Impunerea dictaturii militare SUA în România

ecuador-cia.jpg_2067186134
 

Modelul sud-american este replicat de SUA in Romania „pas cu pas”

Îmi e scârbă de naţionalişti din ăștia, care se luptă cu „ciuma roșie”, „comuniştii” și „reptilienii”, dar pupă în cur SUA și UE.

Dacă se va instaura o dictatură militară în România, sînt convins că o să fie o dictatură militară iubită de popor, că românii asta vor – anti-comunism, anti-ruși, capitalism, americani, arme, ș.a.m.d.

Tare mi-e teama că asta se doreste, mai ales că se acționează fățiș în direcția asta, din toate părțile pentru a netezi calea unei dictaturi militare.

Mi se pare că se practică pe români tactica cu biciul și zăhărelul, în care zăhărelul e acum la putere, mai nasol când se termină zăhărelul.

Răul pentru România nu vine de la PSD, răul vine de la UE, SUA și globalzarea corporatistă.

Există o categorie foarte virulentă de feceboociști care au toți următoarele trăsături: bunicii lor s-au bătut cu rușii, bunicile lor au fost violate de către ruși, unchii lor au fost luptători anti-comuniști în munți, iubesc acțiunile NATO, inclusiv ocupația militară din România, înjură România și iubesc Occidentul, sunt neoliberal-globaliști, iubesc capitalul străin exportat și armata SUA etc. Toate li s-au întâmplat chiar lor, iar dacă îi contrazici te alegi cu cele mai abjecte înjurături și amenințări!

Între 1989 si 1999, Argentina a fost literalmente devastată de regimul neo-liberal al lui Carlos Menem, cu sprijinul și binecuvîntarea SUA, FMI și ale Băncii Mondiale. La noi, în România, între 2004 și 2012, țara a suferit același dezastru neo-liberal ca și Argentina, sub cele doua mandate ale lui Traian Băsescu.

Statele Unite ale Americii se prezintă, cu o doză foarte mare de succes în cazul celor naivi, creduli sau neinformați, ca fiind jandarmul universal al democrației, apărătorul suprem al drepturilor omului și promotorul de neclintit al libertăților individuale.

Cu toate acestea, SUA au în istoria contemporană o îndelungată și sîngeroasă tradiție de a-și impune și apăra interesele în diferite părți ale lumii prin înscăunarea și sprijinirea unor regimuri dictatoriale, de multe ori fasciste. C.I.A. și Departamentul de Stat al SUA au asigurat ”imunitate totală” (vă sună cunoscut?) unor teroriști de stat, traficanți de droguri, dictatori fasciști și alți asemenea despoți angajați în crime dintre cele mai rele cu care Omenirea a avut nefericirea să se confrunte, indivizi care au ucis, torturat și declanșat genocide fără să clipească.

Totul în numele luptei neobosite a SUA pentru a deține supremația globală. Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, El Salvador, Guatemala, Haiti, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama și Uruguay sînt țări din America Latină ce au intrat, unele dintre ele chiar de mai multe ori, din 1945 și pînă în prezent, pe mîna necruțătoare a unor hunte militare de extremă dreapta, a unor tirani fasciști sau pur și simplu a unor traficanți de droguri care desfășurau în timpul liber și activitatea de spion C.I.A.

Amiralul Guzzetti în Argentina, Castelo Branco în Brazilia, Generalul Pinochet în Chile, Anastasio Somosa în Nicaragua sau Manuel Noriega în Panama sînt nume sumbre în istoria recentă a Americii Latine, nume direct legate de interesele SUA în zonă și care au primit protecție și imunitate din partea guvernelor de la Washington, deși sînt responsabile de moartea și torturarea a sute de mii de oameni.

În Asia, de asemenea, Afganistan, Indonezia, Coreea de Sud, Laos, Myanmar, Pakistan, precum și majoritatea țărilor arabe din Orientul Mijlociu, iar în Africa Libia, Zair și Ghana au fost de-a lungul timpului controlate, iar unele sînt încă asuprite de regimuri-marionetă ce nu au alt scop decît impunerea intereselor americane.

După 1990, o dată cu extinderea ”democrației” în Estul Europei, sforile lungi ale păpușarilor de la Washington au început să își facă simțită prezența și mai aproape de țara noastră. De amintit doar despre Hashim Thaci, criminalul de război care a condus Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK) și care a fost numit, sub protectoratul SUA și NATO, prim-ministru al auto-proclamatei republici separatiste.

Stăpînirea americană are treburi serioase în țara noastră, trebuie să pregătească un război cu Rusia și nu își permite să îi fie puse în pericol interesele de către niște netrebnici care au uitat pentru ce au fost puși în scaunele de zapcii ai României.

Așa se explică și ungerea lui Culaie Ionescu (Klaus Iohannis) vechil la Cotroceni, un robot teleghidat care nu vede, nu aude și nu recunoaște decît ordinele primite pe fir direct de la Stăpînirea străină.

Sub pavăza sa, bugetul armatei a fost deja suplimentat, în condițiile în care bani pentru protecție socială, Învățămînt și Sănătate nu găsește statul român, trupele NATO au invadat deja România, urmînd ca întreținerea lor pe perioada staționării în țara noastră să fie plătită tot de noi, iar junta militară a DNA și SRI a început ”curățarea locului”, astfel ca nimeni să nu mai îndrăznească să stea altfel decît în poziție de drepți în fața Stăpînirii.

Ca în toate regimurile militarizate susținute de americani, în numele ”democrației”, pînă la îngrădirea libertăților individuale ale cetățenilor și la abuzuri monstruoase împotriva condiției umane mai este doar o chestiune de timp.

Degeaba se succed unii şi alţii la guvernare, dacă nu există politician român care să nu fie slugă supusă a Occidentului, pion al intereselor SUA or UE în România. În zadar îşi mai pun unii naivi speranţele în unul sau în altul.

România nu mai există de mult timp ca ţară independentă, ca stat suveran şi mîndru, garant al intereselor cetăţenilor săi. Sîntem decît o colonie patetică, sărăcită la vedere şi fără nici un fel de scrupule de marile puteri internaţionale şi de lacheii lor puşi aici în funcţii oficiale să le reprezinte interesele.

Pe 11 septembrie 1973, agresiunea agresiunea militară, capitalistă şi imperialistă a Washingtonului împotriva Chile a culminat cu o lovitură de stat, militară, și cu instalarea la putere, cu forța, prin război civil, teroare şi tortură, a unei dictaturi militare fasciste. Documentele declasificate arată cât de profundă a fost implicarea SUA (Pentagon, CIA şi corporaţii ale “economiei de piaţă privată şi liberă”) în instigarea, orchestrarea, finanţarea şi organizarea acestei lovituri de stat.

Documentele declasificate sunt precedate de cronologia acţiunilor în Chile a oamenilor CIA şi ai Pentagonului din guvernul şi armata din Chile înainte de alegerile din septembrie 1970. Aceste evenimente arată nu doar cine au fost pionii folosiţi de SUA în Chile, ci şi modul în care Pentagonul, CIA şi corporaţiile americane au lucrat nu doar pentru a le da slugilor lor, ci şi pentru a-i determina să acţioneze ei înşişi, aşa cum dorea CIA, fără să fie conştienţi neapărat de asta, cum s-a întâmplat când amânarea loviturii de stat din octombrie 1970 a rezultat în asasinarea şefului de stat al armatei din Chile de către militari din Chile, asasinii fiind plătiţi de CIA şi instigaţi de corporaţia ITT. Cronologia evenimentelor controlate şi determinate de SUA în Chile între aprilie 1970 şi octombrie 1970 confirmă şi dovedeşte faptul că duşmanul cel mai important al SUA în Chile era populaţia din clasa muncitoare – ţăranii, muncitorii şi micii funcţionari – pentru că ei erau cei care doreau să ducă o viaţă demnă, care intra în conflict direct cu capitalismul şi imperialismul. Generalii şi politicienii

cumpăraţi sau asasinaţi, au fost doar pionii pe care SUA i-a folosit pentru a distruge gândirea anti-capitalistă şi anti-imperialistă a populaţiei care vota stânga în Chile.

Agresiunea SUA a fost concepută ca un atac. Acest aranjament economic impus prin forţă, violenţă şi crimă, se foloseşte de “democraţie” doar ca forţă propagandistică pentru a putea consolida şi extinde tirania capitalului. Orice riscă să ameninţe tirania capitalului – cum s-a întâmplat în Chile, când clasa muncitoare a votat pentru drepturile ei un guvern care urmărea să ducă ţara spre socialism şi ulterior spre comunism – va fi distrus. Capitalul e incompatibil chiar şi cu democrația “reprezentativă”, din simplul motiv că sensul capitalului nu e doar perpetuarea profitului – cu riscul chiar al distrugerii întregii planete – ci e mai ales deposedarea oamenilor de drepturi pentru a-i menţine în condiţia de proletari, în mașinării de făcut bani și de reprodus capitalismul.

Documentele declasificate parţial arată cât de uriașă e prăpastia între propaganda lumii occidentale privind ”democrația și libertatea” și ce se întâmplă în realitate când capitalul, mai ales cel imperialist, pierde teren în faţa clasei muncitoare dintr-o ţară care se opune imperialismului şi statutului ei de colonie. Documentele arată cum guvernul SUA a orchestrat lovitura de stat militară în Chile, care a dus la asasinarea politică a 60.000 de oameni, la răpirea, arestarea și torturarea a 400.000 de oameni (4% din populaţia Chile), pentru pozițiile lor politice de stânga, adică împotriva capitalismului. În Chile, teroarea a devenit guvernarea.

Motivul imediat pentru care guvernul SUA a orchestrat lovitura de stat din Chile – dar și din numeroase alte țări – impunând fascismul, a fost protejarea intereselor corporațiilor americane și protejarea puterii imperiului american de a extrage capital din țările colonizate. Dar, lovitura de stat din Chile a avut o bătaie mult mai lungă, care afectează azi vieţile a miliarde de oameni şi indică modul în care capitalismul se transformă în fascism pentru a se putea perpetua. Lovitura de stat din Chile nu s-a terminat practic nici azi, ea continuă prin impunerea acordurilor de tipul TPP/TTIP, prin care corporațiile, în special cele americane, dar și altele, își legalizează „dreptul” de a lua în posesie de facto resursele, teritoriile și chiar populațiile țărilor colonizate. Dacă aceste populații vor dori să nu fie distruse (prin otrăvirea apei şi chiar a aerului și privatizarea lor, de exemplu), vor fi obligate să plătească biruri către aceste corporații, adică vor fi transformate literalmente în robii lor. Statele colonizate sunt gradual transformate în mecanisme și arme împotriva propriilor populații, un fel de gardieni ai profitului corporaţiilor împotriva dreptului la viață al populațiilor locale. Deja acest lucru se întâmplă în Europa de Est, în mod sistematic, începând din anii 1989 şi într-un ritm mult mai brutal şi violent după 1989.

Aceste documente declasificate sunt importante pentru că arată că afaceriștii americani nu aveau nici un scrupul să folosească armata și aparatul de represiune al statului imperial, SUA, pentru a-și menține dominația asupra popoarelor și teritoriilor de unde extrăgeau resurse și capital pentru ei şi pentru imperiu. Aceste documente arată și cum se produc de fapt bogăția occidentului (care nu vine din “progresul” capitalist, ci din furt şi crimă) și dovedesc încă o dată că prosperitatea occidentului e sursa jafului armat, terorii şi asasinatului politic. În Chile, toate acestea au fost instituţionalizate şi prezentate în mod corect ca ceea ce sunt de fapt: economie de piaţă.

Aceste documente arată și modul în care imperiul american se folosește de o minoritate slugarnică din teritoriile colonizate, mituind-o efectiv cu bani şi privilegii pe care i le acordă în schimbul colaborării cu corporațiile americane împotriva populației locale. În Chile, guvernul SUA, Pentagonul şi CIA au cumpărat oameni din armata din Chile, din sectorul privat (micii capitaliști și burghezia locală), din partidele (mai ales de dreapta şi fascsite), din presă, din sindicate pentru a putea organiza propaganda de care aveau nevoie pentru anihilarea încercării poporului din Chile de a se elibera de imperiul american. Șpaga pe care americanii au dat-o slugilor lor din Chile totalizează în jur de 400 de miliarde de dolari, doar în perioada 1970-1973.

Dictatorul fascist Pinochet a primit privilegiul nu doar de a asasina în masă, de a tortura, de a executa sumar oameni pentru pozițiile lor politice şi pentru a sădi teroarea în sufletele muncitorilor, ci și de a deveni un mare ”mahăr” în traficul cu droguri și arme, lucrând cu americanii chiar și după ce n-a mai fost la putere (o parte dintre armele folosite în fabricarea războaielor de colonizare a Balcanilor, prin distrugerea Iugoslaviei, au fost traficate de Pinochet.) Pe acest Pinochet, un brutal dictator fascist și un criminal în masă, l-a apărat de justiție, cu toată forța, Margaret Thatcher. Între cei doi, Thatcher şi Pinochet, a existat o legătură ideologică puternică, pentru că în Chile a fost aplicată pentru prima dată politica neoliberală de privatizare a statului (înţeles aici în sensul de control public asupra resurselor publice şi bunăstării publice exercitat de o mai mare parte a populaţiei, nu doar de clasa de la putere) prin deposedarea totală de drepturi a populaţiei locale şi cimentarea dictaturii capitalului – ceea ce e în România în ultimele decenii a fost prezetat ca “terapie” de şoc, „tranziţie post-decembristă”, iar în anii 2000, după ce industria a fost distrusă, ca „soluţie la criză”, „austeritate”, „modernizarea statului” etc. În anii 1980, în România, Fondul Monetar Internaţional a testat o politică de austeritate (deposedare, sărăcire) totală, mult mai dură decât în Chile, cu scopul de a pregăti terenul pentru privatizarea statului (evenimentele din decembrie 1989). Efectele acestei politici au fost similare cu cele ale unui război civil mascat, care continuă şi azi şi sunt din ce în ce mai brutale – ceea ce FMI numeşte „creativitate distructivă”. FMI nu are însă nici o reţinere să recurgă şi la războaie civile directe (Iugoslavia, Ucraina) cu scopul colonizării. FMI există pentru a converti populaţiile colonizate, teritoriile şi resurselor lor în bani care sunt extraşi sub formă de capital de imperiul american.

În Chile (ca şi în restul Americii Latine, de altfel), dictatura militară fascistă a însemnat sărăcirea sistematică, inclusiv prin tortură, a populaţiei locale (doar în 1973, costul vieţii a fost mărit artificial cu 500%, cel mai mare din lume, un indiciu care arată cât de departe poate merge barbaria capitalismului imperialist).

Natura ideologică a terorii economice a fost dată de aderarea la „gândirea” celui mai sinistru ideolog capitalist din secolul trecut, F.A. Hayek (unul dintre fondatorii şcolii „băieţilor deştepţi” de la Chicago şi părintele teroriştilor economişti din „Societatea Mount Pelerin”, alături de von Mises şi alţi apostoli ai economiei de piaţă. Milton Friedman şi Rothbard, economişti fascişti, sunt cele mai cunoscute vedete ale acestei ideologii). Documentele declasificate, în special discuţiile din biroul lui Nixon, dovedesc că mult-slăvita “piaţă liberă” e fix ceea ce decide guvernul/statul imperialist SUA şi arată cum preţurile sunt controlate politic pentru a servi unor interese politice şi financiare.

Ideologia de capitalizare a societăţilor – concepută de ideologul Hayek la comanda oligarhilor din SUA- urmăreşte peste tot decuplarea statelor/guvernelor de obligaţia – minimală oricum, în democraţia burgheză “reprezentativă” – de a asigura supravieţuirea populaţiei sub dictatura capitalului. Această decuplare se produce prin politici (inginerii sociale) de distrugere a drepturilor sociale (“beneficii” pe care oamenii le plătesc oricum din munca lor); adică, pentru a vorbi în limbajul popularizat de eonomiştii fascişti din România: distrugerea „statului asistenţial”. Scopul acestei ideologii e producerea unei populaţii lipsită total de orice apărare în faţa dictatului capitalului şi limitarea rolului statului la a fi exclusiv un instrument/armă în mâna capitalului (mai ales a corporaţiilor).

Această ideologie e esenţialmente fascistă; fascismul înseamnă război de clasă absolutizat dus de clasa capitaliştilor împotriva clasei muncitoare; mecanismele la care recurge sunt rasism, şovinism, misoginie, sexism, naţionalism exacerbat, fundamentalism, militarism, violenţă. Chiar capitaliştii admit că ideologia lor e fascismul: în timpul „austerităţii” ca răspuns la „criza” din 2008 în Europa, o bancă americană, J.P. Morgan a cerut, negru pe alb, statelor din sudul Europei să îşi modifice constituţiile pentru a permite legalizarea fascismului. Aceată ideologie este cerută de singurul mod în care se poate menţine/reproduce capitalismul. Pentru capitalism e o necesitate vitală.

Hayek l-a vizitat pe Pinochet în Chile şi pe alţi dictatori militari din America Latină, ridicând în slăvi aceste dictaturi militare ca pe „miracole” ale economiei de piaţă. Şi azi, presa din SUA prezintă distrugerea societăţii şi a economiei din Chile de către junta lui Pinochet ca pe “un miracol al economiei de piaţă”. Pasaje din cărţile politice ale lui Hayek au fost incluse în constituţiile unor ţări fasciste (Portugalia, sub Salazar, dictatorul fascist atât de admirat de Mircea Eliade; Chile sub Pinochet şi Africa de Sud sub apartheid.)

Ce înseamnă mai exact “societate liberă” pentru Hayek? „Chile este o dictatură echipată cu poliţie secretă, lagăre de concentrare… Pe 12 aprilie 1981, Hayek a acordat un interviu organului de propagandă fascistă al CIA în Chile, ziarul El Mercurio, în care spunea că democraţia (se referea la democraţia liberală „reprezentativă”) trebuie „limitată” pentru că în democraţii mocnesc „ideile periculoase” de justiţie socială şi că acestea dau guvernului „prea multă putere”, adică permit guvernului să apere drepturile minimale ale copiilor, oamenilor în vârstă, bolnavilor, sau să lărgească autonomia individuală a muncitorilor, angajaţilor, sclavilor salariali (o oroare, în opinia capitaliştilor).

Hayek susţinea „democraţiile limitate”, adică: ”Uneori e necesar ca o țară să aibă pentru o perioadă o formă de putere dictatorială…. Este posibil ca un dictator să guverneze într-un mod liberal. Și e posibil ca o democrație să guverneze cu o lipsă totală de liberalism. Personal, prefer un dictator liberal unui guvern democratic din care liberalismul lipsește.”

De ce? Tot Hayek explică: pentru că ”liberalismul și democrația nu sunt în mod necesar identice” și ”democrațiile au devenit esențialmente anti-liberale,” adică nu permit dictatura totală a capitalului şi inevitabil duc la susţinerea unor politici aropiate de socialism. Acelaşi Hayek mărturisea în biblia intelectualilor şi a „tinerilor frumoşi” din România – „Drumul către Servitute” – că n-ar vedea nici o problemă să trăiască în fascism, doar să fie “american sau englez” (nici un intelectual de dreapta din România nu a menţionat vreodată acest “detaliu” în odele greţoase pe care le-au ridicat acestei opere de propagadă pentru război şi fascism).

După ce le-au testat în Chile (în perioada în care Thatcher era primită în vizite călduroase la Bucureşti), Thatcher şi Reagan au impus politicile neoliberale din Chile împotriva propriilor lor populaţii, ceea ce peste tot e prezentat azi ca „austeritate” necesară pentru a “răspunde la criză” (criza însemnând nemulţumirea clasei capitaliste transnaţionale faţă de ritmul de acumulare de capital).

SUA a creat ”opinia publică” şi cum a manipulat mesajul public transmis prin presă pentru a pregăti populația să accepte lovitura de stat militară: propaganda, spunea CIA, trebuie să aibă ”efectul arsenicului”, adică să otrăvească permanent mintea oamenilor.

Prăbușirea comunismului (de fapt, socialism) a fost orchestrată de imperiului american. “Prăbuşirea comunismului” însă a însemnat prăbușirea şi distrugerea Europei de Est, şi continuă și azi.

În Chile, nu doar Allende trebuia învins, ci mai ales populația, și în special clasa muncitoare, pentru motivul că vota stânga cu scopul de a aboli capitalismul și a trece la comunism, prin socialism. Acest fapt demonstrează încă o dată falsitatea discursului propagandistic al Occidentului privind ”democrația”, „statul de drept” şi „libertatea de alegere politică”. Dacă o populaţie alege stânga pentru a pune frâu sau pentru a distruge capitalismul, acea populaţie va fi pedepsită de imperiul SUA şi nimicită sistematic.

În Chile, teroarea politică a fost politica de relații publice a terorii economice, cunoscută ca neoliberalism, care are ca scop distrugerea totală a autonomiei individuale a muncitorilor, înrobirea lor definitivă în fața capitalului, prin deposedarea de drepturi și negarea accesului la surse de rezistență care pot fi oferite prin controlul – întotdeauna la un nivel minim – asupra statului (drepturi sociale). Neoliberalismul e o fază prin care capitalul, în special cel imperialist, nu se mai mulțumește să folosească statul pentru a se reproduce și extinde, ci devine statul, prin privatizarea lui, adică prin acapararea totală a statului de către deţinătorii de capital.

Această guvernare prin teroare este încă o dovadă a fascismului din Statele Unite, care s-a manifestat fățiș nu doar în Chile ci și în restul Americii Latine, în Europa de vest și, după 1989, în Europa de Est, și care, după ce a eliminat rezistența din partea stângii anti-capitaliste peste tot în spațiul Europei de vest şi de est, își arată colții din ce în ce mai vizibil și pe teritoriul Statelor Unite.

Teroarea capitalistă din Chile a fost precedată de numeroase alte exemple, însă Chile a marcat momentul instituționalizării ei prin privatizarea statului, adică a mecanismelor prin care populația își mai putea asigura o minimă supraviețuire. În neoliberalism, privatizarea statului nu înseamnă dispariţia acestuia, ci transferul statului din zona unde populaţia putea exercita un control minimal, în mâini private, adică în zona unde populaţiei i se neagă total orice posibilitate de a mai exercita vreun fel de control asupra deciziilor care îi sunt impuse. În Chile, SUA şi Marea Britanie au testat privatizarea pensiilor, privatizarea educaţiei, a sănătăţii, pe lângă privatizarea industriei, transportului, pământului şi resurselor naturale.

În Chile, imperiul american a testat pentru prima dată ingineria socială de privatizare totală a muncitorilor – convertirea lor ireversibilă în sclavi ai „pieţei”, adică a celor care deţin capitalul. În Chile, la fel ca în restul Europei de Est, socialismul a fost distrus și subminat din interior, intenționat, de indivizi care erau ghidați și controlați de ”mâna invizibilă” a imperiului capitalului, SUA.

Legea internaţională ca acumulare primitivă (Secretul Colonizării sistematice)

Legea internaţională e construită în aşa fel încât să presupună colonialismul. Nu doar că legea internaţională este un rezultat al colonialismului, dar legea internaţională chiar este colonialism; colonialismul este o parte constitutivă a legii internaţionale.

Colonialismul este realizat cel mai eficient nu doar prin violenţă, ci prin lege – adică, prin violenţa legii – şi exact acest proces a fost cel care a modelat conceperea legii internaţionale.

Dezvoltarea legii internaţionale, sub forma “legii naţiunilor”, şi în termenii de justificare legală pentru exercitarea forţei legată de un drept. Această dezvoltare istorică combinată (chiar dacă disproporţionată) a fost de o importanţă istorică uriaşă, şi vreau să sugerez concepte cheie, pe baza cărora privatizarea pământului (îngrădirile) a fost justificată legal, au format cheia conceptelor ideologiei burgheze şi a economiei politice. Exact aceste concepte stau şi în centrul legii internaţionale.

Într-un eseu privind evoluţiile din Irak, legea intenaţională şi „războiul împotriva terorii”, Anthony Anghie a sugerat că războiul împotriva terorii ilustrează „impactul îndelungat al imperialismului în sistemul internaţional”.

Surse articol

http://www.invectiva.ro/

https://revolutianarhista.wordpress.com/

 

Reclame