Democraţia capitalistă, cea mai mare minciună a secolului XX

15665623_373393686346436_3882557793129259426_n

Dacă întrebi azi pe cineva care nu încă s-a trezit din somnul indus de mass-media, ce îi vine în minte atunci când pronunţi cuvântul „capitalism” sau „America”, cu siguranţă că îţi va spune fără să clipească, „democraţie”, „libertate”, „drepturile omului”, „egalitate de şanse” etc.

Acesta este rezultatul a câteva decenii de uriaşă propagandă derulată în media şi pe orice alte mijloace, de către Statele Unite ale Americii şi Vestul capitalist. În realitate capitalismul şi democraţia nu sunt sinonime, dimpotrivă, de cele mai multe ori capitalismul exclude şi suprimă democraţia şi dreptatea socială.

În capitalism, ţara nu este condusă de cetăţeni, – nici măcar politicienii nu deţin puterea reală – ci de o oligarhie de miliardari, bancheri şi industriaşi, care se întreţese cu o clasă politică coruptă. Patronul nu este prieten cu angajatul şi nici nu a fost vreodată, ci este un exploatator al muncii salariate. Egalitatea de şanse nu există pentru că un simplu cetăţean nu se poate compara cu o mega corporaţie precum Coca-Cola, Monsanto sau Exxon. Iar statul nu este un instrument aflat în slujba poporului, ci unul de represiune şi control al mulţimii.

Cum s-a ajuns aici?! Pentru mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri, poate părea incredibil, dar pe la sfârşitul secolului XIX, în minunatele State Unite ale Americii, familii celebre de industriaşi, precum Rockefeller, atunci când muncitorii făceau greve, cerând condiţii de muncă mai umane şi salarii cât de cât decente, ce credeţi că făceau? Ei bine, angajau militari, pe care îi puneau să îi împuşte pe grevişti!

Pe vremea aceea şi mai târziu, mai ales în timpul Marii Crize sau Depresii Economice din anii 30, părerea maselor populare despre capitalism era una foarte proastă şi manifestaţiile îndreptate împotriva exploatatorilor burghezi erau destul de frecvente.

După Al Doilea Război Mondial, oligarhii şi-au dat seama că este mai eficient să foloseşti propaganda şi manipularea în masă în locul violenţei şi forţei brute şi profitând de experienţa cîştigată în timpul războiului de către nazişti, britanicii au folosit masiv aceste metode ca forme moderne de control al maselor. Reprimarea brutală a protestelor populare a fost înlocuită cu comunicarea publică şi îndoctrinarea trepatată a indivizilor, pemtru a gândi şi acţiona aşa cum doresc elitele.

Un rol important l-au avut teoriile psihologice ale lui Sigmund Freud, folosite după război de către nepotul său Edward Bernays, pentru a elabora în SUA ceea ce azi numim relaţii publice şi publicitate. Un uriaş avantaj l-a constituit dezvoltarea şi perfecţionarea mijloacelor moderne de comunicare în masă, precum radioul şi televiziunea, pe lângă presa scrisă folosită până atunci ca mijloc principal de informare publică.

23795133_2047525585476952_4718133798705195420_n

Astfel printr-o campanie permanentă de manipulare şi îndoctrinare în masă, desfăşurată la nivel global timp de câteva decenii, oamenii au ajuns să creadă şi să perceapă ca adevăr de necontestat o mare minciună, aceea că sistemul capitalist ar fi acelaşi lucru cu democraţia şi libertatea individuală. Ei, bine nu este deloc aşa!

Autor : Dan Tănăsescu

Sursa : dantanasescu.ro

Reclame

Otrăvirea apei potabile

floridewater
Cum aţi reacţiona dacă aţi afla că în apa care curge la robinetul dumneavoastră au fost introduse, în mod deliberat, substanţe nocive care v-ar afecta integritatea fizică, acţionând chiar şi asupra capacităţii de a raţiona?
Chiar dacă pare greu de crezut, acest lucru se petrece.
 
Publicul este prea puţin conştient de efectele nocive ale ingerării de fluoruri, atât din apa potabilă, cât şi prin utilizarea pastelor de dinţi care conţin fluor. Un număr foarte mare de studii demonstrează că fluorul nu are nicidecum efecte pozitive asupra dinţilor şi, prin urmare, impunerea fluorizării apei şi a diferitelor produse are cu totul alte raţiuni decât mult vehiculata combatere a cariilor dentare. Odată ingerat, fluorul se depozitează în exces în glanda pineală şi în ţesuturile osoase ale corpului (dinţi şi oase), unde produce grave disfuncţii. Din cauza efectelor nocive ale fluorului, fluorizarea duce la creşterea mortalităţii infantile, provoacă cancer, malformaţii congenitale, distruge oasele şi sistemul nervos, scade coeficientul de inteligenţă şi induce stări de obedienţă.
Fluorura de sodiu din alimente şi cosmetice (Pepsi, Coca-Cola, pastă de dinţi, apă de gură etc.) ar avea rolul de a bloca activarea glandei pineale. Deci, există o conspiraţie a marilor corporaţii din lume. Precum se ştie, şi am mai demonstrat de atâtea ori, marile corporaţii ale lumii sunt conduse din umbră tot de către Oculta Mondială. În plus, până în secolul al XIX-lea, nu exista nici Pepsi, Coca-Cola sau pastă de dinţi.
 
De-a lungul anilor, multor oameni li s-a spus că sunt binecuvântați să aibă fluoruri adăugate în apa potabilă. Li s-a spus că fluorul îi va ajuta să-şi menţină dinţii puternici, în timp ce consumă apa de care au nevoie zilnic. Rămâne o necunoscută pentru mase faptul că fluorul (indiferent dacă se află în apa de băut, pasta de dinti, apa de gură sau alte produse de ingrijire dentară), poate azi să facă mai mult rău decât bine.
 
După unii fluorura chiar nu ajuta la protecţia și întărirea dinților noștri, ci de fapt slăbeşte dinţii. Orașele cu apa fluoridată au avut creşteri mai mari de carii în rândul populaţiei decât oraşele cu apă fără fluor. Acest rezultat a fost atribuit unei stări cunoscute sub numele de fluoroză dentară, în care fluorura slăbește de fapt, și în cele din urmă distruge smalţul dinţilor.
Acumularea de fluoruri în oase a fost de asemenea cauza unor oase fragile și mai predispuse la fracturi.
 
Fluorul si alte probleme
 
Aglomerarea fluorului în glanda pineală afectează producţia de melatonină, un hormon care regleaza ciclul somn / veghe al organismului și instalarea pubertatii. Aceasta crește absorbția de aluminiu în creier și a plumbului în sânge, crescând astfel intoxicarea cu metale grele a organismului.
fluoride_poster
 
Odată cu dezvoltarea industriilor chimice, mediul înconjurător a început să fie ameninţat de deşeurile şi produsele obţinute – sute şi mii de substanţe toxice, cu efecte nebănuite asupra florei şi faunei, ca şi asupra omului.
 
Controlarea comportamentului uman prin dopare cu diverse substanţe prezente în apa potabilă
 
O substanţă care a fost adăugată deja în apa multor ţări şi regiuni ale lumii este fluorul. După cel de-al doilea război mondial, fluorului i s-a făcut o propagandă virulentă ca soluţie ideală pentru rezolvarea problemelor dentare ale copiilor şi s-a propus adăugarea lui în apa potabilă, în pasta de dinţi etc. Întreaga propagandă a avut însă acelaşi scop, de control al populaţiei de către elita conducătoare.
 
Printre efectele fluorurării apei se numără: scăderea fertilităţii (prin creşterea ratei avortului), scăderea coeficientului de inteligenţă (IQ) şi, în general, a capacităţii mentale (copiii crescuţi în regiuni cu concentraţii mari de fluor în apă au un coeficient de inteligenţă mai mic cu până la 10 puncte faţă de copiii crescuţi în zone învecinate nefluorurate; de asemenea, are efecte asupra creierului nou-născuţilor şi fetuşilor), modificări majore în hipocamp, vătămarea structurii ADN, creşterea incidenţei sindromului Down (ceea ce înseamnă tot modificări la nivelul ADN), promovarea creşterii celulare nediferenţiate şi a cancerului, favorizarea osteoporozei şi a unui număr crescut de fracturi, afecţiuni ale glandei tiroide, îmbătrânire prematură, infirmitate şi moarte timpurie. De asemenea, fluorul este ingredientul activ din otrăvurile pentru şobolani şi gândaci şi gazul sarin, şi mai mult de 60 de calmante existente pe piaţa farmaceutică utilizează fluorul în compoziţia lor, cu scopul de a spori efectul celorlalte ingrediente active.
 
Olanda a adăugat fluor în apă timp de 10 ani, programul încheindu-se în anii ’1970. Oraşul german Basel a adăugat fluor timp de 40 de ani, iar Marea Britanie adaugă fluor în 11% din apa de băut şi în două regiuni din Irlanda de Nord.
 
Cercetătorul Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sănătăţii, afirmă că în timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher (1979-1990), gradul de fluorurare a apei din Irlanda de Nord a fost triplat. El susţine că acest lucru nu a urmărit un scop profilactic, de prevenire a apariţiei cariilor.
 
O altă substanţă care se preconizează a fi adăugată în apa potabilă este litiul (n.r.: de fapt, litiul, ca şi fluorul nu sunt adăugate ca atare în apă, ci sub formă de săruri).
 
Printr-un proces similar, dar extrem de periculos trece întreaga hrană a planetei. Acestei aşa-zise îmbunătăţiri a calităţii produselor alimentare i se alătură utilizarea de pesticide (ierbicide, insecticide, fungicide, îngrăşăminte chimice, care sunt grupate în mai multe clase, în funcţie de toxicitatea lor) şi alte genuri de substanţe, folosite fie pentru creşterea producţiei de legume şi fructe, fie pentru sporirea cantităţii de lapte şi carne.
 
Tot din această plagă face parte modificarea psihologică pe care a suferit-o omul secolului XX, ca urmare a bombardamentului neîncetat cu reclame din partea marilor companii. Industria publicităţii, care a apărut la sfârşitul secolului XIX şi a cunoscut o dezvoltare fenomenală în secolul XX, a ‘hrănit’ dorinţa omului de a consuma; apoi, diferite facilităţi bancare au contribuit la transformarea acestei dorinţe într-o stare patologică, cunoscută sub denumirea de consumism.
 
Consumul produselor alimentare cu aditivi produce, în organismul uman, un adevărat ‘bombardament chimic’ asupra organelor interne, determinând apariţia de tumori, alergii, boli cardiovasculare, ale tubului digestiv, disfuncţii renale, diabet, tulburări de auz, vedere şi memorie, epilepsie, mutaţii cromozomiale, boala Parkinson, Alzheimer, retardare mintală etc. Într-un cuvânt, alimentaţia modernă este una dintre cauzele primordiale ale bolilor moderne. Aditivii au devenit chimicale prezente zi de zi în alimentaţia omului modern.
 
Alături de alimente, produsele cosmetice
 
Substanţele chimice pot fi absorbite de organism şi la nivelul pielii, prin intermediul produselor cosmetice: săpunuri, şampoane, creme, rujuri, produse de machiaj, demachianţi etc. Prin această ‘poartă’ de intrare, femeile absorb anual, în medie, 2,3 kg de substanţe toxice. Acestea conţin o sumedenie de chimicale: spumanţi, coloranţi, conservanţi ai produselor cosmetice, care au efecte nocive asupra organismului uman, dintre care cele mai frecvente sunt iritaţiile pielii, îmbătrânirea prematură şi chiar apariţia cancerului.
 
Consecinţele acestui gen de poluare a vieţii cotidiene sunt dificil de estimat cantitativ, însă este remarcabilă apariţia unui număr tot mai mare de boli bizare, care afectează lumea, caracteristice pentru secolul în care trăim: tulburări metabolice, de comportament şi emoţionale, vătămări aparte ale creierului etc.
 
O altă problemă cauzată de ,,supa toxică de chimicale” cu care ne hrănim o constituie modificările grave ale proceselor fiziologice normale din organismul uman, precum declanşarea prematură a pubertăţii (n.r.: o astfel de dereglare severă în organismul uman are loc ca urmare a ingerării de hormoni din produsele alimentare şi chiar din apa potabilă). 
Sursa

CONTROLUL POPULAŢIEI PRIN CONTROLUL RESURSELOR DE HRANĂ: MONSANTO ŞI DISTRUGEREA MICILOR PRODUCĂTORI

monsanto

Seminţele. Mici, dar esenţiale, ele fac parte din acele lucruri pe care nu le preţuim cu adevărat tocmai pentru că ni se par, cumva, de la sine înţelese – ca aerul, apa, pământul – şi cărora le înţelegem importanţa abia când ne confruntăm cu raritatea lor sau când le obţinem cu greu. În vechea agricultură de subzistenţă, practicată de bunicii şi strămoşii noştri, seminţele erau, în mare parte, obţinute din proprie producţie, autarhic, de la culturile de legume sau cereale proprii.

Treptat, mai ales în anii din urmă, acest bun obicei a fost dat uitării, fiind înlocuit cu un altul: achiziţionarea periodică, în vremea însămânţărilor, a seminţelor din comerţul urban, din piaţă. Iniţial, acest lucru părea că va facilita producţia proprie: ţăranul renunţa la grija de a păstra seminţele, le lua de-a gata din comerţ şi îşi „făcea treaba” cu ele. Treptat, unele dezavantaje ale pretinsei facilităţi au început să apară. Cele mai importante: dispariţia soiurilor de legume specifice, locale, şi înlocuirea lor cu soiuri generate industrial şi tratate chimic; perisabilitatea noilor seminţe, tratate astfel încât să nu poată fi păstrate de la un an la altul, adică să intre în circuitul propriu de producţie al agricultorului. Rezultatul? Ţăranul/agricultorul devine tot mai dependent de producătorii industriali de seminţe, pentru că nu mai are propriul stoc, iar produsele sale, chiar dacă sunt cultivate mai „ecologic” decât cele dinpe vremuri… Aşa se face că vestita „roşie românească”, de pildă, începe să fie tot mai rară – nu pentru că nu s-ar mai cultiva roşii pe ogoarele patriei, ci pentru că seminţele, soiurile, sunt… de import.

Această dependenţă poate însă pregăti terenul pentru o situaţie şi mai nocivă decât cea descrisă mai sus. În S.U.A. se manifestă o tendinţă prin care producţia agricolă devine „prada” marilor corporaţii ce folosesc organisme modificate genetic (OMG), fermierii fiind cu totul lipsiţi de protecţie faţă de abuzurile acestora. Lucrurile au ajuns atât de departe, încât fermierii sunt hărţuiţi şi supravegheaţi pentru a nu folosi pe cont propriu „seminţe patentate” – adică seminţele marilor corporaţii. Practic, agricultorii americani – care produc pentru piaţă şi nu în regim de subzistenţă, ca la noi – au fost atraşi într-o cursă: li s-a fluturat promisiunea unor recolte bogate, obţinute facil prin noile seminţe tratate genetic, pentru ca apoi, după ce au renunţat la vechile lor stocuri de seminţe naturale, să se vadă cu totul la mâna corporaţiilor producătoare de OMG, obligaţi prin procese să plătească sume exorbitante, care-i falimentează, pentru că ar folosi „seminţe cu patent de producător”. O adevărată oligarhie a seminţelor…

Sănătatea distrusă genetic

Înainte de a descrie îndeaproape metodele prin care corporaţiile producătoare de organisme modificate genetic şi-au extins afacerile la scară globală, se cuvine să insistăm mai mult asupra aspectelor ce ţin de natura acestor produse şi de efectele pe care le au asupra sănătăţii oamenilor, şi nu numai.

Până şi bunul-simţ ne spune că în cazul în care avem de-a face cu produse obţinute prin inginerie genetică, de laborator, care constituie din punct de vedere biologic o noutate, ar fi necesară o maximă prudenţă şi o supraveghere strictă, prin studii atente, a efectelor acestor seminţe asupra mediului, asupra animalelor şi, evident, asupra omului – principalul consumator vizat. Dar prudenţă nu există, ci, în schimb, asistăm la o adevărată operaţiune de ocultare a cercetărilor independente care dau în vileag efectele nocive ale OMG, de marginalizare sau de contestare vehementă din partea instituţiilor de stat (care, în loc să supravegheze siguranţa alimentelor, supraveghează profitul corporaţiilor!).

Studiile unor cercetători de la Institutul „Marie Curie” din Franţa au arătat că cel mai cunoscut ierbicid al companiei, Roundup, provoacă instabilitate genetică celulelor organismului uman – stare care prefigurează, practic, dezvoltarea cancerului. Un alt cercetător a descoperit că hormonul transgenic produs de Monsanto pentru creşterea producţiei de lapte la vaci provoacă grave infecţii ale ugerului şi scurgeri de puroi în lapte. Un alt studiu, de această dată realizat asupra leptinei (o substanţă introdusă în diverse legume) a relevat următoarele efecte asupra cobailor testaţi: proliferarea celulelor stomacului (lucru ce favorizează apariţia tumorilor) şi supraexcitareasistemului imunitar, care astfel se dereglează.

Sămânţa de pe întregul pământ este darul lui Dumnezeu pentru om, pentru toţi oamenii care trăiesc pe faţa pământului. Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ne este confiscată până şi sămânţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Dar nu numai sămânţa, ci şi apa de ploaie şi ciupercile din pădure sau florile câmpului, toate ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Cu alte cuvinte, dacă se continuă în acelaşi ritm, în următorii 20 de ani o să ajungem să trăim ca pe pământul altuia, căruia va trebui să-i plătim pentru absolut tot, în primul rând pentru că existăm. Se profilează aşadar cea mai mare tiranie din istoria lumii? Dacă Dumnezeu nu le strică socotelile, se poate crede că într-acolo ne îndreptăm…

Alimentaţia şi politica externă americană

Cineva s-ar putea însă întreba: de ce ne-ar interesa pe noi astfel de evoluţii – e adevărat, îngrijorătoare – dar dintr-o ţară străină? Răspunsul: pentru că marii producători de organisme modificate genetic, precum Monsanto, sunt şi cei mai mari jucători pe piaţa mondială. Iar cele mai mari corporaţii alimentare din lume – dintre care cele americane sunt şi cele mai importante – au început să conducă destinele alimentare ale lumii. Monsanto încearcă, spre exemplu, repetarea la nivel mondial a unui scenariu pe care l-a aplicat de-a lungul timpului în Statele Unite. Patentarea seminţelor „sinucigaşe” produse de Monsanto – seminţe ce nu se pot reproduce precum cele naturale şi trebuie cumpărate pentru fiecare nouă însămânţare – a condus la falimentul unei bune părţi a marilor ferme din Statele Unite şi Canada. Aceste seminţe vin la pachet cu ierbicide comercializate numai de Monsanto, astfel că compania instituie un monopol fără precedent asupra principalelor componente alimentare. Pe lângă faptul că distrug un întreg circuit natural, seminţele sinucigaşe, manipulate genetic, se dezvoltă în produse arătoase, dar lipsite de gust şi substanţă, distrug pământul şi, în cele din urmă, fauna unui ecosistem.

Dar peste tot unde acţionează, unde pământurile sunt roditoare,ompaniile de tip Monsanto utilizează aceeaşi strategie: coruperea elitelor politice locale, reglementarea cultivării şi comercializării produselor, iar în sfârşit – monopolizarea resurselor de seminţe. Această amplă manevră are, în fond, rolul de a face dependentă şi a distruge una dintre cele mai importante componente ale populaţiei de pe faţa pământului: ţărănimea. Asistăm acum la un control al populaţiei prin controlul resurselor alimentare şi al calităţii acestora.

Acest lucru nu e străin de strategia politicii externe americane începând (cel puţin) cu anul 1974, când, într-un document de uz intern eliberat de Consiliul Securităţii Naţionale al Statelor Unite – condus pe atunci de Henry Kissinger – se luau în considerare implicaţiile creşterii populaţiei mondiale pentru siguranţa statului american. Documentul intitulat Memorandumul 200 – Studiu pentru siguranţa naţională: implicaţiile creşterii populaţiei mondiale în siguranţa şi interesele externe ale Statelor Unite vedea în creşterea vertiginoasă a populaţiei lumii a treia unul dintre principalele pericole la adresa intereselor statului american. Soluţia oferită în document era controlarea populaţiei din lumea a treia prin controlul naşterilor şi prin ceea ce acum se numeşte „planificare familială”, dar şi prin controlul alimentelor şi al resurselor de hrană. În clarificarea strategiei americane faţă de această problemă, documentul ridica câteva întrebări: „Sunt Statele Unite pregătite să accepte raţionalizarea hranei pentru a ajuta (sic!) popoarele care nu pot sau nu vor să controleze creşterea propriilor lor populaţii? Sunt măsurile obligatorii de control al populaţiei potrivite pentru Statele Unite şi/sau pentru alte ţări?”

Istoria ulterioară a politicii externe americane în privinţa ţărilor lumii a treia a arătat că statul american şi-a asumat un răspuns pozitiv la acele întrebări: de atunci, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională (AID) a condiţionat permanent ajutorul acordat prin hrană de controlul populaţiei, prin diferite măsuri de planificare familială, ajungându-se chiar şi la sterilizări forţate (cazul Indoneziei). F.M.I. şi Banca Mondială, cele mai importante organisme financiare internaţionale, conduse de facto tot de Statele Unite, condiţionează la rândul lor împrumuturile acordate diferitelor ţări de reducerea populaţiei.

De la Monsanto la Codex Alimentarius

Implicarea marilor corporaţii alimentare americane, precum Monsanto, în destinele alimentare ale ţărilor lumii a treia reprezintă urmarea aceleiaşi strategii de politică externă americană. Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.

Imperiul Monsanto

Aceeași strategie ca în S.U.A. este aplicată și pe plan internaţional, cu precădere în ţările din „lumea a treia”. Astfel, în America Latină și în Asia culturile de O.M.G. ale Monsanto au cotropit, pur și simplu, terenurile agricole, au distrus culturile locale, naturale – și nu doar atât, ci și modul tradiţional, familial de producţie agricolă existent în acele locuri. Sub mirajul recoltelor bogate și facile, agricultorii au cumpărat seminţele tratate genetic, amăgiţi de propaganda care promitea rezultate profitabile și, totodată, scutirea de efortul îngrijirii și protejării de dăunători. În scurt timp, seminţele modificate genetic s-au răspândit fie sistematic, fie accidental, iar fermierii s-au văzut supuși aceloraşi condiţii constrângătoare, care le interzic păstrarea „seminţelor brevetate”, iar produsele agricole modificate genetic au început să-și facă simţite efectele asupra consumatorilor. E de reţinut, o repetăm, că nu doar lanţul seminţe-produse a fost grav perturbat de achiziţionarea seminţelor modificate, ci și un mod anume de a face agricultură.

În Mexic, de pildă, introducerea culturilor de porumb modificat genetic a dus la contaminarea tuturor culturilor de porumb din ţară. Deși ţara a interzis cultivarea soiurilor de O.M.G., totuşi, în urma tratatului de comerţ liber încheiat de S.U.A. cu Mexic și Canada, porumbul Monsanto a cucerit piaţa locală prin importuri. Fiind subvenţionat masiv de administraţia S.U.A., porumbul „industrial” (cum este numit de localnici) este și mult mai ieftin decât cel produs local. Astfel s-a ajuns la șocanta situaţie în care în ţara de origine a porumbului, în care se cultivau de mii de ani numeroase soiuri locale, nu mai există în prezent porumb neafectat de genele O.M.G. Ţăranii mexicani, practicanţi ai unei agriculturi de subzistenţă, care își cultivau porumbul pentru tortilla zilnică și pentru a păstra seminţe pentru sezonul următor, se văd în situaţia de a practica, mai nou, o agricultură de rezistenţă în faţa imperialismului multinaţionalelor.

În America de Sud, după ce au fost introduse iniţial în Argentina (prima ţară care a dat „undă verde” culturilor modificate genetic), culturile de O.M.G. s-au răspândit mai apoi fulgerător în Paraguay și Brazilia. Practic, Monsanto a încurajat folosirea seminţelor modificate genetic prin contrabandă, punând guvernele ţărilor în faţa unui fapt împlinit, forţându-le mâna pentru legalizarea noilor produse agro-alimentare. Fermierii brazilieni care se împotrivesc culturilor Monsanto numesc ogoarele însămânţate cu produsele acestei companii „deșertul verde”, deoarece plantele modificate distrug ecosistemul terenurilor agricole pe care sunt cultivate. În plus, culturile Monsanto sunt monoculturi – ele sunt menite unei producţii industriale și cultivării pe suprafeţe întinse. Monoculturile sunt incompatibile cu agricultura ţărănească, în care predomină un mod de producţie diversificat (soiuri diverse de grâne, legume etc.) și neuniform.

În altă regiune a globului, în India, s-a ajuns la adevărate tragedii umane. Fermierii cultivatori de bumbac au fost amăgiţi cu perspectiva obţinerii unor recolte substanţiale în urma plantării seminţelor tratate genetic, ce ar fi protejat plantele împotriva unui parazit. Aşa că seminţele Monsanto au fost achiziţionate în masă. Curând, însă, s-a observat că bumbacul rezultat de la aceste seminţe a dezvoltat o boală ce s-a extins, în scurt timp, și la culturile de bumbac nemodificate/organice. A devenit tot mai greu să găseşti seminţe organice, Monsanto ajungând să controleze aproape în totalitate piaţa bumbacului din India – cu toate că seminţele sale se vând de patru ori mai scump! Achiziţionarea acestora nu e posibilă decât dacă ţăranii se împrumută la bancă. Dacă recolta e proastă din cauza noii boli „marca” Monsanto, ţăranii se văd în situaţia să devină datori vânduţi. Problemele întâmpinate de fermierii indieni au dus la fenomene sociale absolut tulburătoare, printre care o adevărată epidemie de sinucideri – care a făcut, între 1997-2010, nu mai puţin de 199.132 de victime!

Asediu asupra Europei. Comisia Europeană pe post de berbece, România pe post de cal troian

Monsanto nu se mulţumește doar cu S.U.A. și ţările din „lumea a treia”. O adevărată bătălie, despre care am mai scris, se duce pentru legalizarea produselor acestei companii pe pieţele din Europa. O instituţie guvernamentală americană ce se ocupă de comerţul exterior a criticat dur reglementările europene care „privează consumatorii din întreaga lume de accesul la produsele agricole americane” – proclamate, propagandistic, drept „sigure şi de bună calitate”, chiar dacă sunt modificate genetic… Aceste remarci nu sunt întâmplătoare: S.U.A. și Uniunea Europeană duc negocieri pentru instituirea unei zone de comerţ liber între cele două regiuni. Principalul diferend este chiar situaţia culturilor de O.M.G., încă nepermise în Europa.

S.U.A. a adus în sprijinul său una din instituţiile europene cheie din domeniu: Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (EFSA), care a dat numai avize pozitive pentru produsele americane modificate genetic. Mai mult de-atât, EFSA tocmai a invalidat rezultatele unui studiu realizat în Franţa, timp de mai mulţi ani, la Universitatea din Caen, asupra toxicităţii porumbului modificat genetic de Monsanto, prin testarea unor șobolani. Rezultatele au fost șocante: cobaii au dezvoltat tumori cancerigene de mărimea unei mingi de ping-pong. Pe lângă sprijinul EFSA, fostul șef al Comisiei Europene, J-M Barroso, este un cunoscut susţinător al organismelor modificate genetic. Problema eurocraţilor și a conducătorilor guvernelor din Europa este existenţa unui puternic curent de împotrivire al fermierilor europeni faţă de aceste culturi, iar în ţările unde aceștia au un rol social, economic și politic important (Franţa, Germania), guvernele încă sunt reţinute în a le trece cu vederea revendicările.

Perspectiva „invadării” Europei de către corporaţia americană este însă cât se poate de reală. Poate fi amânată, însă nu înlăturată. După cum am văzut, Monsanto poate cuceri pieţele naţionale nu doar prin cultivare directă, ci şi prin diverse alte mijloace: importuri, contrabandă…

Între timp, chiar dacă „metropola” europeană nu poate fi încă cucerită, Monsanto ocupă periferia: România. Compania americană a făcut un adevărat desant în ţara noastră. Deţine deja unităţi industriale de producţie a seminţelor de porumb și rapiţă, în Ialomiţa, și are ca obiectiv oficial însămânţarea cu porumb modificat genetic. Planul americanilor este bine gândit: ţara noastră are una din cele mai întinse suprafeţe cultivate de porumb, producţia agricolă în acest domeniu fiind a doua pe plan european. Așadar, strategia e clară: transformarea pământurilor româneşti în terenuri de culturi modificate genetic, pentru a deveni, din „grânarul Europei”, „grânarul de O.M.G.” al acesteia.

Pe lângă aceste planuri ambiţioase, corporaţia americană și-a cumpărat un larg sprijin lobbistic în ţară. Oameni politici, experţi, fermieri, jurnaliști, academicieni au fost pur și simplu plătiţi – iar unii chiar angajaţi! –pentru a promova interesele companiei americane, pentru a face propagandă organismelor modificate genetic și pentru a nega faptul că aceste produse ar avea efecte nocive asupra sănătăţii. Doi foști miniștri ai Agriculturii – Valeriu Tabără și Ștefan Fuia dar si Dacian Ciolos – au lucrat, în trecutul recent, chiar în cadrul Monsanto România. Pe lângă acestea, din păcate, există și asociaţii ale fermierilor care, atrași de un prezumtiv avantaj competitiv, acceptă legalizarea și folosirea pe scară largă a seminţelor tratate genetic.

Acest plan merge în paralel cu presiunile care se fac pentru eliminarea agriculturii de subzistenţă și comasarea terenurilor agricole. Închipuiţi-vă cum ar arăta ţara noastră cu milioane de hectare de porumb modificat genetic, cu supravegherea poliţienească a Monsanto pentru a păzi „seminţele brevetate” și cu mici oaze de gospodării ţărănești pierdute într-un deșert imens al marilor corporaţii/ferme! Și, apoi, gândiţi-vă încă odată la seminţe…

Monsanto este binecunoscuta corporaţie americană care produce alimente modificate genetic, cele care, dincolo de o productivitate agricolă certă, produc pe termen lung mult rău organismelor umane. Totodată, aceeaşi corporaţie Monsanto produce o serie erbicide care afectează grav, în final, sănătatea umană. De exemplu, vorbim aici de controversatul erbicid Roundup.

Dar, mai există şi o altă consecinţă: controlul industriei. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre o iminentă criză alimentară la nivel mondial. Cine are interesul să speculeze frica bazală a oamenilor de a nu muri de foame? Cine o alimentează şi cine profită de pe urma ei?

Tot mai mulţi politicieni propagă, cu ajutorul mass-media, ideea crizei alimentare. În paralel, ei fac şi o intensă publicitate organismelor modificate genetic, pe care le prezintă drept „salvarea omenirii” sau „singura soluţie de combatere a foametei”. Cu o astfel de susţinere politică şi mediatică, nu este de mirare că firmele producătoare de organisme modificate genetic fac profituri astronomice, în ciuda faptului că aceste produse sunt extrem de nocive pentru sănătate şi dăunătoare pentru mediu.

Sunt trecute însă sub tăcere interesele unor megacorporaţii, precum Monsanto şi modul în care acestea trag toate sforile posibile pentru a-şi crea un cadru proprice de vânzare a produselor proprii. Având susţinere politică la cele mai înalte niveluri, astfel de megacorporaţii ajung să stabilească preţurile la alimente. Într-un mod insidios, ele subminează activitatea micilor fermieri, care, pentru a supravieţui, sunt nevoiţi să se reprofileze pe cultivarea produselor modificate genetic.

În timp ce omoară totul în jur, Monsanto obţine profituri astronomice. Monsato, masiva corporaţie americană producătoare de OMG, este unul dintre cei mai controversaţi producători de OMG deoarece cercetările şi dezvoltarea tuturor produselor sale sunt protejate de patent şi legile copyrightului. Corporaţia este acuzată de prezentarea numai a rezultatelor favorabile a cercetărilor realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte negative pe care produsele le-au avut asupra animalelor in urma testelor de laborator, dar toate acestea au fost muşamalizate cu măiestrie. Monsato a investit sume enorme în cercetare şi dezvoltare, iar pentru a-şi acoperi aceste cheltuieli are nevoie să-şi vândă în cantităţi uriaşe produsele, fără ca cei care le consuma să işi pună intrebări legate de rapoartele care au apărut în urma experimentelor de laborator pe animale hrănite cu aceste produse.

Modalitatea Monsanto de a realiza modificările genetice conduce întotdeauna la mutaţii impredictibile ce duc la aparitia unor noi proteine inexistente în planta nemodificată genetic! Unele dintre aceste proteine sunt toxice sau pot produce alergii mortale! Monsanto ştie de prezenta acestor proteine si nu-i interesează!

În 1996, marele producător american de OMG, Monsato, a introdus pe piaţă soia modificată genetic “RoundUp Ready”. RoundUp este un foarte puternic erbicid produs de aceeaşi corporaţie. Când noua soia modificată genetic a ajuns în Europa au apărut multe îngrijorări legate de efectele erbicidului asupra sănătăţii umane, unele cercetări arătând că acesta are efecte dezatruoase asupra fertilităţii şi potenţează apariţia ţesuturilor canceroase.

RoundUp omoară totul cu excepţia plantei de soia modificată genetic, în acest fel fermierii pot cultiva doar un singur tip de recoltă, disponibilă doar dintr-o singură sursa care este tot Monsato. Rezultatul este un aliment toxic cu multiple efecte negative asupra sănătăţii.

Astăzi, se cultivă spre comercializare soiuri modificate genetic de porumb, orez, bumbac, rapiţă, soia, ridiche, dovlecel, tomate, tutun, papaya, cartof, sfeclă, sfeclă de zahăr etc. De asemenea, în laboratoarele marilor companii se lucrează la modificarea genetică a verzei, conopidei, mazării şi a multor altor plante.

GMO-Bell-Pepper-Injections
Unul dintre cele mai recente proiecte de acest gen s-a desfăşurat prin colaborarea dintre Universitatea Tehnologică din Queensland, Australia şi Organizaţia Naţională de Cercetare Agricolă din Uganda. La începutul anului 2010, după un an de cultivare în Queensland, cercetătorii au cules şi testat primele banane modificate genetic.

Arătam cât de agresivă a devenit compania americană agro-industrială Monsanto, în ciuda efectelor nocive atestate ale produselor sale (care sunt, în principal, organisme modificate genetic). O astfel de dominaţie a fost posibilă printr-un complex conjugat de interese între gigantul producător de O.M.G., instituţiile de supraveghere ale siguranţei alimentare din S.U.A. şi decidenţii politici. Monsanto nu urmărește, însă, doar invadarea pieţelor agro-alimentare cu produse modificate genetic.

Obiectivul său este mult mai ambiţios: monopolul seminţelor – iniţial, prin pătrunderea pe piaţa seminţelor cu O.M.G. protejate de drepturile de proprietate intelectuală sau brevet, iar apoi, într-o etapă ulterioară, după ce concurenţii sunt eliminaţi și politica drastică a brevetelor va obliga fermierii să achiziţioneze seminţe în fiecare sezon, prin dominarea completă a acesteia. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Monsanto caută cu înfrigurare să pună stăpânire pe pieţele globale, cu efecte dezastruoase pentru fermierii care cad în capcana companiei. Cea mai greu de pătruns este, deocamdată, Europa, însă se pare că Monsanto și-a găsit un cal troian perfect: România.

Cine se ocupă de producerea de organisme modificate genetic

În prezent, producerea şi comercializarea de organisme modificate genetic este controlată de 5 corporaţii gigant: Monsanto, Syngenta – apărută prin fuziunea departamentelor agricole ale firmelor Novartis şi AstraZeneca, DuPont, Bayer şi Dow Chemicals, care luptă pentru impunerea acestor produse ale ingineriei genetice pe plan mondial.

Giganţii agro-industriali DuPont, Dow Chemicals şi Monsanto au istorii atroce în ce priveşte siguranţa publică, fiind găsiţi vinovaţi că au contaminat grav mediul înconjurător, ca şi propriii angajaţi, au muşamalizat studii şi cercetări de laborator care puneau într-o lumină nefavorabilă produsele comercializate de ei şi au ascuns faptele vreme de decenii. Monsanto – cel mai mare producător de organisme modificate genetic din lume – este o companie cu o lungă istorie de conduită iresponsabilă, care include ,,mita pe scară largă, forţarea agenţiilor de reglementare, suprimarea informaţiei negative despre produsele sale” şi ameninţarea jurnaliştilor şi oamenilor de ştiinţă care îndrăznesc să relateze despre efectele produselor lor. Ea a fost înfiinţată în 1901, iar printre ‘realizările’ sale se numără: crearea infamului agent Orange folosit în războiul din Vietnam, care produce şi astăzi malformaţii la copii, a dioxinei şi a nenumărate chimicale toxice; colaborarea la construirea primei bombe atomice, sau Proiectul Manhattan; cumpărarea în 1985 a companiei farmaceutice Searle, producătorul aspartamului, utilizat în alimentele fără zahăr (astăzi se ştie că aspartamul are o mulţime de efecte nocive, dintre care cele mai cumplite sunt cele neurotoxice, afectarea dezvoltării creierului şi cele cancerigene).

La sfârşitul secolului XX, aceste concerne agro-industriale ce domină piaţa organismelor modificate genetic au trecut dincolo de a produce şi comercializa noi soiuri către a patenta organisme vii. Cei care au studiat îndelung acest fenomen au avertizat că, în decurs de un deceniu, aceste corporaţii vor deţine controlul potenţial asupra seminţelor pentru întreg mapamondul.

F. William Engdahl, cercetător economic, istoric şi jurnalist independent vreme de 35 de ani, a studiat problema organismelor modificate genetic. În cartea sa, Seminţele distrugerii: Agenda secretă a manipulării genetice, el nota: ,În primii ani ai noului secol, a devenit limpede că nu mai mult de 5 companii multinaţionale chimice uriaşe au apărut ca jucători globali în jocul controlului patentelor asupra produselor alimentare de bază de care depinde nutriţia zilnică a majorităţii oamenilor din lume – porumb, soia, orez, grâu, chiar legume şi fructe şi bumbac – ca şi noi soiuri de păsări, sau chiar porci şi vite modificate genetic”.

Urmărind evoluţia şi activităţile lor, se remarcă faptul că aceste corporaţii multinaţionale ,,au un singur scop: controlarea sistemului mondial al hranei”. În sprijinul acestei afirmaţii dure pot fi aduse mai multe argumente: tendinţa corporaţiilor de a patenta forme de viaţă; introducerea tehnologiei terminator; modul agresiv şi prea adeseori lipsit de etică în care au luptat şi luptă pentru impunerea produselor lor pe plan mondial.

Patentarea organismelor vii şi monopolul crescând asupra alimentelor de bază

În 1980, Biroul pentru patente şi mărci al Departamentului Comerţului din Statele Unite ale Americii a emis prima patentă pentru un organism modificat genetic. Apoi, în 1988, a fost emisă prima patentă pentru un animal modificat genetic. De atunci au fost acordate sute de patente pentru bacterii, virusuri, plante şi animale modificate genetic.

Posibilitatea oferită corporaţiilor de a patenta organisme vii echivalează cu a le acorda dreptul de a deţine specii vii. Acest fapt conduce către exprimarea ideii că dacă o companie are patentă pentru o genă, deci o deţine, înseamnă că orice organism care are acea genă aparţine companiei respective. De exemplu, gigantul agro-industrial Monsanto a cumpărat foarte multe companii producătoare de seminţe şi apoi a început să patenteze seminţe; iniţial a patentat seminţe modificate genetic, ca ulterior să treacă la patentarea de seminţe care nu sunt modificate genetic. Se estimează că Monsanto deţine aproximativ 11.000 de astfel de patente.

Fireşte, şi în acest domeniu aspectul financiar este primordial. Când au început să comercializeze seminţe modificate genetic, corporaţiile care au investit sume uriaşe pentru producerea acestora au cerut fermierilor să semneze acorduri prin care să se angajeze că nu vor păstra seminţe pentru replantare sau vânzare. Tot printr-un astfel de acord, fermierii se obligau să permită accesul angajaţilor companiei pe proprietatea lor timp de 3 ani, pentru a verifica ce plante cultivă. Mai mult, compania Monsanto a înfiinţat o linie telefonică gratuită pentru ca fermierii să-şi poată denunţa vecinii care ar fi păstrat seminţe modificate genetic pentru a le utiliza în anul următor.

Modul în care aceste corporaţii gigant îi tratează pe fermieri este foarte agresiv. Ele au intentat sute, poate mii de procese, acuzându-i pe aceştia că fură seminţele şi organismele patentate. În timpul proceselor, reprezentanţii companiilor au afirmat cu nonşalanţă că nu importă cum ajung seminţele modificate genetic pe câmpul fermierilor vecini cu terenuri pe care se cultivă plante modificate genetic: prin intermediul vântului, insectelor sau prin polenizare, este furt. Sute şi mii de fermieri au fost purtaţi prin tribunale şi siliţi să plătească sume colosale corporaţiilor producătoare.

Ulterior, giganţii agro-industriali au găsit o metodă mai eficientă pentru a-şi proteja monopolul asupra seminţelor modificate genetic. Cercetătorii de la Departamentul de Agricultură al SUA şi Compania Delta and Pine Land din Mississippi au dezvoltat un ,,sistem de protecţie a tehnologiei”, numit de critici tehnologie terminator, terminologie care s-a impus. Practic, aceşti cercetători au reuşit să introducă în materialul genetic o genă terminator (sinucigaşă) care face ca plantele să nu producă seminţe fertile. Ele pot fi făcute fertile prin adăugarea unor substanţe care determină germinarea şi creşterea seminţelor. În iunie 2007, după mai multe încercări, corporaţia Monsanto a reuşit să achiziţioneze compania Delta and Pine Land şi astfel a reuşit să impună necesitatea cumpărării de seminţe an de an.

Pasul următor l-a constituit o campanie agresivă de impunere a organismelor modificate genetic pe piaţa mondială, făcându-li-se o reclamă deosebită. Această campanie a scos în evidenţă faptul că organismele modificate genetic dau recolte mai bogate şi au anumite caracteristici avantajoase, dar a uitat să menţioneze ‘amănunte’ precum acela că acest tip de organisme cresc tot cu pesticide, deci cultivarea lor necesită aceleaşi cheltuieli de întreţinere – dacă nu cumva mai mari, deoarece implică cumpărarea an de an de seminţe care sunt scumpe comparativ cu cele obişnuite, ca şi de pesticide specifice pentru aceste culturi – şi nu conduce la eliminarea substanţelor toxice care se găsesc în pesticide. De altfel, tot compania care furnizează seminţele, furnizează şi pesticidele necesare creşterii culturii respective …

Asigurarea perpetuării unor astfel de organisme modificate genetic pe piaţa mondială

În 1992, după întruniri secrete cu conducerea corporaţiei Monsanto, preşedintele George H. W. Bush a dat o decizie executivă, prin care a stabilit că nu trebuie efectuate nici un fel de teste de siguranţă speciale de către nici o agenţie guvernamentală americană, nici teste independente înainte de comercializarea organismelor modificate genetic. Această hotărâre are la bază doctrina echivalenţei substanţiale, o doctrină vag formulată şi neştiinţifică care susţine că organismele modificate genetic sunt substanţial echivalente cu cele nemodificate genetic şi, prin urmare, nu este nevoie nici de teste de siguranţă, nici de vreo etichetare aparte a produselor.

Decizia preşedintelui Bush a fost reiterată de preşedinţii care l-au succedat: William Clinton, George W. Bush şi Barack Obama. Pe 6 octombrie 2000, în periodicul său, Monsanto Inhouse Newsletter, marele gigant agro-industrial dezvăluia faptul că politica sa va fi susţinută permanent de preşedinţii americani: ,,Biotehnologia agricolă va găsi un susţinător în ocupantul Casei Albe de anul viitor, oricare ar fi candidatul care va câştiga alegerile”.

Introducerea organismelor modificate genetic pe piaţa americană a fost extrem de importantă, constituind o rampă de lansare a acestora pe plan mondial. Ca urmare, liderii corporaţiilor au luptat intens pentru a promova o legislaţie favorabilă organismelor modificate genetic în SUA şi a contracara opoziţia puternică a opiniei publice şi a diferitelor organizaţii non-guvernamentale.

În acest scop, în America funcţionează un adevărat sistem suveică între industria alimentară şi agenţiile guvernamentale care o reglementează. Persoane din conducerea corporaţiilor, mai ales a companiei Monsanto, îşi părăsesc posturile, pătrund în agenţiile guvernamentale americane, iau măsuri favorabile politicii agricole a companiei şi apoi revin în posturile anterioare. De exemplu, Mickey Kantor, secretarul pentru comerţ al preşedintelui Clinton, a făcut numeroase favoruri corporaţiei Monsanto la nivel de comerţ internaţional şi apoi a intrat direct în grupul de directori al companiei. Kantor este doar un nume dintr-o listă lungă de persoane care au făcut parte din acest sistem suveică: Clarence Thomas – Curtea Supremă de Justiţie/avocat Monsanto; Lidia Watrud – Agenţia pentru Protecţia Mediului/cercetător Monsanto; Anne Veneman – secretar pentru agricultură/conducerea unei firme cumpărate de Monsanto; Donald Rumsfeld – secretar al apărării/preşedintele Searle – filială Monsanto etc.

Numirea lui Michael R. Taylor la conducerea Administraţiei pentru Hrană şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA), pe 7 iulie 2009. La sfârşitul anilor ‘1970, el era avocat al Departamentului pentru Agricultură al SUA. Anii ‘1980 l-au găsit avocat la firma de avocatură King & Spalding, unde reprezenta corporaţia Monsanto. Între anii 1991-1994, a fost membru al Comisiei pentru Politici a FDA – perioadă în care agenţia a aprobat folosirea hormonului de creştere bovin modificat genetic al companiei Monsanto pentru vacile de lapte, fără etichetare, regăsit astăzi în cea mai mare parte a laptelui american de pe piaţă. Între 1998-2001, Taylor a fost vicepreşedinte pentru politică publică la Monsanto etc. În prezent, el are ca misiune deschiderea pieţelor africane pentru seminţele modificate genetic şi agro-chimicalele necesare.

empresas_biotecnologia

Lupta pentru promovarea de noi acte legislative care să acorde puteri şi mai mari acestor corporaţii continuă.

Cultivarea organismelor modificate genetic la nivel mondial

Sub masca ,,comerţului liber” şi a ,,ajutorului umanitar”, giganţii agro-industriali şi-au extins pieţele de desfacere pe toate continentele. Cultivarea organismelor modificate genetic a cunoscut o explozie fără precedent după introducerea lor în anii ’1990. Astăzi, compania Monsanto controlează 90% din piaţa globală de seminţe modificate genetic. În Brazilia, 54% din soia este produsă din seminţe Monsanto, iar din 2008, ţara a început să folosească mai multe pesticide şi ierbicide ca SUA. În 2008, compania controla 80% din piaţa braziliană de ierbicid glifosat (extrem de toxic), ridicând preţul cu 50% în momentul legalizării sale.

Seminţele distrugerii: agenda secretă a manipulării genetice
sau despre efectele şi interesele din spatele alimentelor modificate genetic

William Engdahl este un economist şi analist de frunte al noii ordini mondiale, care a scris vreme de peste 30 ani pe teme de energie, politică şi economie. El ţine cuvântări adeseori la conferinţe internaţionale şi este un cercetător asociat distins al Centrului de Cercetare a Globalizării. Este autorul lucrărilor Un secol de război: Politica anglo-americană a petrolului şi noua ordine mondială (2004) şi Seminţele distrugerii: Agenda secretă a manipulării genetice (2007).

Alimente modificate genetic: un experiment asupra maselor

Astăzi, alimentele modificate genetic sunt pretutindeni în dieta noastră, în special în SUA. Peste 80% din toate alimentele procesate vândute în supermarketuri conţin produse modificate genetic. Cereale precum orez, porumb şi grâu, legume precum soia (şi o gamă de produse cu soia), uleiuri vegetale, băuturi răcoritoare, sosuri de salate, produse lactate inclusiv ouă, carne şi alte produse animale, şi chiar laptele praf pentru bebeluşi conţin alimente modificate genetic. De asemenea, există o mulţime uriaşă de aditivi şi ingrediente ascunse în alimentele procesate; ele nu sunt dezvăluite consumatorilor deoarece o astfel de etichetare este interzisă. Cu toate acestea, cu cât mâncăm mai multe alimente de acest gen, cu atât mai mare este ameninţarea potenţială pentru sănătatea noastră.

Astăzi, noi suntem cu toţii şobolani de laborator într-un experiment uman de masă, necontrolat, nereglementat, ale cărui rezultate sunt până în prezent necunoscute. Riscurile sale sunt incalculabile şi vor trece mulţi ani până când vor putea fi estimate.

În ciuda riscurilor uriaşe, autorităţile de la Washington şi un număr tot mai mare de guverne din întreaga lume – precum în zone din Marea Britanie, Europa (şi în România), Asia, America Latină şi Africa – permit acum ca aceste produse să fie cultivate pe terenurile lor sau să fie importate. Acestea sunt produse şi vândute consumatorilor pentru că uriaşi agro-industriali ca Monsanto, DuPont, Dow AgriSciences şi Cargill au puterea imensă de a cere acest lucru şi au un partener puternic care-i susţine – guvernul SUA şi agenţiile sale, inclusiv Departamentele Agriculturii şi Statului, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) şi chiar instituţia apărării. De asemenea, aspecte legate de comerţ ale regulilor de patentare a drepturilor de proprietate intelectuală ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) le susţin, alături de alte reglementări ale aceleiaşi organizaţii favorabile industriei respective.

WTO a susţinut o acţiune a SUA împotriva politicilor europene de reglementare a organismelor modificate genetic.

America lansează Revoluţia genetică

În cartea sa, William Engdahl arată că ştiinţa ,,modificării biologice şi genetice a plantelor şi altor forme de viaţă” a apărut pentru prima oară în laboratoarele de cercetare din SUA în anii ‘1970. Administraţia Reagan vroia ca America să domine în acest domeniu incipient şi agro-industria care avea la bază aceste biotehnologii a fost favorizată în mod special. La începutul anilor ‘1980, companiile s-au întrecut în a dezvolta plante, şeptel şi medicamente de origine animală modificate genetic. Autorităţile de la Washington le-au uşurat condiţiile cu un climat nereglementat, favorabil afacerilor, care a dăinuit de atunci atât sub conducere republicană, cât şi democrată.

În fruntea eforturilor de dezvoltare a organismelor modificate genetic se află o companie cu o ,,istorie lungă de fraudă, muşamalizare, mită”, înşelare şi dispreţ faţă de interesul public: Monsanto. Primul său produs a fost zaharina, care s-a dovedit ulterior a fi un carcinogen. A trecut apoi la substanţe chimice, plastice şi a devenit celebră pentru agentul Orange care a fost folosit pentru a desfrunzi junglele vietnameze în anii ‘1960 şi ‘1970 şi a expus sute de mii de civili şi trupe la dioxina mortală, unul dintre cei mai toxici compuşi cunoscuţi.

Alături de alţi giganţi industriali, Monsanto este acuzată că este un poluator neruşinat. Are o istorie de deversări în secret în apă şi sol a câtorva dintre cele mai letale substanţe cunoscute şi de a scăpa de orice fel de posibile acuzaţii de pe urma acestora. În schimb, pe site-ul său, în timp ce ignoră această istorie morbidă a sa, compania se laudă că ,,aplică inovaţia şi tehnologia pentru a ajuta fermierii din întreaga lume să aibă succes, să producă alimente mai sănătoase, nutreţuri mai bune pentru animale şi mai multe fibre, în timp ce reduc impactul agriculturii asupra mediului”. În cercetarea sa detaliată a fenomenului ‘organisme modificate genetic’, Engdahl dovedeşte exact contrariul …

În ciuda trecutului său, Monsanto şi alţi uriaşi în domeniul organismelor modificate genetic au avut libertate totală în anii ‘1980 şi mai ales după ce George H. W. Bush a devenit preşedinte în 1989. Administraţia sa a deschis ,,cutia Pandorei” astfel ca nici un fel de ,,reglementări nenecesare să nu-i stingherească”. ,,Nici măcar o singură lege nouă de reglementare cu privire la biotehnologie sau produsele modificate genetic nu a fost votată atunci sau mai târziu, în ciuda tuturor riscurilor necunoscute şi a posibilelor pericole pentru sănătate”.

Pe o piaţă complet liberă, vulpile păzesc acum coteţul de păsări pentru că sistemul a fost lăsat să se regleze de la sine. Un ordin executiv mai vechi al lui Bush a garantat acest lucru, stabilind că plantele şi alimentele modificate genetic sunt ,,substanţial echivalente” cu cele obişnuite din aceeaşi varietate, precum porumbul, grâul sau orezul. Acest ordin a formulat principiul ,,echivalenţei substanţiale” ca ,,elementul esenţial al întregii revoluţii a organismelor modificate genetic”. Era un talmeş-balmeş pseudo-ştiinţific, dar care era acum lege. Engdahl consideră că ordinul în speţă este totuna cu scenariul unui film ştiinţifico-fantastic despre un microorganism extraterestru potenţial catastrofal, dar care nu mai ţine de domeniul ştiinţifico-fantastic.

Monsanto a ales laptele ca prim produs al său modificat genetic, pe care l-a manipulat genetic cu hormon de creştere bovin obţinut din ADN recombinant şi l-a comercializat sub numele de piaţă Posilac. În 1993, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din era Clinton l-a declarat sigur şi a aprobat vânzarea sa înainte de a fi disponibilă orice informaţie pentru consumatori. Acum el este vândut în fiecare stat şi promovat ca o modalitate prin care vacile pot produce cu până la 30% mai mult lapte. Însă, curând au început să apară problemele. Fermierii au relatat că rezerva lor de lapte s-a epuizat cu până la 2 ani mai devreme decât în mod normal, au apărut infecţii grave şi unele animale nu puteau să meargă. Printre alte probleme s-au numărat inflamaţia ugerului, ca şi fătarea de viţei diformi.

Informaţiile de acest gen au fost suprimate, iar laptele în cauză nu este etichetat în vreun fel anume, astfel că nu există nici un mod prin care oamenii să poată afla ce consumă. De asemenea, lor nu li s-a spus că acest hormon cauzează leucemie şi tumori.

Planul Rockefeller pentru industria agricolă

În epoca Războiului Rece, mâncarea a devenit o armă strategică, pretextându-se că este ,,mâncare pentru pace”. Era o acoperire pentru interesele agricole americane. Dominaţia asupra agriculturii lumii trebuia să fie ,,unul dintre stâlpii centrali ai politicii de după război a Washington-ului, alături de controlarea pieţelor mondiale de petrol şi vânzările din domeniul apărării”. Criza mondială a hranei din 1973 a fost evenimentul decisiv.

Lipsa producţiilor principale de grâne, ca şi prima din cele două lovituri din sfera petrolului din anii ‘1970, a dus la promovarea unei ,,schimbări semnificative în politica Washington-ului”. Preţul petrolului şi al grânelor a crescut de 3-4 ori într-o perioadă în care SUA era cel mai mare producător de surplus de hrană din lume şi avea cea mai mare putere asupra preţurilor şi rezervelor. Era o perioadă ideală pentru o nouă alianţă între companiile americane care comercializau grâne şi guvern. Astfel, ,,s-a pus temelia pentru revoluţia genetică de mai târziu”.

În acest context apare ceea ce Engdahl numeşte ,,marele jaf al trenului”, avându-l drept inculpat pe Henry Kissinger. El a hotărât că politica agricolă americană era ,,prea importantă pentru a fi lăsată în mâinile Departamentului Agriculturii”, astfel că a preluat el însuşi controlul asupra acesteia. Cititorii vor şti soiul de viitor pe care Kissinger îl avea în minte când a spus în 1970: ,,Controlaţi petrolul şi veţi controla popoare; controlaţi hrana şi veţi controla oamenii”.

Lumea avea nevoie cu disperare de grâne, America avea cea mai mare rezervă şi planul era de a folosi această putere pentru a ,,schimba din temelii pieţele mondiale de mâncare şi comerţul cu hrană”. Marii câştigători erau comercianţii cu grâne precum Cargill, Archer Daniels Midland (ADM) şi Continental Grain; companiile au fost ajutate de ,,noua politică a lui Kissinger de a crea pentru prima oară o piaţă agricolă globală”. Mâncarea ,,va răsplăti prietenii şi va pedepsi duşmanii” şi la baza acestei strategii stau legăturile dintre autorităţile de la Washington şi domeniul afacerilor.

Piaţa mondială de hrană a fost reorganizată, interesele corporaţiilor au fost favorizate, avantajul politic a fost exploatat şi a fost pusă baza pentru ,,revoluţia genetică” din anii ‘1990. După cum s-au desfăşurat evenimentele în următoarele două decenii, interesele familiei Rockefeller, inclusiv Fundaţia Rockefeller, urmau să joace rolul decisiv. Această reorganizare a început în timpul preşedinţiei lui Richard Nixon (1969-1974), ca piatră de temelie a politicii sale agricole; comerţul liber era ‘incantaţia’, comercianţii de grâne erau beneficiarii, iar fermele familiale trebuiau să dispară pentru ca uriaşii agro-industriali să poată prelua controlul. Falimentarea fermelor familiale avea drept scop îndepărtarea unui ,,exces de resurse umane”. Engdahl numeşte această din urmă politică o ,,formă puţin mascată de imperialism alimentar” ca parte a unui plan ca SUA să devină ,,grânarul lumii”. Ferma familială trebuia să devină ,,ferma fabrică” şi agricultura trebuia să devină ,,industrie agricolă”, dominată de câteva corporaţii uriaşe cu legături incestuoase cu Washington-ul.

Şi devalorizarea dolarului făcea parte din schemă în Noul Plan Economic al lui Nixon, care includea încheierea perioadei aurului în 1971 pentru a lăsa moneda în voia soartei. Naţiunile în curs de dezvoltare erau asaltate cu ideea să nu se mai considere auto-suficiente alimentar la nivel de grâne şi carne de vită, să se bazeze pe America pentru mărfuri cheie şi să se concentreze în schimb pe producerea de fructe mici, zahăr şi legume pentru export. Valuta străină câştigată din acest export putea fi folosită apoi pentru a cumpăra produse de import din SUA şi pentru a restitui împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială care creau un ciclu nesfârşit de sclavie la nivel de datorii. A fost de asemenea folosit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, aşa cum a fost folosită ulterior Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) cu reguli scrise de corporaţii pentru a conveni intereselor lor privind profiturile.

Reducerea drastică a populaţiei

În toiul unei secete mondiale şi a unei prăbuşiri a bursei de valori, să analizăm memorandumul secret al lui Kissinger din aprilie 1974. Memorandumul de studiu a securităţii naţionale 200 a fost influenţat de interesele Rockefeller şi urmărea adoptarea unui ,,plan mondial de acţiune privind populaţia” pentru controlul drastic al populaţiei globului, adică reducerea ei. SUA a condus eforturile, făcând din controlul naşterilor în ţările în curs de dezvoltare o condiţie prealabilă pentru ajutorul SUA. Engdahl rezumă aceasta în termeni lipsiţi de ambiguitate: ,,Dacă aceste rase inferioare se pun în calea materiilor noastre prime ieftine, abundente, sigure, atunci trebuie să găsim metode de a scăpa de ele”.

Schema lui Kissinger de ,,metode contraceptive mai simple prin cercetare bio-medicală” sună foarte asemănător cu vechiul slogan al companiei DuPont: ,,Lucruri mai bune pentru a trăi mai bine prin chimie”. Mai târziu, DuPont a renunţat la cuvintele ,,prin chimie”, fiindcă se înmulţiseră dovezile privind efectele toxice ale substanţelor chimice; ca urmare, în 1999, compania în plină metamorfoză lansa un nou slogan: ,,Minunile ştiinţei”.

Memorandumul secret al lui Kissinger era legat de agenda agro-industriei care începuse ,,Revoluţia verde” în anii ‘1950 şi ‘1960 pentru a controla producţia de hrană din ţările vizate din America Latină, Asia şi Africa. Planul lui Kissinger avea două scopuri: asigurarea de noi pieţe pentru grânele SUA şi controlul populaţiei, plan ce viza 13 ţări ,,ghinioniste”, printre care se numărau India, Brazilia, Nigeria, Mexic şi Indonezia. Exploatarea resurselor lor depindea de instituirea de scheme drastice de reducere a populaţiei pentru a reduce cererea locală.

Planul era monstruos, ca şi cel care-l concepuse. El recomanda controlul forţat al populaţiei şi alte măsuri pentru a asigura scopurile strategice ale SUA. Kissinger vroia reducerea populaţiei globale cu 500 milioane până în anul 2000 şi susţinea apoi dublarea ratei anuale a morţii de la 10 milioane la 20 milioane. Engdahl numeşte acest plan ,,genocid”. Membrii familiei Rockefeller au susţinut planul; Kissinger era ,,mercenarul” lor şi el a fost răsplătit bine pentru eforturile sale.

Pe lângă crimele sale mai cunoscute, să vedem ce a făcut Kissinger sărmanelor brazilience printr-o politică de sterilizare în masă instituită în urma memorandumului său secret. După 14 ani de program, Ministerul Sănătăţii din Brazilia a descoperit rapoarte şocante care estimează că 44% dintre toate braziliencele cu vârste cuprinse între 14-55 de ani au fost sterilizate permanent. Au fost implicate organizaţii ca Federaţia Internaţională pentru Planificare Familială şi Sănătatea Familială Internaţională, în timp ce Agenţia de Dezvoltare Internaţională a SUA a dirijat programul. Agenţia are o istorie lungă şi tulburătoare de susţinere a imperialismului american, însă pretinde pe site-ul său că întinde ,,o mână de ajutor acelor oameni din lume care se luptă să ducă o viaţă mai bună, recuperându-se după un dezastru sau străduindu-se să trăiască într-o ţară liberă şi democratică”.

Chiar mai tulburător este faptul că 90% din braziliencele de origine africană au fost sterilizate într-o ţară care este a doua în lume, după Nigeria, ca populaţie de origine africană. Personalităţi marcante au susţinut proiectul, însă cea mai influentă a fost familia Rockefeller, John D. III având cea mai mare putere asupra politicii privind populaţia. În 1969, Nixon l-a numit şef al Comisiei pentru Creşterea Populaţiei şi Viitorul American. Activitatea timpurie a comisiei a pus bazele pentru memorandumul lui Kissinger şi politica sa de exterminare prin subterfugiu.

Frăţia morţii

Cu mult timp înainte ca Kissinger şi asistentul său, Brent Scowcroft, să facă din reducerea populaţiei politica externă oficială a SUA, familia Rockefeller făcea experienţe pe oameni. În anii ‘1950, în timp ce Nelson Rockefeller exploata mâna de lucru ieftină a portoricanilor din New York şi de pe insulă, fratele său John D. III conducea experimente de sterilizare în masă pe femeile portoricane. Pe la mijlocul anilor ‘1960, Departamentul Sănătăţii Publice din Puerto Rico estima că o treime sau mai mult din femeile sărmane neavizate, aflate la vârsta la care puteau zămisli, fuseseră sterilizate permanent.

În 1961, într-o prelegere ţinută la Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană a ONU, John D. III şi-a exprimat opiniile: ,,După părerea mea, creşterea populaţiei (şi reducerea ei) este a doua problemă de importanţă capitală a vremurilor noastre, după cea a controlului armelor atomice”. Fireşte, el se referea la reducerea părţilor nedorite din populaţie pentru a păstra resursele valoroase pentru cei privilegiaţi. De asemenea, el era influenţat de eugeniştii, teoreticienii raselor şi malthusienii de la Fundaţia Rockefeller, care credeau că au dreptul de a decide cine trăieşte şi cine moare.

Personalităţi de vază, precum familiile americane de frunte din domeniul afacerilor, susţineau aceste eforturi de reducere a populaţiei. De aceeaşi parte a baricadei se aflau notabilităţi britanice, din acea vreme sau dinainte, ca Winston Churchill şi John Maynard Keynes. Alan Gregg, şeful Departamentului Medical al Fundaţiei Rockefeller vreme de 34 ani, afirma că ,,oamenii poluează, aşa că eliminaţi poluarea prin eliminarea oamenilor (indezirabili)”. El compara cartierele sărace ale oraşului cu tumorile canceroase şi le numea ,,jignitoare pentru decenţă şi frumuseţe”. Mai bine să fie înlăturate şi să fie astfel curăţat peisajul.

Această politică a Fundaţiei Rockefeller este ,,cheia către înţelegerea eforturilor sale de mai târziu în ce priveşte revoluţia în biotehnologie şi genetica plantelor”. Înainte de cel de-al doilea război mondial, Frederick Osborn, asociatul lui Rockefeller şi membru în conducerea fundaţiei, a susţinut cu entuziasm experimentele de eugenie .

În timpul Războiului Rece, reducerea populaţiei a atras noi susţinători precum elita Americii corporatiste. Ei sprijineau iniţiative particulare de reducere a populaţiei, de genul Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială a lui Margaret Sanger. De asemenea, mass-media însemnată a răspândit ideea că ,,suprapopularea din ţările în curs de dezvoltare conduce la foame şi la mai multă sărăcie care devine, la rândul ei, teren fertil de înmulţire”.

Industria agricolă americană se va implica mai târziu printr-o politică de control mondial al hranei. Mâncarea este putere. Când este folosită pentru înlăturarea populaţiei, este o armă de distrugere în masă.

Să analizăm situaţia actuală în care Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană a ONU anunţă preţuri mult mai mari la hrană, ca şi lipsuri grave, şi avertizează că această situaţie este extremă, fără precedent şi ameninţă miliarde de oameni cu foametea. În condiţiile în care preţurile cresc, statele în curs de dezvoltare sunt nevoite să plătească mai mult pentru mâncarea importată şi să nu-şi permită să cumpere suficientă.

Organizaţia oferă diferite explicaţii pentru această situaţie, inclusiv cererea crescândă, costuri mai mari pentru combustibil şi transport, utilizarea porumbului pentru producţia de etanol – luându-se o treime din recoltă, o cantitate mai mare decât cea exportată ca hrană … – şi vremea extrem de proastă, în timp ce nu ia în seamă implicaţiile de mai sus: puterea industriei agricole de a manipula rezerva pentru profituri mai mari şi ,,trierea turmei” în ţările vizate din lumea a treia. Naţiunile afectate sunt sărace şi Organizaţia enumeră 20 în Africa, 9 în Asia, 6 în America Latină şi 2 în Europa de Răsărit, care reprezintă în total 850 milioane de oameni în pericol, care suferă în prezent de foamete cronică şi sărăcia asociată cu aceasta. Ei depind de importuri, iar dieta lor se bazează în mare parte pe tipurile de produse controlate de industria agricolă: grâu, porumb, orez şi soia. Dacă preţurile rămân mari şi lipsurile persistă, milioane de oameni vor muri, poate conform planului.

635845813274653992-AP-EARNS-MONSANTO-13089745

Subterfugiul ,,hranei pentru pace”

La sfârşitul anilor ‘1930, elitele americane au început să plănuiască un secol american în lumea de după război – o pax americana al Imperiului Britanic. Grupul de studii de război şi pace al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York a condus acţiunea, finanţat de Fundaţia Rockefeller. Lumea de afaceri americană a imaginat o ,,zonă mare” pentru a cuprinde cea mai mare parte a globului.

Pentru a o exploata, ea şi-a ascuns planurile imperialiste sub un ,,veşmânt liberal şi binevoitor”, auto-definindu-se ,,susţinătoare dezinteresată a libertăţii popoarelor coloniale şi inamică a imperialismului”. De asemenea, ea va ,,apăra pacea lumii prin controlul multinaţional”. Sună familiar ?

Precum astăzi, era doar un subterfugiu pentru scopurile sale reale care erau urmărite sub stindardul ONU, prin Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. Acestea fuseseră înfiinţate cu un singur scop: acela de a integra lumea în curs de dezvoltare în Nordul Global dominat de SUA, pentru ca bogăţia sa să poată fi transferată către interesele de afaceri, în cea mai mare parte în SUA. Familia Rockefeller s-a aflat din nou la cârmă.

În timp ce John D. III urzea scheme de depopulare şi puritate rasială, Nelson lucra ,,de cealaltă parte a baricadei, ca un om de afaceri internaţional care priveşte spre viitor”. Pledând pentru o mai mare eficienţă şi producţie în ţările vizate, el punea la cale de fapt deschiderea pieţelor lumii pentru importurile nerestricţionate de grâne din SUA. Aceasta a devenit ,,Revoluţia verde”. Nelson s-a concentrat asupra Americii Latine. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a coordonat spionajul şi operaţiunile acoperite ale SUA din această zonă, punând astfel bazele pentru interesele de după război ale familiei.

Ca urmare, începând din anii ‘1930, Nelson Rockefeller a avut interese semnificative în America Latină, mai ales în domeniile petrolului şi al tranzacţiilor bancare. La începutul anilor ‘1940, el a căutat noi oportunităţi şi, împreună cu fratele său Laurance, a cumpărat terenuri agricole extrem de întinse, ieftine, de calitate, pentru ca familia să poată intra în domeniul agriculturii: Rockefeller-ii vroiau monopoluri mondiale şi planul lor era să procedeze în agricultură aşa cum procedase patriarhul familiei în domeniul petrolului, pe lângă utilizarea tehnologiilor alimentare şi agricole ca arme în Războiul Rece.

Actul de Asistenţă şi Dezvoltare a Comerţului Agricol din 1954, cunoscut ca PL 480 sau ,,Hrană pentru pace”, a stabilit că surplusul de hrană este un instrument al politicii externe americane. Toţi secretarii de stat americani de după cel de-al doilea război mondial, din 1952 până în 1979, au avut legături cu familia Rockefeller prin fundaţia sa, şi anume John Foster Dulles, Dean Rusk, Henry Kissinger şi Cyrus Vance.

America Latină era începutul unei revoluţii a producţiei de hrană, care ţintea să controleze ,,necesităţile fundamentale ale majorităţii populaţiei lumii”. Cu industria agricolă din anii ‘1990, era ,,partenerul perfect pentru introducerea culturilor de plante modificate genetic”. Această alianţă pretindea că este ,,eficienţă de piaţă liberă, modernizare şi hrănire a unei lumi subnutrite”. În realitate, nu era nimic de genul acesta, ci camufla în mod ingenios ,,cea mai îndrăzneaţă lovitură dată sorţii unor naţiuni întregi, încercată vreodată”.

Agro-industria devine globală

,,Revoluţia verde a început în Mexic şi s-a răspândit în toată America Latină în anii ‘1950 şi ‘1960”. A fost introdusă apoi în Asia, mai ales în India. Era o perioadă în care americanii pretindeau că scopul lor era de a ajuta lumea prin eficienţa pieţei libere. S-a dat practic giganţilor chimici şi comercianţilor majori de grâne din SUA noi pieţe pentru produsele lor. Agro-industria devenea globală şi interesele Rockefeller-ilor erau în avangardă ajutând globalizarea industriei să capete formă.

În anii ‘1960, preşedintele american Lyndon Johnson a folosit, de asemenea, mâncarea ca armă. El a vrut ca naţiunile beneficiare să fie de acord ca cerinţele Rockefeller – controlul populaţiei şi deschiderea pieţelor lor pentru industria SUA – să facă parte din înţelegere. Acest lucru implica de asemenea instruirea oamenilor de ştiinţă şi agronomilor din lumea în curs de dezvoltare în cele mai noi concepte de producţie ca ei să le poată aplica în ţările lor. Această ,,reţea construită cu grijă s-a dovedit ulterior crucială” pentru strategia de a ,,răspândi folosirea de culturi modificate genetic în toată lumea”.

Tacticile ,,Revoluţiei verzi” au fost dureroase şi au pricinuit pierderi devastatoare ţăranilor fermieri, distrugându-le mijloacele de trai şi silindu-i să intre în mahalale. Aceşti oameni disperaţi să supravieţuiască au oferit forţă de muncă ieftină, exploatabilă.

,,Revoluţia” a vătămat şi solul. În timp, practicile monoculturale înlocuiesc diversitatea, distrug fertilitatea solului şi conduc la scăderea producţiei. De asemenea, utilizarea fără discernământ a pesticidelor poate cauza în cele din urmă probleme grave de sănătate. Unii susţin că ,,Revoluţia verde” este o ,,revoluţie chimică” pe care statele în curs de dezvoltare nu şi-ar putea-o permite. Această revoluţie a început procesul de înrobire prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi bănci particulare. Marii proprietari de pământuri îşi puteau permite să apeleze la ultimele, pe când micii fermieri nu; drept consecinţă, adesea au dat faliment. Bineînţeles, acesta era scopul.

,,Revoluţia verde” se baza pe ,,răspândirea de noi seminţe hibride pe pieţele de dezvoltare”, seminţe cărora în mod caracteristic le lipseşte capacitatea reproductivă. Având recolte reduse, fermierii erau nevoiţi să cumpere seminţe în fiecare an de la marii producători multinaţionali care controlau liniile de seminţe originale. O mână de companii uriaşe deţineau patente pentru ele şi le foloseau pentru a pune baza pentru revoluţia organismelor modificate genetic de mai târziu. Curând, planul lor a devenit evident: culturile tradiţionale trebuia să cedeze locul varietăţilor cu producţie mare de grâu, porumb şi orez hibrid, cu introduceri majore de substanţe chimice.

De la începutul anilor ‘1970, producătorii agro-industriali controlau rezervele de hrană ale SUA, însă curând ei vor deveni globali la o scală fără precedent. Scopul: a face ,,profituri incredibile” prin ,,restructurarea modului în care americanii cultivau mâncarea pentru a se hrăni pe ei înşişi şi lumea”. Ronald Reagan a continuat politica lui Carter şi i-a lăsat pe primii 4-5 jucători de monopol din frunte să controleze totul, ceea ce a condus la o ,,concentrare şi transformare nemaivăzută a agriculturii americane”. Familiile de fermieri independenţi au fost izgonite de pe terenurile lor prin vânzări forţate şi falimentări pentru ca giganţii agro-industriali ,,mai eficienţi” să poată lua iniţiativa cu ,,ferme fabrică”. Producătorii mici care au rămas au devenit sclavi virtuali ca ,,fermieri cu contract”.

William Engdahl explică procesul treptat de ,,fuziuni în masă şi consolidare … a producţiei de mâncare americană … în concentrări globale corporatiste gigantice” cu nume familiare: Cargill, Archer Daniels Midland, Smithfield Foods şi ConAgra. În schimb, sute de mii de fermieri mici au fost înfrânţi; numărul lor a scăzut cu 300.000 din 1979 până în 1998. A fost şi mai rău pentru fermele de porci, cu o scădere de la 600.000 la 157.000 în aceeaşi perioadă, astfel ca 3% din producători să poată controla 50% din piaţă. Costurile sociale au fost cutremurătoare (şi continuă să fie), deoarece ,,comunităţi rurale întregi s-au prăbuşit şi oraşele rurale au devenit oraşe fantomă”.

Să evaluăm consecinţele. În 2004: cele mai mari 4 firme procesatoare de carne de vită – Tyson, Cargill, Swift şi National Beef Packing – controlau 84% din sacrificările de juncani şi viţele; 4 uriaşi – Smithfield Foods, Tyson, Swift şi Hormel Foods – controlau 64% din producţia de carne de porc; 3 companii – Cargill, ADM şi Bunge – controlau 71% din prelucrarea boabelor de soia; 3 uriaşi controlau 63% din măcinarea făinei; 5 companii controlau 90% din comerţul global cu grâne; alte 4 companii – Kellogg, General Mills, Kraft Foods şi Quaker Oats – controlau 89% din piaţa de cereale pentru micul dejun; achiziţionând Continental Grain în 1998, compania Cargill controla 40% din capacitatea naţională de depozitare a grânelor; 4 producători giganţi de seminţe/produse agrochimice – Monsanto, Novartis, Dow Chemical şi DuPont – controlau peste 75% din vânzările de seminţe de porumb şi 60% din vânzările pentru soia, în timp ce aveau de asemenea cea mai mare parte din piaţa agrochimică; 6 companii controlau 75% din piaţa globală de pesticide; Monsanto şi DuPont controlau 60% din piaţa americană de seminţe de porumb şi soia – seminţe modificate genetic patentate. În plus, 10 mari vânzători de alimente cu amănuntul controlau 649 miliarde dolari în vânzările globale în 2002, şi primii 30 de vânzători de alimente cu amănuntul reprezentau o treime din vânzările mondiale de băcănie.

Fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi cel alimentar (Big Food)

În zorii unui nou secol, fermele de familie au fost decimate de puterile agro-industriale, care formaseră cea de-a doua industrie ca profit după industria farmaceutică, cu vânzări anuale interne care depăşeau 400 miliarde dolari. Următorul scop era fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi giganţii producători de hrană. Universitatea de Apărare Naţională a Pentagonului a luat notă într-un articol publicat în 2003: ,,Industria agricolă este acum pentru SUA ceea ce este petrolul pentru Orientul Mijlociu”. Este considerată o ,,armă strategică din arsenalul singurei super-puteri a lumii”, însă cu un preţ uriaş pentru consumatorii de pretutindeni.

Industria agricolă era într-o perioadă de înflorire, guvernul SUA o susţinea cu zeci de miliarde dolari în subvenţii anuale. Legea fermei din 1996 a suspendat puterea ministrului agriculturii de a echilibra rezerva cu cererea, permiţând de acum încolo producţia nelimitată. Giganţii producători de hrană au profitat pentru a controla forţele pieţei. Ei au zdrobit fermele de familie producând în exces şi forţând scăderea preţurilor. De asemenea, când micii fermieri au eşuat, ei au făcut presiuni asupra preţurilor terenurilor şi au creat ocazii favorabile pentru achiziţionarea de terenuri la preţuri scăzute pentru o mai mare concentrare şi dominaţie.

A urmat integrarea Revoluţiei genetice în industria agricolă, precum prevăzuse Ray Goldberg. Urmau să fie create sectoare întregi din manipularea genetică, inclusiv medicamente modificate genetic din plante modificate genetic într-un nou ,,sistem agro-farmaceutic”. Goldberg a prezis o ,,revoluţie genetică printr-o convergenţă industrială a domeniilor hranei, sănătăţii, medicinei, fibrelor şi energiei” într-o piaţă complet nereglementată. Ceea ce nu se menţiona era coşmarul ameninţător pentru consumator, ascuns privirilor.

Mâncarea este putere

Catalizatorul Revoluţiei genetice l-a constituit finanţarea Fundaţiei Rockefeller, care avea scopul de a afla dacă plantele modificate genetic erau fezabile comercial şi, dacă erau, să le răspândească pretutindeni. Aceasta era ,,noua eugenie”, afirmă Engdahl, şi apogeul cercetărilor anterioare din anii ‘1930. Se baza pe ideea că problemele umane pot fi ,,rezolvate prin manipulări genetice şi chimice … ca mijloace ultime de control social şi manipulare socială”. Oamenii de ştiinţă ai fundaţiei căutau metode de a face aceasta prin reducerea complexităţilor infinite ale vieţii la ,,modele simple, deterministe, predictive” potrivit schemei lor diabolice – cartografierea structurilor genetice pentru a ,,corecta problemele sociale şi morale, inclusiv crima, sărăcia, foametea şi instabilitatea politică”. Odată cu dezvoltarea tehnicilor esenţiale de manipulare genetică în 1973, ei au pornit pe drumul lor.

Aceste tehnici se bazează pe ceea ce se numeşte ADN recombinant şi funcţionează prin introducerea pe cale genetică de ADN străin la plante şi animale pentru a crea organisme modificate genetic (OMG), însă nu fără riscuri. Biologul de frunte de la Institutul Ştiinţei în Societate din Londra, dr. Mae-Wan Ho afirmă că există pericole deoarece procesul este imprecis: ,,Este incontrolabil şi nedemn de încredere şi sfârşeşte în mod tipic cu vătămarea şi dezorganizarea genomului gazdă cu consecinţe complet neprevăzute” care ar putea genera apariţia unui organism nemaivăzut, letal şi fără remediu. Cercetarea a continuat oricum, în mijlocul minciunilor că riscurile erau minime şi un viitor promiţător se aşternea înainte. Tot ceea ce a contat au fost profiturile potenţiale uriaşe şi câştigul geopolitic, deci să lăsăm vremurile să curgă orice s-ar întâmpla.

Unul dintre proiecte a fost cartografierea genomului orezului. A fost lansat un efort de 17 ani pentru a răspândi orezul modificat genetic în lume, finanţat de Fundaţia Rockefeller. S-au cheltuit milioane de dolari pentru funcţionarea a 46 de laboratoare ştiinţifice în întreaga lume, s-a investit în instruirea a sute de absolvenţi şi s-a dezvoltat o ,,frăţie de elită” alcătuită din cercetători ştiinţifici de frunte de la institutele de cercetare susţinute de fundaţie. Era un plan diabolic care ţintea sus: să controleze hrana principală pentru 2,4 miliarde de oameni şi, între timp, să distrugă diversitatea biologică a peste 140.000 de varietăţi dezvoltate care pot rezista la secete şi dăunători şi pot creşte în orice climat imaginabil.

Asia a fost ţinta principală şi, în acest context, Engdahl relatează istoria sinistră a Institutului Internaţional pentru Cercetarea Orezului, cu sediul în Filipine şi finanţat de fundaţie. Acest institut avea o bancă de gene cu ,,fiecare varietate importantă de orez cunoscută” care cuprindea o cincime din toate varietăţile. Institutul a lăsat giganţii din industria agricolă să utilizeze seminţele în mod ilegal pentru modificarea genetică patentată, exclusivă, astfel încât să le poată introduce pe pieţe şi să le domine cerând fermierilor să aibă licenţă şi forţându-i să plătească anual taxe de redevenţă.

În 2000 a fost ‘inventat’ ,,orezul auriu” care era îmbogăţit cu vitamina A. A fost lansat pe piaţă cu afirmaţia frauduloasă că un castron de orez auriu consumat zilnic ar putea preveni orbirea şi alte boli cauzate de deficienţe în vitamina A. Era o înşelătorie, deoarece alte produse sunt surse mult mai bune pentru acest element nutritiv, iar pentru a primi necesarul de vitamina A trebuie să mâncăm zilnic 9 kg orez !

Cu toate acestea, susţinătorii Revoluţiei genetice erau pregătiţi pentru următoarea mişcare: ,,consolidarea controlului global asupra rezervelor de hrană ale omenirii”, având un nou instrument pentru a o face: Organizaţia Mondială a Comerţului. Giganţii corporatişti au formulat regulile ei pentru a se favoriza pe ei înşişi cu preţul înlăturării naţiunilor în curs de dezvoltare.

La sfârşitul anilor ‘1980, o reţea globală de specialişti în biologie moleculară instruiţi în domeniul ingineriei genetice erau gata de a porni ,,cea de-a doua Revoluţie Verde”. Argentina a fost primul laborator de testare, prima naţiune ,,cobai” într-un experiment nesăbuit cu noi alimente netestate şi potenţial primejdioase.
În iulie 1989, când Carlos Menem a devenit preşedinte, Argentina a fost o ţintă uşoară. Menem era extrem de deschis faţă de Washington şi chiar i-a lăsat pe prietenii din New York şi Washington ai lui David Rockefeller să-i alcătuiască programul economic: privatizări, de-reglementări, pieţe locale deschise pentru importuri, şi reduceri la serviciile sociale deja reduse.

În 1991, Argentina era deja ,,un laborator experimental secret pentru dezvoltarea culturilor modificate genetic”. În realitate, agricultura ţării a fost încredinţată companiilor Monsanto, Dow, DuPont şi altor giganţi din domeniul ingineriei genetice pentru exploatarea profiturilor. Lucrurile nu vor mai sta niciodată ca înainte. La jumătatea anilor ‘1990, Menem ,,revoluţiona agricultura productivă tradiţională a Argentinei” transformând-o într-una bazată pe monocultură pentru exportul mondial.

Între 1996-2004, culturile de plante modificate genetic din lume s-au extins la 167 milioane de acri, o creştere de 40 ori folosind 25% din totalul pământului arabil din lume. Două treimi din această suprafaţă uluitoare (106 milioane de acri) se afla în SUA. În 2004, Argentina se afla pe locul 2 cu 34 milioane de acri, în timp ce producţia se extindea în Brazilia, China, Canada, Africa de Sud, Indonezia, India, Filipine, Columbia, Honduras, Spania şi Europa de Est (Polonia, România şi Bulgaria). Revoluţia era pe val; acum pare de neoprit.

În 1995, Monsanto a introdus soia Roundup Ready, cu gena sa specială inserată de la bacterie care permite plantei să supravieţuiască când este stropită cu ierbicidul glifosat, Roundup. După ce seminţele de soia Roundup Ready au primit aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA în 1996, în Argentina ,,un sistem de agricultură naţională bazată pe ferma de familie odinioară productiv a fost transformat într-un sistem de stat neo-feudal dominat de o mână de proprietari puternici, bogaţi”. Menem a permis practic ca, în mai puţin de un deceniu, monocultura de soia controlată corporatist să ia locul culturilor naţionale de porumb, grâu şi creşterii vitelor.

Monsanto-skull-crimes-against-humanity

Ca urmare a acestei trădări de proporţii, la sfârşitul anului 2007, acţiunile Monsanto atingeau o valoare fără egal. În schimb, culturile tradiţionale ale Argentinei au dispărut şi vitele au fost înghesuite în spaţii de hrănire strâmte, după modelul din SUA. Deceniile anterioare de diversitate şi rotaţie a culturilor păstrau calitatea solului ţării, însă acest lucru s-a schimbat după ce a fost introdusă monocultura de soia cu dependenţa sa puternică de îngrăşăminte chimice. Specialiştii susţin că dacă aceste practici continuă, în jumătate de secol vor distruge solul.

Criza economică din Argentina de la sfârşitul anilor ‘1990-începutul anilor ‘2000 a făcut disponibile terenuri vaste, suplimentare, deoarece fermierii faliţi au fost nevoiţi să-şi vândă proprietăţile la preţuri de nimic. Prădătorii corporatişti au profitat din plin. Monocultura de soia modificată genetic s-a extins, în vreme ce fermele de lactate ale ţării au fost reduse la jumătate şi ,,sute de mii de oameni au fost siliţi să părăsească pământul” către sărăcie.

Monsanto era pe val şi utiliza diferite scheme de exploatare. În 1999, compania a obţinut ca Menem să-i permită să încaseze ,,redevenţe extinse”, cu toate că legea argentiniană interzicea practica. Contrabanda cu seminţe de soia Roundup Ready în Brazilia, Paraguay, Bolivia şi Uruguay continua de asemenea în mod secret. Monsanto a făcut apoi presiuni asupra guvernului argentinian pentru a-i recunoaşte ,,brevetul tehnologic”; în cele din urmă, Ministerul Agriculturii a silit fermierii să plătească o taxă de aproape 1% din vânzările de soia modificată genetic care merge către companiile care furnizează seminţe modificate genetic.

În 2004, aproape jumătate din terenul agricol al ţării era folosit pentru producţia de soia modificată genetic şi peste 90% din aceasta era soiul Roundup Ready deţinut de Monsanto. În 2005, guvernul Braziliei a cedat şi a legalizat seminţele modificate genetic. În 2006, SUA, Argentina şi Brazilia reprezentau peste 81% din producţia mondială de soia modificată genetic.

În acest răstimp, Argentina a experimentat mai multe consecinţe care ameninţă să se răspândească. Monocultura sa de soia a afectat enorm regiunile rurale şi mari întinderi de păduri au fost distruse. Fermierii tradiţionali aflaţi în vecinătatea plantaţiilor de soia au fost afectaţi serios de stropirea aeriană cu Roundup. Culturile lor au fost distruse, pentru că aşa este conceput acest ierbicid să acţioneze: el distruge toate plantele care nu au gena de rezistenţă. De asemenea, ei au afirmat că le-au murit găinile, iar caii au fost vătămaţi grav de stropirea aeriană. Şi oamenii au avut de suferit, manifestând simptome violente de greaţă, diaree şi vomă, ca şi leziuni ale pielii. Alte relatări susţin consecinţe suplimentare: animale născute cu deformări grave ale organelor, banane şi cartofi dulci deformaţi şi lacuri pline cu peşti morţi. Familiile din mediul rural spun că şi copiii lor au ,,umflături groteşti pe trup” de la stropirea aeriană.

În ce priveşte recoltele mai mari promise de soia modificată genetic, rezultatele au arătat că producţia a scăzut cu 5-15% comparativ cu soia tradiţională, plus faptul că au apărut ,,noi buruieni rele” pentru a căror stârpire este nevoie de triplarea cantităţii de ierbicid …

Şi a fost mai rău de atât. Argentina a fost primul laborator de testare ,,într-un plan global pregătit de decenii şi absolut şocant şi teribil ca scop”.

Irak primeşte seminţele americane ale democraţiei

Democraţia pentru Irak a însemnat distrugerea ,,leagănului civilizaţiei” pentru a face loc capitalismului de piaţă liberă fără restricţii. În 2003, Irakul a fost cucerit pentru petrolul său, dar şi pentru a transforma ţara într-un paradis uriaş de liber schimb. Planul era diabolic, elaborat şi hâd: război fulger ,,şoc şi teroare”, operaţiuni psihologice complexe, teama folosită ca armă, ocupaţie represivă, detenţie şi tortură în masă şi cea mai rapidă şi cuprinzătoare reconstrucţie a unei ţări din istorie.
Parte a acestui plan a fost ca giganţii agro-industriali să aibă libertate de acţiune şi să transforme radical sistemul de producţie a hranei în Irak într-un model pentru seminţe şi plante modificate genetic. Această stare de lucruri a dobândit legalitate prin câteva din cele 100 de ,,Legi Bremer” introduse rapid, iar irakienii nu au avut nici un cuvânt de spus în privinţa lor, ca şi cum ţara ar fi fost guvernată acum de Washington. Legile Bremer au impus cea mai dură ,,terapie de şoc” folosită vreodată, după modelul Şcolii din Chicago, de genul celei care a devastat diverse ţări ale lumii, de când a fost introdusă în 1973 în Chile de Augusto Pinochet.

În ce priveşte industria agricolă, ordinul Bremer 81 din 26 aprilie 2004 a dat deţinătorilor de patente de soiuri de plante drepturi absolute cu privire la folosirea de către fermieri a seminţelor lor vreme de 20 ani. Aceste seminţe sunt modificate genetic şi sunt deţinute de companii transnaţionale. Pentru utilizarea lor, fermierii irakieni plăteau o ,,taxă de tehnologie” şi o taxă de licenţă anuală; în plus, întrebuinţarea unor seminţe asemănătoare soiurilor patentate protejate, putea duce la amenzi serioase şi întemniţare.

Engdahl rezumă astfel vătămarea produsă agriculturii irakiene: ,,Trasformarea forţată a producţiei de hrană a Irakului în culturi de organisme modificate genetic patentate este unul dintre cele mai limpezi exemple despre modul în care Monsanto şi alţi giganţi ai organismelor modificate genetic impun aceste culturi unei populaţii nedoritoare sau neştiutoare”. Ei contaminează planeta cu ele, câte o ţară o dată, şi este zadarnic a încerca să repari vătămarea pe care o cauzează.

Plantând ,,Grădina deliciilor pământeşti”

Pe 1 ianuarie 1995, a fost înfiinţată oficial Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO), cu puteri de a impune statelor membre legile sale scrise de corporaţii. Agro-industria SUA era deja dominantă, dar avea acum un nou organism, neales, supranaţional pentru a-i promova agenda particulară la nivel mondial. WTO este un ,,poliţai” al comerţului liber mondial, iar regulile sale au fost scrise pentru a-i împovăra financiar cumplit pe cei care le încalcă. Pe scurt, acestea interzic: 1) toate programele guvernamentale pentru ferme şi susţinerea preţurilor în lume (însă închid ochii la subvenţiile masive ale SUA); 2) impunerea de controale ale importurilor de către ţări, pentru a-şi apăra propria producţie agricolă; 3) controalele agricole la export, chiar în vreme de foamete, pentru ca gigantul Cargill să poată domina exportul cu grâne la nivel mondial; şi 4) restricţionarea comerţului prin legi de siguranţă alimentară numite ,,bariere ale comerţului”; această cerere deschide pieţele lumii pentru importurile fără restricţii de alimente modificate genetic, fără nici o obligaţie de a dovedi siguranţa lor.

Statele din aşa-numitul Grup al celor Patru – SUA, Canada, Japonia şi Uniunea Europeană – au preluat conducerea. Întâlnindu-se în secret, ele au stabilit politica pentru toţi cei 134 membri ai WTO, politică care pentru agricultură a fost alcătuită de giganţii agro-industriali din SUA, inclusiv Cargill, Monsanto, ADM şi DuPont, împreună cu giganţii Uniunii Europene Nestle şi Unilever. Politica lor plănuia să elimine legile şi prevederile naţionale în favoarea pieţelor libere nerestricţionate care favorizau ţările din Nordul Global.

Prin patente, giganţii organismelor modificate genetic controlează principalele seminţe şi au nevoie de mecanismele WTO pentru a le impune unei lumi sceptice. Acest lucru se face prin Acordul pentru Agricultură al WTO, împreună cu Acordul pentru Aspecte ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală legate de Comerţ (TRIPS). Până la apariţia agro-industriei, producţia şi pieţele alimentare erau locale. Această stare de lucruri s-a schimbat acum, uriaşii agro-industriali controlând fenomenul şi fiind capabili să stabilească preţurile prin manipularea rezervelor. Regulile Acordului pentru Agricultură au fost alcătuite tocmai pentru a se ajunge aici, ca şi pentru a consolida cea mai mare prioritate a agro-industriei: ,,o piaţă globală liberă şi integrată pentru produsele sale”. Sunt incluse aici produsele modificate genetic, despre care administraţia Bush senior a afirmat că sunt ,,substanţial echivalente” cu seminţele şi recoltele obişnuite şi nu necesită nici o reglementare a guvernului. Această dispoziţie este introdusă în regulile WTO din Acordul Sanitar şi Fitosanitar, în care se afirmă că legile naţionale care interzic produsele modificate genetic sunt ,,practici de comerţ incorecte”, chiar atunci când ele pun în pericol sănătatea umană.

Alte reglementări WTO, din Acordul pentru Bariere Tehnice la Comerţ, interzic etichetarea organismelor modificate genetic. Ca o consecinţă, consumatorii nu ştiu ce mănâncă şi nu pot evita aceste alimente potenţial riscante. Protocolul de Biosiguranţă din 1996 a fost conceput pentru a rezolva această problemă şi ar trebui să fie valabil pentru acest scop. Însă, lobby-ul agro-industrial a sabotat actul, insistând ca măsurile de biosiguranţă să fie subordonate regulilor de comerţ ale WTO …

Astfel, cu sprijin deplin de la Washington şi WTO, companiile importante de biotehnologie patentează toate plantele imaginabile în forma modificată genetic. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui companiei Monsanto, uriaşii agro-industriali intenţionează să realizeze o fuziune globală a ,,trei dintre cele mai mari industrii din lume – agricolă, alimentară şi farmaceutică – care lucrează separat astăzi, dar schimbările … vor conduce la integrarea lor”. Este cunoscut faptul că cei trei giganţi americani în domeniul organismelor modificate genetic – Monsanto, DuPont şi Dow AgroSciences – au o relaţie lungă şi sordidă cu Pentagonul, furnizându-i substanţe chimice de distrugere în masă, precum agentul Orange, napalm şi altele. Acum, aceste companii vor să li se încredinţeze cele mai importante lucruri pe care le ingerăm – alimentele şi medicamentele noastre.

Ele îşi promovează agenda cu asiduitate, ceea ce se reflectă în faptul că din 1996 încoace, vreme de 9 ani consecutivi, producţia de plante modificate genetic a avut creşteri cu două cifre. Indiscutabil, SUA este liderul mondial, ,,cu promovare guvernamentală agresivă, absenţa etichetării şi dominaţia producţiei fermelor americane”. Aici, ,,recoltele modificate genetic au preluat în fond lanţul alimentar american”. În plus, de când hrana animalelor este alcătuită în principal din aceste recolte, ,,întreaga producţie de carne a naţiunii şi exporturile s-au hrănit cu nutreţ modificat genetic”.

Lucrurile stau şi mai rău. Vântul şi aerul răspândesc seminţele modificate genetic în câmpurile învecinate, inclusiv în cele organice care sunt acum contaminate într-un anumit grad. William Engdahl afirmă: ,,După doar 6 ani, un procent estimativ de 67% din întreaga suprafaţă agricolă a SUA a fost contaminat în mod iremediabil cu seminţe modificate genetic. Geniul a fost scos din sticlă”. Nimic din ceea ce este cunoscut ştiinţei nu poate contracara această situaţie …

Să analizăm în continuare modul în care giganţii organismelor modificate genetic câştigă părţi din piaţă cu sprijinul guvernului şi WTO, ajutaţi de impunerea de acorduri stricte privind tehnologia şi licenţa. Acestea silesc fermierii să plătească taxe anuale şi îi prind în capcana ,,unei noi forme de robie”. Ei trebuie să cumpere în fiecare an noi seminţe şi li se interzice să refolosească seminţe din anii anteriori, aşa cum se obişnuia înainte de introducerea plantelor modificate genetic. Nerespectarea acordurilor de către fermieri poate conduce la daune legale grave sau chiar detenţie şi posibila pierdere a pământului lor.

Agenţiile guvernamentale complice şi schemele abile de comerţ fac reclamă organismelor modificate genetic, susţinând că acestea dau recolte mai mari şi pot rezolva problemele de foamete ale lumii. Însă, realitatea din teren este alta, deoarece totul stă pe ,,fraudă ştiinţifică şi minciuni corporatiste”, iar acest lucru este ascuns publicului larg. În ce priveşte dovezile privind pericolele alimentelor modificate genetic, acestea nu încetează să apară.

Kissinger Updates President on Vietnam Withdrawal

Controlul populaţiei: ‘terminatori’, ‘trădători’ şi seminţe de porumb contraceptive

Giganţii organismelor modificate genetic aveau nevoie de o ,,nouă tehnologie care să le permită să vândă seminţe care să nu se înmulţească”. Ca urmare, ei au dezvoltat tehnologii de restricţionare a utilizării genetice care produc aşa-numitele seminţe ‘terminator’. Procesul este patentat şi se aplică seminţelor tuturor speciilor de plante. Replantate, ele nu vor creşte. Aceasta este soluţia industriei pentru a controla producţia mondială de hrană şi pentru a le asigura profituri uriaşe. Seminţele ‘terminator’ au fost ,,modificate genetic pentru ‘a se sinucide’ după un sezon de recoltă”, cu ajutorul unei toxine produse de o genă introdusă în materialul lor genetic.

O tehnologie strâns înrudită, de a doua generaţie, produce aşa-numitele seminţe ‘trădător’. Tehnologia se bazează pe controlarea fertilităţii şi caracteristicilor genetice ale plantei cu ,,un promotor de genă care poate fi stimulat”, numit ,,întrerupător de genă”. Cu alte cuvinte, culturile de organisme modificate genetic care sunt rezistente la dăunători şi boli se dezvoltă numai folosind un compus chimic specific pe care îl produc companii precum Monsanto. Fermierii care cumpără ilegal seminţe nu vor primi compusul pentru a ,,porni” gena de rezistenţă. Tehnologia ‘trădător’ creează astfel o nouă piaţă captivă pentru giganţii organismelor modificate genetic şi seminţele ‘trădător’ sunt mai ieftin de produs decât seminţele ‘terminator’.

Combinate, aceste două tehnologii dau uriaşilor agro-industriali puteri fără precedent: ,,Pentru prima oară în istorie, 3-4 companii multinaţionale particulare de seminţe … dictează termenii fermierilor lumii pentru seminţele lor”. Având sprijinul deplin al Departamentelor de Stat şi al Agriculturii ale SUA – care coordonează acţiuni de reducere a foametei folosind surplusul de bunuri americane modificate genetic – scopul acestor corporaţii este de a introduce pretutindeni organismele modificate genetic prin silire, mită şi alte practici ilegale, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare puternic îndatorate. În cazul Poloniei, solul – care era printre cele mai bogate din Europa – este acum distrus de contaminarea genetică.

Ce legătură există între impunerea organismelor modificate genetic pe toate pieţele lumii şi strategia Fundaţiei Rockefeller de control al populaţiei ? În 2001, această legătură a devenit vizibilă când compania Epicyte a anunţat că a dezvoltat cu succes ,,cultura modificată genetic finală”: sămânţa de porumb contraceptivă. Ea a fost numită o soluţie pentru ,,suprapopularea” lumii, însă informaţiile despre ea au dispărut după ce Biolex a achiziţionat compania.

Într-un fel sau altul, Fundaţia Rockefeller urmăreşte să reducă populaţia. În acest scop colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ONU finanţându-i în secret programul de ,,sănătate reproductivă” prin folosirea unui vaccin pentru tetanos. Combinat cu hormoni natural hCG, este un agent avortiv care împiedică sarcina, însă femeilor cărora li se administrează nu li se spune aceasta.

Nu se spune nimic nici despre scopul Pentagonului de reducere a populaţiei ca o formă sofisticată de ,,‘război biologic’ pentru a rezolva foametea lumii”.

Panica gripei aviare şi puii modificaţi genetic

În 2005, George W. Bush a făcut opinia publică să creadă în mod fals că o epidemie de gripă aşa-numită aviară ameninţa să devină pandemie dacă nu era tratată. William Engdahl se întreabă: ,,A fost oare panica de gripă aviară o altă farsă a Pentagonului” cu un scop necunoscut ? Ţinând cont de faptul că şi în trecut, guvernul american a întreprins o sumedenie de acţiuni care aveau un set de motivaţii pentru opinia publică şi un alt set de raţiuni pentru iniţiatorii lor, noua tulpină de gripă ,,presupus mortală” trebuia să aibă un scop ascuns.

În realitate, ea a slujit promovării intereselor agro-industriei globale şi fermelor fabrici aviare. Fermele fabrici sunt medii prielnice pentru răspândirea potenţială a bolilor din cauza spaţiilor supraaglomerate în care sunt ţinute păsările, însă acest lucru nu a fost nicicând menţionat ca o ameninţare. În schimb, fermele mici de pui, de familie, fără cuşti, au fost socotite vinovate, mai ales cele din Asia, când de fapt acest lucru este improbabil.

Cinci giganţi multinaţionali domină producţia şi prelucrarea de carne de pui în SUA: Tyson, Gold Kist, Pilgrim’s Pride, ConAgra Poultry şi Perdue Farms. Ele produc carne de pui în ,,condiţii de sănătate şi siguranţă mizerabile”. Potrivit Biroului pentru Răspunderea Guvernului, angajaţii din aceste fabrici de prelucrare au ,,una dintre cele mai mari rate de vătămare şi boală din toate sectoarele industriale”. Ei sunt expuşi la ,,substanţe chimice periculoase, sânge, materii fecale, situaţie agravată de ventilarea slabă şi temperaturile adesea extreme”. În plus, puii sunt foarte înghesuiţi şi ,,împiedicaţi să se mişte astfel ca ei să poată creşte … mult mai mari şi mai repede ca până acum”. De asemenea, sunt folosiţi stimulatori de creştere, care creează probleme de sănătate.

Un număr crescând de experţi în animale cred că aceste ferme, şi nu cele mici asiatice, sunt sursa reală de boli noi şi periculoase, precum gripa aviară. Această informaţie este ascunsă de mass-media principală, astfel că publicul este amăgit. Lucrurile stau aşa ca giganţii multinaţionali să poată acapara piaţa mondială, iar dacă micile ferme aviare asiatice ar fi închise, ar avea acces la piaţa asiatică uriaşă. Acesta este scopul lor, iar metoda lor este eliminarea competiţiei cu ajutorul prietenilor plasaţi în poziţii cheie.

Din plan face parte şi crearea primei populaţii animale modificate genetic. Pentru atingerea acestui scop s-ar putea utiliza panica faţă de o epidemie umană de gripă de origine aviară, sau ceva asemănător.

Armageddon-ul genetic: ‘terminatori’ şi patente pe porci
În 2007, Monsanto a achiziţionat compania Delta & Pine Land, preluând odată cu ea tehnologia ‘terminator’ dezvoltată de această firmă. Monsanto este astăzi cea mai mare companie din lume în materie de legume şi fructe, a doua în ce priveşte culturile agricole, şi a treia în industria agro-chimică mondială. Odată cu achiziţionarea firmei Delta & Pine Land, ea deţine controlul absolut asupra majorităţii seminţelor plantelor agricole. În plus, intră în domeniul modificării genetice şi patentării animalelor.

În 2005, Monsanto a depus cerere la Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) pentru drepturi internaţionale de patentare a unei metode de identificare a genelor de porc patentat. Compania doreşte de asemenea patente şi dreptul de a strânge taxe de licenţă pentru animalele din fermele particulare. Dacă i s-ar acorda, ,,orice porc care ar fi produs utilizând această tehnică reproductivă ar intra în dispoziţiile acestor patente”. Avocaţii marilor corporaţii lucrează cât pot de repede pentru a depune cereri şi a obţine patente pentru a bloca viaţa animală ca proprietate intelectuală.

Companii ca Monsanto şi Cargill au investit sume uriaşe de bani pentru modificarea genetică a animalelor pentru profit. Prin urmare, ele vor patente şi drepturi de licenţă pentru rezultate, chiar dacă ideea în sine de a patenta viaţa este controversată. În orice caz, o decizie a Curţii Supreme a SUA din 1980 în cazul Diamond vs. Chakrabarty le-a deschis o oportunitate, hotărând că ,,orice sub soare făcut de om” poate fi patentat. Decizia a pavat calea pentru patentarea ,,şoarecelui de Harvard”, modificat genetic pentru a fi susceptibil la cancer, care a reprezentat un punct de cotitură.

Actualmente, 4 giganţi agro-industriali folosesc ,,furtul, sistemul şi o campanie bine susţinută de minciuni şi distorsionare a informaţiei” pentru a avansa către scopul final al lui Henry Kissinger: controlarea petrolului pentru a controla naţiunile, şi a mâncării pentru a controla oamenii. Amândouă sunt în curs de desfăşurare, ştiindu-se foarte puţin la nivel public despre cât de avansate sunt lucrurile şi cât de nesăbuit este planul: a modifica genetic toate plantele şi formele de viaţă şi a controla populaţia lumii prin eliminarea părţilor sale ,,nedorite”.

Bogdan L.

Petru Molodeţ

Ioan Bucur

Mihai Vasilescu