„Criza refugiaților” și războaiele bancherilor

1e2d068

Victoria în cel de al doilea război mondial a consacrat SUA ca fiind cea mai mare putere economică și militară. Prin acordul de la Bretton Woods dolarul a devenit monedă de rezervă universală, fiind folosită pe toate piețele internaționale. Acordul prevedea ca SUA să tiparească dolari. FMI și BM au fost organizate prin același accord. Această situație privilegiată a SUA a făcut ca toate celelalte națiuni să trimită în SUA mărfuri și servicii la schimb cu hârtie verde tipărită, dolarii.

La întâlnirea Bilderberg, din 1971, Kissinger a dezvăluit planul oligarhiei americane de menținere a dolarului ca monedă de rezervă, în ciuda suspendării convertibilității.

Astfel, în octombrie 1973, ca urmare a războiului de șase zile, Yom Kippur, tările arabe au instituit embargou de petrol țărilor occidentale care au susținut Israelul. Kissinger a negociat cu monarhia Arabiei Saudite un mechanism de „reciclare a dolarului”, petro-dolarul. Arabia Saudită urma să vândă petrolul numai în dolari, profitul fiind învestit în bănci americane și piețele de capital. FMI folosea acesși bani pentru a împrumuta țările importatoare de petrol care, nu puteu ține pasul cu prețul petrolului. Bineînțeles că, în anii 70’ banca centrală americană a ridicat rata dobanda la 20 la sută. Țările importatoare de petrol, printre care și România, plătind împrumuturile cu dobandă de patru ori suma inițială. Acest lucru a stat la baza crizei datoriilor lumii a treia din anii 80’.

Înțelegerea dintre SUA și Arabia Saudita a fost semnată în cadrul „The US-Saudi Arabian Joint Commission on Economic Cooperation “, organizată de Kissinger, în 1974. Documente date publicității de „Congressional Research Service” arată că administrația americană a avut în vedere ocuparea militară a câmpurilor petrolifere saudite , în cazul în care aceasta ar fi refuzat acordul. Începând din 1975, toate țările OPEC vindeau petrolul numai în dolari, aranjament care a menținut dolarul la statutul fraudulos de monedă de rezervă. Problema cu această strategie este că toate țările producătoare trebuie să respecte plata contractelor pentru petrol numai în dolari, altfel, poziția dolarului se deteriorează rapid. Avantajul fiind că o bancă centrală americană, Federal Reserve, avea mână liberă să tipărească hărtie verde nelimitat, dolari, pentru care toate țările lumii plăteau cu mărfuri și servicii, îmbogățind enorm SUA și a facilitat dezvoltarea enormă a complexului militar industrial.

În cursa înarmării declanșată în timpul războiului, bugetul militar al SUA a depășit toate bugetele militare ale tuturor țărilor industrializate, luate la un loc. Prin această înțelegere, dintre OPEC și SUA, practic, toate țările lumii au plătit și plătesc pentru hegemonia militară a SUA, plătesc pentru vasalitatea lor față de administrațiile americane. Dolarul a schimbat acoperirea în aur cu acoperirea în petrol! Așa se explică, cum este economic posibil ca, SUA să aibă deficit al balanței de plăți timp de zeci de ani, să dețină o mare parte a bogăției mondiale deși, economia americană este 70 la sută bazată pe consum. Inflația pe care o produce FR se transmite în toată lumea. Valoarea dolarului este dată de necesitatatea de petrol la nivel mondial, făra legătură cu performanța economică a SUA. Rolul privilegiat al SUA, datorat tranzacțiilor la nivel mondial în dolari, face ca, adminstrațiile americane să dețină arma financiară cu care impun sancțiuni statelor care nu accepta hegemonia americană.

Sistemul petro-dolarului a fost neîntrerupt pănă în anul 2000 când, Sadam Hussein a schimbat contractele de vânzare a petrolului. În septembrie 2000 o organizație a neoconilor americani „The Project for a New American Century”, din care făcea parte Dick Cheney, a publicat un document intitulat „Rebuilding American Defense Strategy, Forces and Resources for a New Century”. În acest document, se argumenta pentru creșterea fără precedent a cheltuielilor militare, o politică agresivă de expansiune a dominației SUA în lumea întreagă. Este interesant că în document se precizează că acest proiect va lua foarte mult timp, cu excepția cazului când, un eveniment catastrofal, ca un nou Pearl Harbor, se va petrece în SUA. Acest eveniment a fost 9/11, care a permis administrației Bush să invadeze Afganistanul și să treacă prin Congess „The Patriot Act”, care restrânge drepturile și libertățile cetățenilor. Ținta administrației, însă, a fost Irakul, sub pretextul informațiilor că Irakul deține arme de distrugere în masă, a fost orchestrat un război de agresiune fără bază juridică contravenind dreptului internațional. „Lupta împotriva terorismului”inventat a făcut victimă populația Irakului! În timpul ocupației contractele de petrol au fost imediat renegociate în petro-dolari. Irakul a fost distrus de administrația neoconului Bremer care, a desființat armata, poliția, administrația centrală și locală irakiană și, mai grav, a desființat întreprinderi particulare și companii de stat, practic, a aruncat în stradă toată populația Irakului.

În februarie 2009, Muammar Gaddafi a devenit Președintele Uniunii țărilor africane. El a propus o uniune monetara a statelor africane. Documentul a fost intitulat „Twords a Single African Currency”, propunând ca moneda să fie emisă de African Central Bank iar African Monetary Union să fie bazată pe o monedă convertibilă în aur, pentru toate tranzacțiile de mărfuri și servicii. În 2011, CIA, serviciile europene și NATO s-au implicat și au declanșat războiul civil din Libya. Gaddafi a fost executat, iar noua Bancă central a Libyei a desființat, imediat, contractele de petrol în dinarul de aur libian, revenind bineînțeles, la dolar.

În 2004, Iranul a început procesul de organizare a unei burse independente a petrolului și gazelor, contractele pentru petrol fiind negociate în alte monede decât dolarul. Livrările de petrol convenite la această bursă au început în iulie 2011. Deoarece, opinia publică a fost împotriva unui nou război, administrația americană a folosit pretextul suspiciunii de înarmare nucleară a Iranului, pentru a determina Națiunile Unite să impună sancțiuni economice împotriva Iraniului. Intenția a fost de a schimba regimul politic din Iran. Deși, sancțiunile economice au afectat economia iraniană, schimbarea de regim nu s-a produs, datorită ajutorului Rusiei, care a șuntat restricțiile bancare impuse Iranului.

26814696_2074190549477122_7427120436310040873_n

Ce au în comun toate aceste războaie și conflicte? Aceste tări au atentat la supremația dolarului, acceptand alte forme de plată pentru contractele de petrol.

Războaiele pentru rezerve de petrol datează încă de la începutul secolului XX. Putem afirma că primul război mondial s-a declanșat când Germania a inițiat linia Berlin-Bagdad, pentru exploatarea petrolului. Petrolul devenise noul combustibil al flotei militare germane, ceea ce reprezenta un real pericol pentru hegemonia flotei britanice, care, la acea dată, încă era pe cărbuni. Așa se explica că primul atac al armatei britanice, în primul război mondial, a fost la Basra, în actualul Irak.

Competiția pe piața petrolului a fost, la începutul secolului XX, între companiile americane, Standard Oil, al familiei Rockefeller și Brithish Rothschild, grup care deținea Royal Duch Schell. Războiul anglo-american pe piața petrolului s-a sfârșit în 1927, în urma înțelegerii de la castelul Achnacarry, Scoția, aparținând șefului Shell, sir Henri Deterding. Au participat John Cadman reprezentând British Anglo-Persian Oil& Co (viitorul British Petroleum), Walter Teagale reprezentând Standard Oil of New Jersey (Exxon) și gazda, Henri Detering reprezentând Shell. Astfel, s-a format cel mai puternic cartel din istoria umanității cartelul Anglo-American. Mai târziu, după fragmentarea Standard Oil, în mai multe companii Exxon, Chevron, Mobil etc., cartelul a fost denumit simbolic Seven Sisters. Cartelul a stabilit cotele de piață, prețul petrolului, ca fiind Red Line Agreement. Astazi, 88 de ani de la Red Line Agreement, situația pe piața petrolului s-a modificat semnificativ, tările OPEC dețin o cotă de piața majoră.

Războiul civil și lovitura de stat din Ucraina se încadra în efortul SUA de a menține hegemonia dolarului prin controlul pieței petrolului. Lovitura de stat din Ucraina a fost organizată de Nuland de la State Department, NED (fațada CIA), ONG-urile lui Soros, Omidyar și alți miliardari interesați în controlul Ucrainei. Alegerile care au urmat l-au adus președinte pe Poroshenko, care a fost încă din 2006 agentul State Department, „Our Ukraine insider”. Războiul civil din Ucraina a făcut peste 5000 de victime.

Siria constituie o situație aparte. Rebelii sunt susținuți financiar de factori din emirate și occidentali, inclusiv SUA.

Rusia este sub sancțiuni economice deoarece: 1. Nu a permis controlul cartelului Anglo-American asupra rezervelor din Marea Caspica. 2. A organizat o bursă energetică în 2008, în care, tranzacțiile se fac în ruble și aur. 3. În relația economică cu China a eliminat dolarul din tranzacții bilaterale.

Împărţirea lumii între uniunile capitaliştilor

Uniunile monopoliste ale capitaliştilor – cartelurile, sindicatele şi trusturile – îşi împart, în primul rînd, piaţa internă, acaparînd mai mult sau mai puţin complet producţia ţării respective. Dar în condiţiile capitalismului piaţa internă este inevitabil legată de piaţa externă. Capitalismul a creat de mult o piaţă mondială. Şi, pe măsură ce creştea exportul de capital, iar „sferele de influenţă“ şi legăturile externe şi coloniale ale celor mai mari uniuni monopoliste se lărgeau, lucrurile evoluau „în mod firesc“ spre o înţelegere pe scară mondială între aceste uniuni, spre formarea de carteluri internaţionale.

Piaţa mondială a petrolului – scria Jeidels în 1905 – continuă să fie împărţită între două mari grupuri financiare: trustul american «Standard Oil Co.» al lui Rockefeller, de o parte, iar de altă parte «Rothschild». Ambele grupuri sînt strîns legate între ele.

Pe de o parte, „Standard Oil“ al lui Rockefeller, dorind să acapareze totul, a înfiinţat o „societate-fiică“ chiar în Olanda, cumpărînd terenuri petrolifere în Indiile Olandeze.

În ianuarie 1974, planul Bilderberg a mers înainte prețul petrolului a atins 400% față de 1971 prin colaborarea țărilor OPEC. Acestă creștere a prețului petrolului a forțat tările în curs de dezvoltare și cele din lumea a treia să împrumute masiv dolari de la băncile americane si europene. În 1981 Federal Reserve ,un cartel de bănci private americane, a ridicat rata dobînzilor la 20%. La o rata a dobînzii compuse de 20% datoriile acestor tări s-au dublat la mai puțin de patru ani. Începînd din 2001, tările în curs de dezvoltare au plătit împrumutul inițial de șase ori, dar datoria lor a fost cvadruplă din cauza dobînzii. Acele țări care nu au putut plăti datoriile au fost nevoite să accepte împrumuturi de la FMI care, însă, forța aceste națiuni să accepte măsuri de austeritate, reducerea serviciilor sociale, privatizarea băncilor de stat și serviciilor publice, deschiderea forțată a piețelor pentru capitalul străin, acceptarea fluctuenței monedei etc.

Toate aceste măsuri de tip neoliberal destinat să aducă aceste tări , prin intermediul datoriei, la cheremul bancherilor internaționali. De altfel, Kissinger a declarat raspicat obiectivul stategic:” Control the oil and you control entire Continents. Control food and you control people”. Consecințele acestei strategii se văd și astăzi, națiunile care nu au respectat imperativul bancherilor „petrol pentru dolari”au fost cotropite Irak, Libia sau ostracizate Venezuela și obiectul unui sever embargo Iranul.

Planul grupului Bilderberg a funcționat perfect: arabii au fost acuzați pentru embargo și creșterea dramatică a prețului petrolului și o bună parte din țările lumii au devenit datornice băncilor americane datorie care, a culminat cu criza datoriilor tărilor lumii a treia din anii 80’, dolarul a devenit, de facto, moneda de rezervă mondială.

Companiile petroliere americane și străine au realizat profituri substanțiale iar națiunile lumii au plătit cu vîrf și îndesat pentru dependența lor energetică de petrol. Din nou, binele colectiv al națiunilor a fost sacrificat de lacomia și dorința bancherilor internaționali de a controla economiile și destinul popoarelor lumii.

Una din aceste țări afectate de criza petrolului a fost și România, criza de benzina din anii 70’ am trait-o din plin, apoi în anii 80’ plătirea forțată a împrumuturilor către băncile americane a dus la o drastică reducere a nivelului de trai.

Din păcate, ofensiva bancherilor internaționali asupra popoarelor continua. Obiectivul acestora de a impune tuturor națiunilor sistemul bancar extractiv bazat pe bănci centrale operînd în sistem privat continuă.

Datorită presiunii bancherilor internaționali asupra politicienilor de peste tot, dată fiind istoria trecută și prezentă a ofensivei cartelului băncilor private asupra economiei și poporului român, România se află pe mîna bancherilor occidentali. BNR în loc sa fie sursă de credit pentru economie și pentru populație este în slujba bancherilor străini permitîndu-le acestora cele mai josnice practici de îndatorare și administrare a împrumuturilor. Statul român este sufocat de aberațiile Pactului fiscal și forțat la împrumuturi de la FMI, un cal troian, un bastion al bancherilor internaționali care dictează guvernului român.

Planurile de viitor ale bancherilor, de integrare într-o uniune bancară, sunt menite să desființeze definitiv suveranitatea statului român asupra politicii monetare. De asemenea , Trans Atlantic Pact care se negociază între SUA și UE este menit să impună dominația corporațiilor multinaționale asupra statului și legislației românești.

Majoritatea sunt convinși că statul, Banca Natională tipărește banii și, cînd sar calul, apare inflația după dictonul: mai mulți bani în circulație schimbîndu-se pentru același volum de produse și servicii.Voi lua ca exemplu sistemul bancar american deoarece sistemul bancar romanesc, autohton are prea multe particularități pentru înțelegerea mecanismelor generării banilor. In SUA 3% din banii aflați în circulație sunt sub forma de monede si bancnote, dolarii americani fiind tipăriți de o tipografie la comanda celor 12 bănci regionale care formeaza sistemul Federal Reserve. Aceasta FR este, de fapt, un cartel de bănci private , fiecare centru regional FR este deținut de bancile din regiunea respectivă. Federal Reserve din New York, de exemplu, este deținut de 500 de bănci.

Restul banilor contabilizați în sistemul bancar american nu există ca atare, sunt numai niște cifre marcate pe computere și reprezintă datorie pe care cetățenii, municipalitățile, statele lumii o datorează băncilor private. Cu alte cuvinte, 97% din bani constituie datorie către banci pariculare sau instituții financiare.

Războiul din Siria reprezintă două fețe ale aceleiași monede, confruntarea în domeniul energetic reprezentat de marile companii petroliere, în spatele cărora se ascund interesele oligarhiei bancar-corporatiste: corporații petroliere Total, Chevron, Shell, Exxon, BP, Mobil etc.

Nu întîmplător puterea politică dată de influența banilor în politică are ca obiectiv principal extinderea fără precedent a sistemului bancar privat în toate statele și localitățile unde, oligarhia bancar-corporatistă, își poate exercita puterea.

de Sorin Muncaciu

 

Reclame