuie neaparat sa promovam o identitate dacica, mergand chiar pana la schimbarea numelui tarii, din Romania in Dacia.

Sa facem o scurta prezentare a acestui curent in istorie:

Un popor este definit prin limbă, religie, tradiţii şi nume. Irlandezii au astăzi alt nume, altă limbă şi altă religie decât celţii. Să pretinzi că un popor de azi este un alt popor, doar pentru că se trage dintr-un popor mai vechi care azi a dispărut este o aiureală creată de istoricii masoni care vor să distrugă naţiunile şi în special creştinismul prin neopăgânism. Dacă iei un irlandez de pe stradă şi îl întrebi ce naţionalitate are o să îţi spună că e „irish”, nu celt. La fel dacă întrebi un albanez, o să-ţi spună că e albanez sau skiperş, nu ilir, deşi albanezii se trag din iliri şi încă mai păstrează multe din tradiţiile lor.

Miscarea pseudo-nationalista de reinviere a culturii geto-dacice este o actiune subversiva de stergere a identitatii nationale.

Românii sunt creştini şi vorbesc limba română. Geto-dacii erau păgâni şi vorbeau o limbă dispărută azi. Asta e diferenţa. Nici nemţii/germanii, nu se mai numesc azi, goţi, vikingi sau prusaci, la fel cum nici francezii nu mai sunt gali sau irlandezii celţi.

În ultima vreme s-a conturat și a luat amploare un fel de mișcare pseudo-naționalistă care dorește să construiească o identitate națională pe baza moștenirii cultural-spirituale geto-dacice. Au apărut tot felul de articole,chiar și documentare care lansează tot felul de teorii conform cărora noi nu ar trebui să ne numim și să ne considerăm români,că daci și România ar trebui să se numească Dacia. Uniii merg și mai departe susținând că limba română nu ar fi o limbă proveniență latină,cu influențe dacice,ci limba latină însăși ar fi una derivată din limba vechilor daci!

Avem de a face cu acțiune subversivă,menită să creeze confuzie și să ne șteargă identitatea națională, culturală și religioasă a românilor. Nu spun că toți cei care susțin aceste teorii sunt rău intenționați și conștientizează acest fapt,mulți dintre ei crezând sincer în ceea ce fac și sunt români care își iubesc țara. Dar cei ce au inițiat aceste mișcări de idei sunt indivizi străini de neamul românesc, care procedează așa și cu alte popoare în afară de cel român și scopul lor este menționat mai sus, de ștergere a identității naționale a popoarelor și de control asupra istoriei și trecutului acestora.

Este de fapt o încercare de întoarcere la păgânism în manieră iluministă, de descreștinare și de desnaționalizare în vederea globalizării și instaurării Noii Ordini Mondiale. La fel cum la noi se pune accent pe moștenirea geto-dacică, la anglo-saxoni se reînvie ritualurile magice și tradițiile druizilor, la popoarele scandinave se reînvie mitologia vikingilor, cu Odin, Thor și Walkiriile, deși aceste popoare, cel puțin teoretic, sunt creștine. Unii ar putea argumenta că nu e nimic rău în asta, ar putea spune că a reînvia tradiții străvechi este un lucru bun, care ar consolida sentimentul patriotic și național, dar din păcate nu este așa.

Reîntoarcerea la tradiții demult apuse nu face decât să creeze confuzie și să conducă în final la ștergerea identității noastre naționale și creștine. În primul rând, cultura geto-dacă, din care am păstrat unele lucruri, este o cultură demult apusă, din care am moștenit destul de puține elemente și despre care știm foarte puține lucruri și ceea ce a mai rămas este asimilat total în actuala cultură. Plus de asta, cei care vor să reînvie tradițiile dacilor, de multe ori introduc multe falsuri și informații eronate, contrafăcându-ne și controlându-ne astfel trecutul și implicit identitatea. Efectul cel mai dăunător este însă că este distrusă identitatea românească și creștină a poporului nostru.

La ora actuală noi suntem români nu daci, limba vorbită este română, nu geto-dacă, Dumnezeul nostru este Iisus Hristos, nu Zamolxe, biserica de azi ne îndeamă să ne iubim aproapele nu să ne aruncăm cei mai destoinici tineri în vârful sulițelor etc. Chiar dacă am reuși să aducem în plim-plan vechi tradiții, mai mult sau mai puțin autenticee, ale culturii geto-dacice, ele nu mai sunt vii și nu mai au forță, pentru că au ieșit din uz și nu mai sunt prezente în mod natural în conștiința colectivă. Prin urmare, dacă am dori să redevenim geto-daci, ne-am trezi într-o totală confuzie și lipsă de identitate, deoarece, nu am putea deveni daci autentici și în același timp ne-am refuza identitatea noastră actuală care este românească și creștin-ortodoxă.

Haide să lămurim puţin lucrurile ca să nu facem confuzii şi lăsăm patosul să ne întunece raţiunea! Una e să-ţi cinsteşti trecutul, istoria şi eroii neamului, precum Burebista şi Decebal şi cu totul altă mâncare de peşte este să doreşti să îi transformi pe românii de azi în daci, să schimbi numele României în Dacia să încerci să reînvii religia dacilor, despre care nu se mai ştie aproape nimic şi să introduci în istoria neamului nostru nişte falsuri, neadevăruri şi nişte fantezii care nu au nicio legătură cu adevărul istoric. Eu la asta m-am referit şi mă bazez pe date concrete, nu pe speculaţii la un pahar sau la o cafea.

Deci vă întreb pe cei care aveţi obiecţii la ceea ce am scris:

1. Vreţi să nu ne mai numim români şi să ne schimbăm denumirea în daci?
2. Vreţi ca România să se numească Dacia?
3. Vreţi să renunţăm la creştinism şi să practicăm ritualurile închinate lui Zamolxe?
4. Consideraţi că este adevărată teoria conform căreia limba latină provine din limba geto-dacă sau aceeea că indienii din Punjab, sunt descendenţii unui trib getic, adică rromii de azi sunt urmaşii geto-dacilor?
5. Sunteţi de acord ca istoria României să fie falsificată de nişte străini sau de amatori, ignorând total părerile reputaţilor istorici români?

Nu este vorba deloc aici despre istorie, paleolingvistică şi problema cercetării istorice în România. Este un articol despre MANIPULARE; PROPAGANDĂ şi SUBVERSIUNE IDEOLOGICĂ!

Articol preluat de pe :

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s